Foto/video: ,,Responsabilitate și dăruire în pregătirea viitoarei cariere” – dezbatere desfășurată la Câmpeni, pentru promovarea Universității ,,1 Decembrie 1918” Alba Iulia în rândul liceenilor din Țara Moților
Ieri după-amiază, în sala de sport a Liceului Tehnologic Silvic din Câmpeni s-a desfășurat dezbaterea interactivă cu tema ,,Responsabilitate și dăruire în pregătirea viitoarei cariere”, organizată de Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Alba, reprezentat prin inspectorul școlar general Marcela Dărămuș. Referindu-se la acest eveniment, profesorul universitar doctor Daniel Breaz – rectorul universității din Alba Iulia – a precizat că întrunirea de ieri a fost prima oprire a caravanei de promovare a acestei instituții superioare de învățământ în județul nostru, urmând ca ulterior să se desfășoare și altele de același fel, în alte orașe.
La dezbaterea unde au fost prezenți sute de participanți – elevi, părinți, cadre didactice și cetățeni din zona Munților Apuseni – conducerea Liceului Tehnologic Silvic a depus un efort susținut pentru ca totul să decurgă ,,ca la carte” și alături de primarul Ioan Călin Andreș, au așteptat cu pâine, sare și alte produse moțești pe oaspeții de seamă veniți de la Alba Iulia. Alături de aceștia, la dezbatere a fost prezent pentru prima dată în Țara Moților și senatorul PSD Robert Cazanciuc – fost ministru al Justiției – care susținuse joi dimineață, la Alba Iulia, un seminar la universitatea ,,1 Decembrie 1918” Alba Iulia. Senatorul Cazanciuc a rostit și la Câmpeni un discurs despre vocația meseriei, îndemnându-i pe elevi să fie responsabili în alegerea meseriei care le place și li se potrivește cel mai bine.
Pe sunetele imnului ,,Din Țara Moților noi am venit”, evenimentul a început cu un moment artistic susținut de câțiva elevi ai școlii organizatoare și cuvântul de deschidere adresat de primarul Ioan Călin Andreș, în care a menționat preocuparea administrației publice locale pentru susținerea unităților educative din Câmpeni și importanța universității din Alba Iulia în formarea profesională a tinerilor din județul nostru.
Rectorul Daniel Breaz a continuat dezbaterea prin a face o prezentare a profesorilor Universității ,,1 Decembrie 1918” Alba Iulia aflați în prezidiu, care fac parte din echipa de conducere: Mihai Himcinschi – decanul Facultății de Teologie Ortodoxă; Maria Popa – decanul Facultății de Științe Economice; Corina Rotar – decanul Facultății de Științe Exacte și Inginerești; Teodora Iordăchescu – decanul Facultății de Istorie și Filologie; Lucian Marina – președintele Senatului Universității ,,1 Decembrie 1918”; Diana Câmpan – directorul Centrului de Imagine şi Marketing; Andreea Muntean – prorector; Adela Socol – prorector; Miruna Mihaela Tudorașcu – decanul Facultății de Drept și Științe Sociale. Rectorul Breaz a menționat faptul că Universitatea ,,1 Decembrie 1918” Alba Iulia a obținut anul trecut cel mai înalt nivel de acreditare din partea Agenției Române de Asigurare a Calității în învățământul Superior – ARACIS, iar în componența acesteia se regăsesc 5 facultăți care oferă în prezent 25 programe de licență acreditate, 23 programe de masterat, 4 școli doctorale și un departament de pregătire a personalului didactic, menționând numeroasele motive pentru care absolvenții de liceu din zona Apusenilor sunt așteptați să se înscrie ulterior la această universitate.
Inspectorul școlar general, Marcela Dărămuș, a continuat dezbaterea menționând că este mândră de elevii moților care au obținut de-a lungul timpului rezultate școlare foarte bune la diferite competiții școlare și i-a îndemnat pe tineri să depună muncă, ambiție și eforturi susținute pentru a avea o carieră de succes în viață. Totodată le-a precizat elevilor și profesorilor prezenți că pot urma cu toată încrederea multitudinea programelor de instruire oferite de această universitate, în care are foarte multă încredere.
Ulterior, dezbaterea a cuprins prezentările altor profesori ai universității și a devenit interactivă în urma întrebărilor puse de elevi din sală, care au dorit să afle anumite informații de la conducerea universității. Totodată, două cadre didactice din Câmpeni au precizat că sunt absolvenți ai programelor de formare oferite de universitate și au adus mulțumiri profesorilor universitari, pentru sprijinul oferit în cariera didactică.
Pe lângă prezentări și dezbateri interactive, organizatorii au mai oferit două programe de divertisment, bine apreciate de cei prezenți – o scenetă cu actori ai trupei de teatru Skepsis din Alba Iulia și un scurt concert de folk prezentat de Dan și Daniel Avram din aceeași localitate – sugerându-le elevilor că universitatea oferă în anii de studiu și posibilitatea de a-și petrece într-un mod cât mai plăcut câțiva dintre cei mai frumoși ani ai vieții.
Ovidiu CULDA
[nggallery id=3741]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Foto | Investiție de 28 de milioane de euro la Alba Iulia: Sistem de stocare a energiei în baterii, la Bărăbanț
Investiție de 28 de milioane de euro la Alba Iulia: Sistem de stocare a energiei în baterii, la Bărăbanț Un nou proiect energetic de anvergură intră în procedura de reglementare la Alba Iulia. Vienna Energy Forta Naturala SRL propune construirea unui sistem de stocare a energiei în baterii, cu o putere instalată de 28 MW […]
Antrepriza generală Elis Pavaje, De la pavaj la antrepriză generală: Povestea unei evoluții naturale
Antrepriza generală Elis Pavaje, De la pavaj la antrepriză generală: Povestea unei evoluții naturale Interviu cu dl. Cristian Panea, director tehnic 1. Elis Pavaje este cunoscută ca producător de pavele. Când și de ce a apărut divizia de antrepriză generală? Extinderea către antrepriza generală a venit firesc, ca o continuare naturală a drumului nostru. Încă […]
VIDEO | Premieră în județul Alba! DJ 705, primul drum județean realizat cu trei straturi de asfalt: „Am vrut să fim siguri că rezistă”
Premieră în județul Alba! DJ 705, primul drum județean realizat cu trei straturi de asfalt: „Am vrut să fim siguri că rezistă” Lucrările de modernizare a drumului județean DJ 705 au ajuns la aproximativ 80%. Potrivit vicepreședintelui Consiliului Județean Alba, Marius Hațegan, drumul este realizat cu trei straturi de asfalt, o soluție aleasă din cauza […]