FOTO|Festivalul Internațional de Folclor de la Aiud a debutat cu succes: Regal de muzică și dansuri cu patru generații de dansatori și păstrători ai jocurilor populare din Aiud
Dacă acum 5 sau 10 ani puțini, chiar foarte puțini, cetățeni din municipiul Aiud nu credeau că administrația locală poate să organizeze un festival internațional de folclor la care să participe atât de multe ansambluri de pe mai multe continente, iată că acum s-a demonstrat că s-au înșelat. Festivalul folcloric de la Aiud nu numai că a ajuns la cea de a cincea ediție, el este unul dintre cele mai mari festivaluri de gen, dacă nu cumva cel mai mare fetival internațional care se desfășoară în România și unul dintre cele mai importante festivaluri din Europa.
Inițiat de membrii și conducerea ansamblului folcloric „Doina Aiudului”, care a participat la numeroase festivaluri internaționale în întreaga Europă și susținut de către administrația locală și cea județeană, la ediția care a început joi, 6 august 2015, festivalul a ajuns să strângă pe scenă ansambluri de pe trei continente.
Așa cum era firesc, prima zi a aparținut Ansamblului Folcloric „Doina Aiudului” gazda și inițiatorul acestui eveniment, căruia îi putem spune cu certitudine că este de răsunet mondial. Dat fiind faptul că în acest an „Doina Aiudului” împlinește 15 ani de la data la care la inițiativa primarului de atunci, actualul viceprimar, Liviu Octavian Rusu, a fost reînființat ansamblul folcloric aiudean care odinioară ființa pe lânga defuncta Intreprindere „Metalurgica” Aiud și purta numele de „Doina Mureșului”, gazdele le-au făcut o adevărată surpriză celor peste 2.000 de spectatori aflați în piața „Dr. Constantin Hagea” organizând un adevărat regal de muzică și dansuri populare reactivând membrii primelor grupe de dansatori care au evoluat în Aiud.
Astfel, pe scenă au urcat și au avut o execuție de excepție Ansamblul Folcloric de copii „Doina Aiudului”, coordonat de Ciprian Stanciu și Adrian Bradea, apoi Ansamblurile Folclorice de juniori și seniori „Doina Aiudului”, coordonați de Samoilă Oltean instructor și Nicolae Moldovan, coregraf și director al ansamblurilor.
Surpriza mare a fost apariția pe scenă a celor mai vechi dansatori și păstrători ai jocurilor populare din zona Mureșului de mijloc, membrii primei formații de dansuri populare care a fost în ființată în anul 1969 și care a fost nucleul de bază a înființării în anul 1976 a primului ansamblu folcloric aiudean „Doina Mureșului”. La vârste venerabile, uni membrii fiind apropiați binișor de vârsta de 70 de ani, dansatorii au demonstrat că jocul populat pe care l-au etalat pe sute sau mii de scene din România ori din străinătate nu a fost uitat, fapt răsplățit cu ropote de aplauze de miile de spectatori.
„Am dorit să marcăm cei 15 ani de existență ai ansamblului „Doina Aiudului”, astfel am organizat un spectacol în care au evoluat, în ordine crescătoare a vârstei, toate gruprele de dansatori pe care le-am avut și pe care le avem. Le mulțumesc pentru modul în care au răspuns chemării noastre foștilor mei colegi din ansamblul „Doina Mureșului”, care nu s-au sfiint să-și lase treburile să vină la repetiții și, după ani de zile de întrerupere a aparițiilor scenice, să arate că sunt dansatori adevărați, așa cum de altfel au fost în permanență.
De asemenea, vreau să mulțumesc domnului Liviu Octavian Rusu cel care s-a străduit și a reușit să „reînnoade firul„ și să înființeze Ansamblul „Doina Aiudului”. În mod deosebit le mulțumesc unor două personalități fără a căror împlicare și ajutor lor nemijlocit acest festival nu ar fi existat: domnilor Mihai Horațiu Josan, primarul Municipiului Aiud și domnul Ion Dumitrel președintele Consiliului Județean Alba”, ne-a declarat domnul Nicolae Moldovan, directorul ansamblului aiudean și inițiatorul festivalului.
Dorel Lazăr
FOTO: Claudiu Cordea
[nggallery id=814]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
VIDEO | Lucrări de reparații pe DN 74A, în zona Roșia Montană: Strat de uzură așternut pe tronsoanele afectate de calamitățile din 2021
Lucrări de reparații pe DN 74A, în zona Roșia Montană: Strat de uzură așternut pe tronsoanele afectate de calamitățile din 2021 Prefectul județului Alba, Nicolae Albu, a fost prezent, miercuri, 2 iulie 2025 pe șantierul lucrărilor de infrastructură rutieră desfășurate pe DN 74A, pe raza UAT Roșia Montană, alături de șeful Secției de Drumuri Naționale […]
Autobază cu hală pentru autobuze și stații de încărcare electrică în zona Partoș din Alba Iulia: Demersuri preliminare pentru „rezolvarea” alimentării cu energie electrică a centrului de întreținere a vehiculelor de călători
Autobază cu hală pentru autobuze și stații de încărcare electrică în zona Partoș din Alba Iulia: Demersuri preliminare pentru „rezolvarea” alimentării cu energie electrică a centrului de întreținere a vehiculelor de călători Consiliul Local Alba Iulia a adoptat, în ședința ordinară de luni, 30 iunie 2025 un proiect de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice faza […]
Sâmbătă, 5 iulie 2025 | Spectacolul „Cei trei purceluși”, în premieră pe scena Teatrului de Păpuși „Prichindel” din Alba Iulia
Sâmbătă, 5 iulie 2025 | Spectacolul „Cei trei purceluși”, în premieră pe scena Teatrului de Păpuși „Prichindel” din Alba Iulia Sâmbătă, 5 iulie, la ora 12.00, Teatrul de Păpuși „Prichindel” vă invită la premiera spectacolului „Cei trei purceluși”, scenografia și regia Teodorei Popa și Viorica Boda. Spectacolul va avea loc pe scena teatrului. Citește și: […]