Actualitate

Furnizorii de energie obligați de ANRE să informeze consumatorii casnici că pot obține prețuri mai bune în piața liberă

Ioana Oprean

Publicat

în

Autoritatea de Reglementare în Energie obligă furnizorii de energie tradiționali să-și informeze consumatorii că pot obține prețuri mai bune dacă încheie un contract pe piața liberă, a declarat, miercuri, președintele ANRE, Niculae Havrileț, în cadrul unei conferințe organizate de publicația energynomics.ro

„În fiecare lună când furnizorii trimit factura, aceasta trebuie să fie însoțită de o informare privind prețul la care pot accesa alte oferte din portofoliul lor și diferența față de piața serviciului universal (prețul actual — n.r.)”, a arătat Havrileț.

Potrivit acestuia, în acest moment, piața pentru serviciul universal, cea de unde furnizorii cumpără energie pentru consumatorii casnici în regim reglementat, reprezintă 12% din totalul consumului și, fiind o piață de siguranță, are un preț mai mare decât cel al pieței libere.

„Furnizorii de ultimă instanță au două sau trei produse mai ieftine cu 10-15-20% decât prețul pe care îl plătesc consumatorii care încă sunt captivi”, a arătat oficialul ANRE.

În prezent, de la 1 ianuarie, consumatorii casnici plătesc 10% energie la preț reglementat și 90% energie din piața liberă. De la 1 ianuarie 2018, piața va fi complet liberalizată, iar consumatorii casnici nu vor mai plăti prețuri reglementate.

„Consumatorii casnici nu mai au niciun motiv să rămână în piața pentru serviciul universal, dar ei trebuie să fie informați ce prețuri sunt dacă schimbă furnizorul sau rămân la același furnizor și schimbă contractul. Îi vom obliga pe furnizori să facă această informare în fiecare lună până la 1 ianuarie”, a continuat Havrileț.

El a mai spus că ar putea exista și situații în care, pentru unii consumatori casnici, schimbarea contractului să nu aducă beneficii foarte mari, pentru că nici consumul nu este foarte mare, însă acest lucru trebuie știut și asumat de către acei consumatori. Totodată, aceștia trebuie să știe că se pot reîntoarce în piața pentru serviciul universal și, de asemenea, că își pot schimba furnizorul la fiecare 21 de zile.

Sursa: agerpres.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Un cunoscut economist compară Estonia cu România după rezultatele PISA: „În Estonia impozitul pe profit este zero. În România companiile sunt conduse de birocrația statului”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Un cunoscut economist compară Estonia cu România după rezultatele PISA: „În Estonia impozitul pe profit este zero. În România companiile sunt conduse de birocrația statului” Economistul Radu Georgescu face o comparație între Estonia și România, printr-o postare pe Facebook scrisă ieri, 10 septembrie, din perspectiva modului în care cele două state se raportează la oameni […]

Citește mai mult

Actualitate

Casa Verde Baterii 2026: A fost semnat ordinul cu ghidul venit de la AFM pentru programul de baterii. 400 de milioane de lei pentru stocare

Bogdan Ilea

Publicat

în

Casa Verde Baterii 2026: A fost semnat ordinul cu ghidul venit de la AFM pentru programul de baterii. 400 de milioane de lei pentru stocare Ordinul cu ghidul venit de la Administrația Fondului de Mediu pentru programul de baterii, 400 de milioane de lei fiind alocate pentru stocare a fost semnat de Ministrul interimar al […]

Citește mai mult

Actualitate

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu: ,,În acest moment suntem aproape de a avea o majoritate”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu: ,,În acest moment suntem aproape de a avea o majoritate” În acest moment social-democraţii sunt aproape de a avea o majoritate în Parlament, potrivit președintelui PSD, Sorin Grindeanu. Totuși, a menționat că această majoritate trebuie să fie una transparentă.  El consideră că este nevoie ca ”toată lumea să lase un pic […]

Citește mai mult