FOTO/VIDEO: Festivalul Cetăților Dacice – Ighiul a câștigat concursul și va găzdui ediția de anul viitor
Marele eveniment al verii organizat de Consiliul Județean Alba, Festivalul Cetăților Dacice, a continuat duminică, la Cricău, cu tradiționala întrecere dintre cele cinci localități atestate ca vechi cetăți dacice.
După dansul nimfelor și parada luptătorilor, echipele localităților Cetatea de Baltă, Cricău, Cugir, Ighiu și Săsciori s-au întrecut să-și demonstreze măiestria în probe sportive, cu arme specifice vitejilor noștri strămoși, pentru câștigarea dreptului de a găzdui festivalul anul viitor.
La această ediție câștigător a ieșit Ighiul, urmat de Cetatea de Baltă (locul II), Cricău (locul III), Săsciori (locul IV) și Cugir (locul V)
Probele în care s-au întrecut echipele de feciori au fost: „Sulitașul Cetății”, „Brațul de fier”, „Arcul Viteazului”, „Voinicul din cetate”, „Îndemânare și curaj”, „Luptătorul”, „Rapid și puternic”, „Cărăușii Cetății”, „Să ne unim forțele”, „Cel mai iute de picior” și fiecare echipă a avut partea sa de susținători printre sutele de spectatori.
Evenimentul a continuat cu demonstraţii de lupte ale trupelor de daci și romani, cascadorii ecvestre și un spectacol susținut de Ansamblul Folcloric al Județului Alba, Ansamblul „Vinţana” şi Taraful comunei Cricău.
Mai multe imagini de la eveniment găsiți AICI
FOTO & VIDEO: Alexandra MATEȘ
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Prima zăpadă din iarna 2026–2027 în Munții Șureanu! A început să ningă la sfârșit de octombrie
Prima zăpadă din iarna 2026–2027 în Munții Șureanu! A început să ningă la sfârșit de octombrie A început să ningă ca în povești de luni seara în Munții Șureanu, în zona Poarta Raiului, deși este doar finalul lunii octombrie 2026. Zăpada începe să se așterne, iar stratul ar putea ajunge în curând la câțiva centimetri. […]
Sergiu Pașca, cercetătorul originar din Aiud, face un nou pas în înțelegerea bolilor creierului: echipa sa a crescut țesut cerebral uman în creierul șoarecilor, cu perspective pentru tratarea unor boli incurabile
Sergiu Pașca, cercetătorul originar din Aiud, face un nou pas în înțelegerea bolilor creierului: echipa sa a crescut țesut cerebral uman în creierul șoarecilor, cu perspective pentru tratarea unor boli incurabile Cercetătorul român Sergiu Pașca, originar din Aiud, județul Alba, profesor la Facultatea de Medicină a Universității Stanford din California – SUA, a coordonat o […]
Video | Peste 600 de vestiare noi la Băile Sărate și planurile pentru viitorul Aqua Park din Ocna Mureș. Primar: „Am plecat de la 17 locuri de cazare. Astăzi avem peste 700 listate pe Booking”
Peste 600 de vestiare noi la Băile Sărate și planurile pentru viitorul Aqua Park din Ocna Mureș. Primar: „Am plecat de la 17 locuri de cazare. Astăzi avem peste 700 listate pe Booking” Orașul Ocna Mureș continuă să se dezvolte pe partea de turism și agrement, prin investiții care vizează atât extinderea infrastructurii de la […]





















































































