Curier Județean

FOTO/VIDEO: ”Istoria aeronauticii din Transilvania”, la Alba Iulia, în spațiul de lângă Poarta a III-a a Cetății. Expoziţia omagiază peste 100 de ani de istorie a aeronauticii din România

Ioana Oprean

Publicat

în

Spațiul expozițional de lângă Poarta a III-a a Cetății Alba Carolina a găzduit, vineri, 9 iunie 2017, cu începere de la ora 12.00, vernisajul expoziției ”Istoria aeronauticii din Transilvania”.

Expoziția este organizată de Asociația Română pentru Propaganda și Istoria Aeronauticii (ARPIA) Cluj, cu sprijinul Consiliului Județean Alba, Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia și Universității ”1 Decembrie 1918” Alba Iulia, în perioada 9 iunie – 30 iulie 2017, precum și cu largul concurs al unor colecții muzeale publice sau private, de cea mai mare valoare, din România.

Expoziția reunește datele esențiale privind apariția și evoluția aeronauticii în Transilvania, cu referire la primele noțiuni și modele de aparate de zbor, prezentarea detaliată a activității celor mai cunoscuți reprezentanți ai aeronauticii românești între care se regăsesc și Aurel Vlaicu, Traian Vuia, locotenetul Vasile Niculescu (care a realizat Zborul Unirii, pe data de 23 noiembrie 1918), Smaranda Brăescu (prima femeie cu brevet de parașutist din România) sau Dumitru Dorin Prunariu (primul român în Cosmos). De o reală valoare istorică și științifică sunt și machetele unor aparate de zbor celebre, realizate de inventatori români sau de industria aeronautică română (IAR Brașov), care sunt prezentate în completarea documentației fotografice, a schițelor și descrierilor de specialitate, cuprinsă în cadrul expoziției.

Organizată în scopul omagierii a peste 100 de ani de istorie a aeronauticii din România, evenimentul expozițional dorește promovarea acestui segment extrem de important pentru Transilvania și România, atât pentru aviația civilă, dar mai ales pentru aviația militară, accesul la expoziție fiind gratuit pe toată perioada de desfășurare (9 iunie – 30 iulie 2017).

[nggallery id=4134]

Salvează


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Incendiu la un autoturism pe autostrada A10 Sebeș-Turda: Intervin pompierii pe sensul de mers Sebeș-Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

Incendiu la un autoturism pe autostrada A10 Sebeș-Turda: Intervin pompierii pe sensul de mers Sebeș-Alba Un incendiu a izbucnit sâmbătă seara, în jurul orei 19.30, la un autoturism aflat pe autostrada A10 Sebeș-Turda. Intervin pompierii pe sensul de mers Sebeș-Alba. Detașamentul de pompieri Sebeș intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism pe autostrada […]

Citește mai mult

Curier Județean

A spart ușa, a intrat cu forța în apartament și a făcut ca fosta soție și copilul acesteia să sară pe geam: Ce a decis Judecătoria Sebeș

Ioana Oprean

Publicat

în

A spart ușa, a intrat cu forța în apartament și a făcut ca fosta soție și copilul acesteia să sară pe geam: Ce a decis Judecătoria Sebeș Un conflict pornit pe fondul unei relații destrămate a degenerat, în vara anului 2023, în două episoade de violență și distrugeri. Într-unul dintre ele, un bărbat a forțat […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Openul internațional de șah rapid Alba Grand Prix 2026, la Alba Iulia: 400 de jucători, înscriși la start, record absolut pentru şahul albaiulian

Ioana Oprean

Publicat

în

Openul internațional de șah rapid Alba Grand Prix 2026, la Alba Iulia: 400 de jucători, înscriși la start, record absolut pentru şahul albaiulian La Alba Iulia a început astăzi Openul Internațional de Șah Rapid Alba Grand Prix 2026. Evenimentul a avut la start peste 400 de jucători, un record absolut pentru şahul albaiulian. Pe lângă […]

Citește mai mult