Oameni şi locuri

FOTO/VIDEO: Festivalul Național ”Felician Fărcașiu”, la Sebeș, a X-a ediție

Ioana Oprean

Publicat

în

Sala “Radu Stanca” a Casei de Cultură din Sebeş, găzduiește în acest sfârșit de săptămână, cea de-a X-a ediție a Festivalului Naţional “Felician Fărcaşiu”, eveniment dedicat descoperirii de tinere talente care să ducă mai departe faima cântecului popular.

Petrecerea Divorțaților

Ca în fiecare an, prima zi a fost dedicată concursului de muzică populară astfel că astăzi, începând cu ora 10.00 s-a desfășurat preselecția concurenților iar de la ora 18.00, interpreții selecționați și-au prezentat melodiile în cadrul spectacolului finalizat cu desemnarea câștigătorilor. De asemenea, au susținut recitaluri Ancuţa Matei, Adrian Ţiboc şi Mariana Anghel.

Mâine (duminică, 4 noiembrie), de la ora 18.00 se va desfășura gala laureaților, evenimentul încheindu-se cu recitaluri susținute de Adriana Buză, Marinela Baba, Mirela Mănescu şi Mariana Deac.

Evenimentul este prezentat de Elena Anghel iar acompaniamentul este asigurat de orchestra “Felician Fărcaşiu” a Centrului Cultural “Lucian Blaga” Sebeş – organizatorul principal, alături de Municipiul Sebeş. Parteneri sunt Fundaţia Culturală “Lucian Blaga” Sebeş şi Centrul de Cultură “Augustin Bena” Alba Iulia.

 


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Oameni şi locuri

Oameni şi locuri

Piesa de teatru „Mizerabilii” ajunge la Alba Iulia pe 4 noiembrie. O poveste emoționantă despre iubire și sacrificiu

Dan HENEGAR

Publicat

în

Piesa de teatru „Mizerabilii” ajunge la Alba Iulia, miercuri, 4 noiembrie. O poveste emoționantă despre iubire și sacrificiu Publicul din Alba Iulia este invitat miercuri, 4 noiembrie 2026, de la ora 19:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor, la spectacolul de teatru „Mizerabilii”, inspirat din celebrul roman al scriitorului francez Victor Hugo. Producția, prezentată în […]

Citește mai mult

Oameni şi locuri

Numărătoarea inversă a început: „Molière, l’Opéra Urbain” ajunge în câteva zile la Romexpo

Ioana Oprean

Publicat

în

Numărătoarea inversă a început: „Molière, l’Opéra Urbain” ajunge în câteva zile la Romexpo | Spectacole, la București, între 22 și 24 octombrie Între 22 și 24 octombrie, publicul din România este invitat să descopere un spectacol grandios, în care povestea legendarului dramaturg francez Molière prinde viață prin muzică modernă, dans, proiecții spectaculoase și o estetică […]

Citește mai mult

Oameni şi locuri

Nelu Vlad și Formația AZUR revin la Alba Iulia cu hiturile care au făcut istorie. Concert aniversar pe 18 octombrie, la 50 de ani de carieră

Dan HENEGAR

Publicat

în

Nelu Vlad și Formația AZUR revin la Alba Iulia cu hiturile care au făcut istorie. Concert aniversar pe 18 octombrie, la 50 de ani de carieră Nelu Vlad și Formația AZUR revin la Alba Iulia, duminică, 18 octombrie 2026, cu un concert special dedicat împlinirii a 50 de ani de activitate. Evenimentul va avea loc […]

Citește mai mult