Politică Administrație

Frăția administrației locale din România și Republica Moldova – Alba Iulia, gazda Adunării generale a Consiliului Autorităților Locale

Ioana Oprean

Publicat

în

Alba Iulia este gazda, în perioada 21-23 mai, a Adunării generale a Consiliului Autorităților Locale din România și Republica Moldova, în cea de-a II-a sesiune ordinară, prima fiind organizată dincolo de Prut.

Cu această ocazie a fost convocat în ședință ordinară și Consiliul director al Autorităților Locale din România și Republica Moldova, urmând ca părțile română și moldoveană să semneze un acord de înfrățire.

Discuțiile vor viza, cu precădere, analiza și adoptarea de măsuri specifice Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Autorităților Locale din România și Republica Moldova, dar și criterile de punctare pentru noul PNDR şi ghidul solictantului pentru perioada 2014-2020.

Pe lângă sesiunile de lucrări programate, participanții la eveniment vor avea ocazia să facă o vizită la Traseul celor Trei Fortificații, obiectiv turistic unic în Europa, din care fac parte Castrul Roman (106 d. Ch.), Cetatea Medievală (sec. XVI-XVII) și Cetatea Alba Carolina (sec XVIII).

Vizita se va încheia cu prezentarea onorului în cinstea vizitatorilor cu executarea a trei salve de tun.

La eveniment participă şi Ambasadorul republicii Moldova în România, primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, preşedintele CJ Alba, Ion Dumitrel, preşedintele AcoR , Emil Drăghiciu şi preşedintele Congresului Autorităţilor Locale din Moldova.

Gheorghe Damian„Acum doi am propus, pentru că evenimentul are loc la doi ani, ca a doua ediţie să aibă loc la Alba Iulia pentru că este capitala Unirii, cealaltă capitală a ţării. Lucrările congresului se vor desfăşura pe parcursul zilei de vineri, începând cu ora 10:00, la Sala Unirii.La congres vor participa aproximativ 200 de primari din Republica Moldova şi din ţară. În cadrul evenimentul o să fie semnate acte de înfrăţire între localităţi din România şi Republica Moldova. Scopul principal al evenimentului este de a discutaprblemele cu care se confruntă administraţile publice din cele două ţări, stabilirea de schimburi şi de experienţă pentru ca actul administrativ din cele două ţări să aibă mai multă calitate. La Brusseles , la întâlnirile Comitetului Regiuniloram noi cerut acordarea de fonduri că să scriem proiecte comune cu Republica Moldova, inclusiv de infrastructură.” a spus primarul comunei Ciugud, Gheorghe Damian preşedintele ACOR Alba şi vicepreşedinte la nivel naţional al Asociaţiei Comunelor din România.

 B.P.


Secțiune Știri sub articolul principal

Adăugați Ziarul Unirea ca sursă de ȘTIRI GOOGLE



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO | Un milion de lei alocați de Consiliul Județean Alba pentru lucrări de întreținere pe drumul dintre Barajul Oașa și Poarta Raiului: ,,Putem ajunge, într-o perioadă de timp rezonabilă, și la asfaltare”

Ioana Oprean

Publicat

în

Un milion de lei alocați de Consiliul Județean Alba pentru lucrări de întreținere pe drumul dintre Barajul Oașa și Poarta Raiului: ,,Putem ajunge, într-o perioadă de timp rezonabilă, și la asfaltare” Consiliul Județean Alba a alocat un milion de lei pentru efectuarea de lucrări de întreținere pe drumul dintre Barajul Oașa și Poarta Raiului, a […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Aprobarea noilor tarife de incinerare a animalelor moarte, la vot în Consiliul Local Alba Iulia: Motivul, creșterea prețurilor la gaz, curent și utilități. Ce cost se va percepe pe kilogramul de cadavru

Ioana Oprean

Publicat

în

Aprobarea noilor tarife de incinerare a animalelor moarte, la vot în Consiliul Local Alba Iulia: Motivul, creșterea prețurilor la gaz, curent și utilități. Ce cost se va percepe pe kilogramul de cadavru Consilierii locali din Alba Iulia vor avea de aprobat în ședința ordinară de luni, 29 iunie 2026, actualizarea și modificarea tarifului activității de […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Comunicat PSD Alba | Apel către președintele CJ Alba, Ion Dumitrel: Salvarea transportului înseamnă prevenirea depopulării comunităților rurale

Ioana Oprean

Publicat

în

Apel către președintele CJ Alba, Ion Dumitrel: Salvarea transportului înseamnă prevenirea depopulării comunităților rurale Fără transport public eficient, satele și comunele județului Alba pierd cea mai importantă resursă: oamenii. În ședința ordinară de astăzi a Consiliului Județean Alba, consilierii județeni PSD au transmis un apel către președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, solicitând măsuri urgente […]

Citește mai mult