Rămâi conectat
PSD Alba - Alegeri Locale 2024

Editorial

Franks – asasinul economic

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

AUR - Alegeri Locale 2024

Jeffrey Franks, femeistul care a pus stăpânire pe pupitrul de comandă din Palatul Victoria e sărac lipit pământului. Sărac cu duhul. La o întrevedere cu preşedintele Traian Băsescu, rotofeiul american a fost surprins cu ditamai „gaura neagră” în talpa unui pantof. Să fi uitat oare că nu ne mai conduce Pingelică? De fapt cred că ştiu care-i hiba. Sula cizmarilor de la FMI care ar trebui să-i repare încălţările, stă adânc înfiptă în coasta României. Sărmana de ea…
Băiatul ăla cu pantofii rupţi, care vine să ne dea lecţii despre cum trebuie să ne gospodărim economia nu este nici pe departe un geniu financiar, un strateg şi cu atât mai puţin un expert în situaţii de criză. El seamănă mai degrabă cu un trimis al sultanilor de altădată ce vine cu firmanul pregătit şi-l citeşte sacadat în faţa domnitorului pământean, livid la faţă de spaimă. Tăiaţi de colo şi de colo, reduceţi aia şi ailaltă. Şi chiar dacă ienicerii şi spahiii padişahului nu mai păzesc porţile palatului, slugile de la Bucureşti se bulucesc să pună totul în aplicare, crezând că mesajul transmis în plic conţine şi inteligenţa necesară.
De foarte mult timp se tot vorbeşte de asasinii economici, s-au scris tomuri întregi. S-au făcut documentare. Românii au respins însă ideea că şi ei ar putea să fie victimele acestor oameni lipsiţi de scrupule. Şi asta pentru simplul motiv că s-au crezut făcând parte din marea familie europeană. Ca şi grecii şi bulgarii. În naivitatea lor şi-au închipuit că asasinatul economic nu se poate întâmpla decât prin America Latină ori în ţările fostului bloc sovietic, în speţă Ucraina.
Deci, am citit în cărţi definiţia asasinului economic, dar niciodată nu mi l-am putut imagina în carne şi oase. Iată că, în sfârşit, asasinul economic al FMI şi-a arătat faţa hidoasă. S-a deconspirat. Este acelaşi care a contribuit la declanşarea crizei care începând cu 2001 a zguduit Argentina. Apoi a trecut în Ecuador şi Paraguay, iar după 2004, odată cu venirea la putere a „portocaliilor” a pus la cale anihilarea economiei din Ucraina. De la finele lui 2008, Jeffrey Franks s-a mutat la alţi „portocalii”, odată cu noile alegeri, şi şi-a lăsat amprenta pe criza economică din România, începând cu 2009. Situaţia în care se află ţara, îndatorirea faţă de FMI, faptul că Franks este adevăratul conducător al României se vede şi de pe lună. Ţara se află cu un picior în groapă, iar ciocli sunt Franks şi reprezentantul nostru la FMI, Mihai Tănăsescu, despre care se spune că din toamna viitoare va fi noul prim ministru.
La finele lui 2010, fostul ministru argentinian al economiei, Jorge Remes Lenicov avertiza: „Reţeta FMI pentru Grecia este aceaşi ca pentru Argentina: scăderea salariilor şi creşterea impozitelor”. Şi după cum se obervă nu este reţeta numai pentru Grecia, ci şi pentru România. Iar artizanul redresării statului latino-american, Roberto Lavagna spunea la rândul său: „FMI nu a învăţat nimic din criza argentiniană, impunând şi altor ţări aceleaşi recomandări pe care noi le-am respins abia în 2003, iar după aceea nu le-am mai aplicat, căutând soluţii mai bune, altele decât cele impuse de FMI, urmând apoi redersarea!” Deci, iată că respingerea cerinţelor FMI, aşa cum a procedat şi Ungaria, nu a dus la secătuirea ţării, ci la redresarea ei economică. E adevărat însă, România s-a înglodat în datorii până peste cap, cu bani ce n-au ajuns în buzunarele oamenilor, ci în „băncile mamă” din Occident ori şi mai grav, în conturile clientelei politice a actualei puteri.
Alertaţi de noua situaţie creată, tot mai mulţi analişti economici acreditează ideea că FMI ar fi arma financiară a aşa-intitulatului Guvern Mondial, care are rolul de a conduce lumea dintr-o singură sursă. Iar pentru asta trebuie să prăbuşească mai întâi economiile ţărilor care nu fac parte din elitele ce constituie acum acest guvern planetar, ce va instaura noua ordine socială, culturală şi mai ales economică. Iar această armă letală se află în mâna unor asasini economici precum Jeffrey Franks…
Dumitru HENEGAR


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Editorial

Editorial

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de înlocuire a lemnului

Ziarul Unirea

Publicat

în

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de schimbare a lemnului „Traficul” este restricționat pietonilor pe podul de lemn al laturii vestice a Cetății Alba Carolina, în vedere unor lucrări de înlocuire a lemnului. Un cititor al ziarulunirea.ro a trimis pe adresa redacției câteva imagini […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea