Actualitate

Generalul Gheorghiţă Vlad, videoconferinţă cu şeful Statului Major al Forţelor Armate ale Ucrainei: Ce s-a discutat

Ioana Oprean

Publicat

în

Generalul Gheorghiţă Vlad, videoconferinţă cu şeful Statului Major al Forţelor Armate ale Ucrainei: Ce s-a discutat

Şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, a avut o convorbire în sistem videoconferinţă cu omologul său ucrainean, generalul Oleksandr Syrskyi, în cadrul căreia au fost analizate evoluţiile recente ale situaţiei de securitate din regiunea Mării Negre şi impactul acestora asupra stabilităţii regionale.

Petrecerea Divorțaților

„Am avut o convorbire în sistem videoconferinţă cu şeful Statului Major al Forţelor Armate ale Ucrainei, generalul Oleksandr Syrskyi. În cadrul discuţiilor am analizat evoluţiile recente ale situaţiei de securitate din regiunea Mării Negre şi implicaţiile acestora asupra stabilităţii regionale. Am abordat aspecte referitoare la evaluarea mediului de securitate, măsurile de creştere a capacităţii de monitorizare şi avertizare, precum şi modalităţile de consolidare a coordonării între structurile militare”, a transmis generalul Gheorghiţă Vlad, într-o postare pe Facebook.

În cadrul discuţiilor, oficialul român a evidenţiat necesitatea menţinerii unei comunicări permanente şi a schimbului de informaţii relevante între structurile militare.

„Am subliniat importanţa menţinerii unor canale permanente de comunicare şi a schimbului de informaţii relevante pentru o înţelegere cât mai clară a situaţiei operative, astfel încât deciziile şi măsurile adoptate să răspundă eficient evoluţiilor din regiune”, a precizat acesta.

Convorbirea face parte din seria contactelor periodice dintre cele două părţi, desfăşurate pe fondul provocărilor de securitate generate de conflictul din Ucraina şi al nevoii unei coordonări sporite în regiunea Mării Negre.

„Această convorbire se înscrie în seria contactelor periodice pe care le menţinem la nivel militar, în contextul provocărilor de securitate generate de războiul din Ucraina şi al necesităţii unei coordonări eficiente în regiunea Mării Negre. România rămâne un aliat responsabil şi un partener de încredere, preocupat de consolidarea securităţii şi stabilităţii regionale”, a mai transmis Şeful Statului Major al Apărării.

În contextul tensiunilor recente din regiune, Consiliul Nord-Atlantic s-a reunit la sediul NATO pentru a analiza situaţia de securitate de la Marea Neagră. Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, întâlnirea a avut loc în urma demersurilor susţinute de România, subiectul securităţii din zonă devenind o temă constantă pe agenda Alianţei.

„Reuniunea de astăzi are o importanţă deosebită în actualul context regional de securitate, în cadrul discuţiilor fiind abordate cu prioritate incidentele recente cu drone care au afectat teritoriul României şi siguranţa cetăţenilor săi. România este reprezentată la aceste consultări de către Reprezentantul Permanent la NATO, ambasadorul Dan Neculăescu. În acest context, MAE subliniază importanţa menţinerii unui dialog constant şi a coordonării strânse cu aliaţii din cadrul NATO, elemente esenţiale pentru asigurarea şi consolidarea securităţii pe Flancul Estic şi în regiunea Mării Negre”, a transmis atunci MAE.

Demersul Ministerului Afacerilor Externe a fost făcut după incidentele în care o dronă ucraineană a explodat în Portul Constanţa, iar o dronă rusească s-a prăbuşit pe un bloc din Galaţi, provocând rănirea a două persoane. În urma incidentului de la Galaţi, România a solicitat convocarea Consiliului de Securitate al ONU.

După reuniunea Consiliului Nord-Atlantic, preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că aliaţii NATO şi-au exprimat ferm solidaritatea cu România în urma incidentelor cu drone.

Şeful statului a subliniat importanţa consolidării prezenţei şi capabilităţilor NATO pe teritoriul României, inclusiv în domeniul combaterii ameninţărilor reprezentate de drone aeriene şi maritime.

Totodată, preşedintele a anunţat că a fost convenită accelerarea proiectelor NATO destinate răspunsului la ameninţările generate de drone, astfel încât, la Summitul de la Ankara, să poată fi aprobate măsuri concrete de sprijin pentru aliaţii afectaţi.

foto: arhivă


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cât de mult riscă România retrogradarea ratingului de țară: „Vom primi direct cartonaș roșu”

Ioana Oprean

Publicat

în

Cât de mult riscă România retrogradarea ratingului de țară: „Vom primi direct cartonaș roșu” România se află într-un moment decisiv pentru stabilitatea sa financiară, iar anul 2027 ar putea reprezenta un punct de cotitură în relația cu agențiile internaționale de rating. Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, avertizează că țara riscă o deteriorare a calificativului financiar dacă […]

Citește mai mult

Actualitate

Nicușor Dan, declarație-șoc: „Nu mai suntem în situația în care legitimitatea unor alegeri să se rezume la numărarea corectă a voturilor”

Ioana Oprean

Publicat

în

Nicușor Dan, declarație-șoc: „Nu mai suntem în situația în care legitimitatea unor alegeri să se rezume la numărarea corectă a voturilor” Președintele Nicușor Dan și premierul Luca Niculescu au participat, vineri, 6 noiembrie 2026, la o reuniune dedicată impactului informației și tehnologiei asupra democrației constituționale. Evenimentul a avut loc la Palatul Parlamentului, în cadrul programului […]

Citește mai mult

Actualitate

Pensii calculate greșit în România: Șefa Casei Naționale de Pensii rupe tăcerea / „Asta nu înseamnă că…”

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensii calculate greșit în România: Șefa Casei Naționale de Pensii rupe tăcerea / „Asta nu înseamnă că…” Președintele Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), Vasilica-Valentina Robu, respinge informațiile potrivit cărora 2,2 milioane de pensii ar fi fost calculate greșit și susține că cifra vehiculată în spațiul public reprezintă o extrapolare a rezultatelor unui control prin […]

Citește mai mult