FOTO:Comuna Ciugud a câştigat ultima etapă zonală a festivalului – concurs „Cultură pentru Cultură”. Vezi cine merge în marea finală, pe Muntele Găina
Festivalul concurs-judeţean „Cultură pentru cultură” şi-a desfăşurat duminică, 6 iulie, la Tarcău, comuna Râmeţ, ultima etapă zonală, din cadrul celei de-a noua ediţii. Ansambluri din şapte comune din împrejurimile Aiudului, Noşlac, Unirea, Fărău, Ciugud, Stremţ, Cricău şi Livezile, s-au întrecut în tradiţii şi obiceiuri la „Sărbătoarea mocanilor de pe Tarcău”, aşa cum este denumită generic. Artiştii din comuna Ciugud au demonstrat de această dată că sunt cei mai buni şi au urcat pe prima treaptă a podiumului, locul II a fost ocupat de comuna Livezile, iar locul al III-lea i-a revenit localităţii Stremţ.
Aşa cum s-a întâmplat şi la celelalte etape zonale, cele şapte comune au avut de trecut prin trei probe şi anume: spectacol folcloric, gastronomie şi prezentarea meşteşugurilor popualare.
Cei prezenţi la Sărbătoarea mocanilor de pe Tarcău au avut parte de un spectacol pe cinste. Pe lângă ansamblurile din comunele participante, pe scena festivalului au urcat şi au încântat publicul Ansamblul folcloric al judeţului Alba condus de profesorul Alexandru Pal, cu soliştii Roxana Reche, Floricica Moga, Dorina Nariţa, Cătălin Haşa, Nicolae Tuhuţ şi Maria Filimon. Tot în cadrul programului a avut loc şi o slujbă de Te Deum.
Organizat de Consiliul Judeţean Alba, prin Centrul de Cultură „Augustin Bena”, festivalul-concurs „Cultură pentru cultură” are scopul de a revitaliza viaţa culturală, obiceiurile şi tradiţiile din mediul rural al judeţului Alba. 25 de echipe de artişti au fost înscrise în concursul de anul acesta. Festivalul se desfăşoară în 4 etape zonale şi una finală, iar câştigătorii locului I la fiecare etapă primesc 50.000 de lei, locul II- 30.000 de lei şi locul III – 20.000, bani pe care formaţiile artistice din fiecare comună îi vor folosi pentru reabilitarea Căminului Cultural.
În prima etapă a fost declarată câştigătoare echipa de artişti din comuna Roşia de Secaş, pe locul II s-a clasat Cergăul iar pe locul III al podiumului a urcat ansamblul comunei Cetatea de Baltă. La cea de-a doua etapă zonală, premiul I, în valoare de 50.000 de lei, a fost acordat comunei Săsciori , premiul II echipei de artişti din Cut şi locul III i-a revenit comunei Vinţu de Jos, iar la cea de-a treia etapă, pe prima treaptă a urcat comuna Albac, locul II l-a obţinut comuna Sălciua şi locul III Meteşul.
Câştigătorii celor patru etape zonale, artiştii din comuna Roşia de Secaş, din Săsciori, Albac şi Ciugud, îşi vor da concursul în etapa finală, pe 19 iulie, în comuna Avram Iancu, în prima zi a manifestărilor dedicate Târgului de fete de pe Muntele Găina.
[nggallery id=2053]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
UPDATE FOTO | ACCIDENT rutier GRAV pe Autostrada A1, sensul Sibiu – Alba: O persoană rănită după impactul dintre două autocamione și un autoturism. Intervine elicopterul SMURD / Trafic BLOCAT
ACCIDENT rutier GRAV pe Autostrada A1, sensul Sibiu – Alba: O persoană rănită după impactul dintre un autocamion și un autoturism. Intervine elicopterul SMURD / Trafic BLOCAT Un accident rutier grav a avut loc marți, 28 aprilie 2026, pe Autostrada A1, sensul de mers Sibiu – Alba. Mai multe persoane sunt rănite după impactul dintre […]
Nu s-a putut abține! Bărbat din Bistra, REȚINUT după ce s-a apropiat de soția sa și a încălcat ordinul de protecție provizoriu
Bărbat din Bistra, REȚINUT după ce s-a apropiat de soția sa. A încălcat ordinul de protecție provizoriu emis pentru 5 zile Un bărbat de 48 de ani, din localitatea Bistra, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Câmpeni, după ce ar fi încălcat un ordin de protecție provizoriu emis pe numele său. […]
FOTO | Elevul sergent Andrea Buontempo, de la Colegiul Militar din Alba Iulia, PREMIUL I la Olimpiada Națională de Limbi Romanice 2026 – Limba Italiană
Elevul sergent Andrea Buontempo, de la Colegiul Militar din Alba Iulia, PREMIUL I la Olimpiada Națională de Limbi Romanice 2026 – Limba Italiană Elevul sergent Andrea Buontempo, din clasa a XI-a la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, a reușit o performanță deosebită la etapa națională a Olimpiadei de Limbi Romanice – Limba Italiană, […]