Gazele naturale s-ar putea scumpi. Când și cât ar putea crește prețul lor
Gazele naturale s-ar putea scumpi, iar prețul lor ar putea crește din primăvara anului viitor.
Anunțul că se scumpesc gazele a fost făcut de vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Zoltan Bege Nagy.
Conform declarațiilor lui Zoltan Bege Nagy, prețul gazelor va stagna până la 31 martie 2019, nefiind nevoie până atunci de o o ajustare a preţului la gaze naturale pentru consumatorii casnici, însă dacă trendul observat pe platformele de tranzacţionare, unde figurează contracte încheiate pentru volume destul de mari, la preţul de peste 110 lei/MWh se va menţine, atunci tariful ar putea creşte substanţial de la 1 aprilie 2019.
Preţul gazelor pentru cosnumatorii casnici în 2018 a fost majorat de trei ori, respectiv la 10 ianuarie, 1 aprilie şi 1 august.
Prețul final al gazelor naturale, de la 1 august, a fost luat în calcul preţul final pentru consumatorii casnici la un preţ mediu de aproximativ de 80 de lei la gaze naturale. Cei aproximativ 37 – 38 furnizorii de gaze naturale în regim reglementat de pe piaţă au contractat peste 60% din necesar, iar prețul se va menține până în martie 2019.
Prețul gazelor ar putea crește însă din primăvara lui 2019, iar vicele ANRE a explicat de ce în cadrul conferinței ”Focus Energetic”. „Am văzut pe platforma unui operator de gaze naturale că deja sunt încheiate contracte pentru volume destul de mari pentru perioada 1 aprilie 2019 – 31 decembrie 2019, la preţuri care sunt departe de 80 de lei, adică la peste 110 lei (pe MWh n.r.). Deci, inevitabil, de la 1 aprilie, dacă trendul se menţine, ne aşteptăm la o creştere substanţială a preţului la gaze pentru consumatorii casnici”, a precizat acesta, conform sursei mai sus citate.
Sursa: a1.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Credite declarate scadente anticipat: ÎCCJ clarifică ce dobânzi pot fi cerute de la consumatori
Credite declarate scadente anticipat: ÎCCJ clarifică ce dobânzi pot fi cerute de la consumatori Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a stabilit că, în cazul creditelor declarate scadente anticipat, creditorii pot include în datoria exigibilă dobânda remuneratorie acumulată și ajunsă la scadență până la momentul declarării scadenței anticipate, dar nu și dobânda aferentă perioadei […]
Când intră pensiile pe card în noiembrie 2026: Când aduc poștașii banii În noiembrie 2026, pensionarii din România vor primi pensiile după un calendar adaptat zilelor lucrătoare, potrivit unui anunț al autorităților. Distribuirea prin intermediul Poștei Române va începe luni, 2 noiembrie, cu o zi mai târziu decât data obișnuită de început a lunii, deoarece […]
Circulație rutieră închisă pe DN 7C – Transfăgărășan din cauza ninsorilor și a ceții: Redeschiderea drumului depinde de evoluția vremii
Circulație rutieră închisă pe DN 7C – Transfăgărășan din cauza ninsorilor și a ceții: Redeschiderea drumului depinde de evoluția vremii Circulația rutieră pe Transfăgărășan a fost închisă temporar de marți, 27 octombrie 2026, din cauza ninsorilor, a ceții și a temperaturilor scăzute. Măsura vizează sectorul cuprins între Piscul Negru și Bâlea Cascadă. Potrivit Companiei Naționale […]
