„Fugi că te omoară”: Momente de groază pentru un bărbat din Alba fugărit cu cuțitul de iubitul surorii sale
„Fugi că te omoară”: Momente de groază pentru un bărbat din Alba fugărit cu cuțitul de iubitul surorii sale
Un bărbat din Alba a fost condamnat de magistrații Judecătoriei Sebeș la plata unei amenzi penale în cuantum de 4.800 lei pentru săvârșirea infracțiunii de ameninţare.
Decizia a fost pronunţată la data de 30.05.2023, iar motivarea a fost făcută publică pe portalul rejust.ro.
În data de 07.05.2021, în jurul orei 21:15, victima se întorcea la locuința, iar când a ajuns la intrarea blocului în care locuiește a fost tras în spate de fostul concubin al surorii sale, inculpatul, care, în timp ce avea un cuţit în mână, a exclamat, ,,te omor!”. În acest context, arată că a luat-o la fugă pe o distanță de aproximativ 300 de metri, fiind urmărit de inculpat şi de sora persoanei vătămate, timp în care cea din urmă striga ,,fugi că te omoară”.
La un moment dat, relevă că s-a oprit şi l-a lovit în legitimă apărare pe inculpat cu piciorul şi pumnul, după care, la insistențele martorei, a plecat din zonă. Apoi, declară că şi-a căutat fără succes sora prin cartier, dar că nu a mai văzut-o până a doua zi, când cea din urmă s-a prezentat acasă cu urmele unei agresiuni fizice şi s-au deplasat împreună la sediul Poliţiei pentru a depune plângere împotriva inculpatului. Persoana vătămată a mai declarat că îl cunoaşte pe inculpat de aproximativ 1 an, de când cel din urmă este prietenul surorii sale, precum şi că nu a avut probleme cu acesta până cu câteva săptămâni anterior comiterii faptei, când au avut un conflict referitor la relaţia pe care inculpatul o are cu martora.
În cursul urmăririi penale, atât inculpatul, cât și concubina acestuia, nu au fost de acord să fie supuși unui raport de constatare privind detecția comportamentului simulat, fără a-şi justifica în vreun fel refuzul. Or, cu toate că procedeul probator al testării poligraf nu constituie o probă în sine, informaţiile pe care acesta le furnizează pot înlătura sau întări indiciile privind săvârşirea infracţiunii care formează obiectul acuzaţiei, astfel încât atitudinea inculpatului și a martorei apare ca fiind caracteristică, mai degrabă, unor persoane care urmăresc să tăinuiască aflarea adevărului în cauză.
Decizia poate fi contestată cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
UPDATE FOTO, VIDEO | Un șofer din Alba, implicat în accidentul MORTAL de pe DN 7: Pasagera sa și șoferul care a provocat evenimentul rutier au DECEDAT în urma impactului. Cum a avut loc tragedia
Un șofer din Alba, implicat în accidentul MORTAL de pe DN 7: Pasagera sa și șoferul care a provocat evenimentul rutier au DECEDAT în urma impactului. Cum a avut loc tragedia Un accident rutier mortal a avut loc luni seara, în jurul orei 18.00, pe DN 7. O persoană a decedat și o alta este […]
Economistul Radu Georgescu, despre economia României: ,,Pentru a plăti dobânzile foarte mari, Guvernul trebuie să ia împrumuturi și mai mari”
Economistul Radu Georgescu, despre economia României: ,,Pentru a plăti dobânzile foarte mari, Guvernul trebuie să ia împrumuturi și mai mari” Economistul Radu Georgescu a publicat o lecție de economie, printr-o postare pe o rețea de socializare, în care avertizează asupra riscurilor majore cu care se confruntă economia României, pe fondul îndatorării accelerate și al dezechilibrelor […]
FOTO | Albaiulianca Ana Bimbea a împlinit venerabila vârstă de 104 ani: „Este un exemplu de putere, echilibru și optimism”
Albaiulianca Ana Bimbea a împlinit venerabila vârstă de 104 ani: „Este un exemplu de putere, echilibru și optimism” Ana Bimbea, din Alba Iulia, a împlinit venerabila vârstă de 104 ani. Printre cei care au vizitat-o la ceas aniversar s-a numărat și primarul Gabriel Pleșa, viceprimarul Adian Cristina Toma și directorul Direcției de Asistență Socială Alba […]