FOTO| Ziua mondială a educației, prilej de sărbătoare la Școala Gimnazială „Axente Sever” Aiud
Ziua mondială a educației a fost marcată luni, 5 octombrie, la Școala Gimnazială „Axente Sever” Aiud prin câteva activități specifice.
Astfel, la Centrul de Documentare și Informare, elevii claselor a IV-a au vizionat filmulețul „Drumul cărții”, după care au recitat poezii despre învățătură și au făcut schimb de semne de carte și de felicitări. Elevii mai mari, din clasa a VI-a, au discutat despre importanța educației în viața omului și au donat câte o carte bibliotecii, dorind astfel să contribuie la educația colegilor din școală. Tot ei au dăruit flori cadrelor didactice în semn de prețuire pentru munca de zi cu zi.
Elevii claselor a V-a și a VIII-a au participat la acțiunea ”Viitorul stă pe umerii educației”, realizată în parteneriat cu Colegiul Tehnic Aiud, cu CJRAE Alba și cu Centrul Cultural Liviu Rebreanu, prilej cu care a fost vernisată o expoziție de fotografie și s-a prezentat un recital de muzică și poezie.
În demersul lor, elevii școlii au fost coordonați de cadrele didactice Munteanu Felicia, Filimon Mariana, Bâlc Floarea, Bâlc Gianny, Pojar Corina, Mihăilă Daciana, Boldor Elena, Trînc Sofia și de bibliotecara școlii, d-na Horvat Kinga Imola.
[nggallery id=1084]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Rimetea, localitatea din Alba unde soarele răsare de două ori, pas spre mobilitatea verde: A fost pusă în funcțiune stația de încărcare pentru mașini electrice
Rimetea, localitatea din Alba unde soarele răsare de două ori, pas spre mobilitatea verde: A fost pusă în funcțiune stația de încărcare pentru mașini electrice Rimetea, localitatea din Alba în care soare răsare de două ori, beneficiază de acum de o stație publică de încărcare a autovehiculelor electrice, amplasată în apropierea Primăriei, lângă postul de […]
Bătaie cu țevi de metal între tată și fiu: Cei doi, trimiși în judecată la Blaj în urma conflictului din curtea locuinței
Bătaie cu țevi de metal între tată și fiu: Cei doi, trimiși în judecată la Blaj în urma conflictului din curtea locuinței Un conflict între tată și fiu, petrecut în după-amiaza zilei de 21 august 2026, ajunge în faza de judecată. Prin încheierea penală din 20 octombrie 2026, judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria […]
Peste 6.000 de șomeri în județul Alba, la sfârșitul lunii august 2026: Rata șomajului, peste media națională. În ce orașe sunt cei mai mulți
Peste 6.000 de șomeri în județul Alba, la sfârșitul lunii august 2026: Rata șomajului, peste media națională. În ce orașe sunt cei mai mulți Numărul șomerilor înregistrați în județul Alba a ajuns la 6.006 persoane la sfârșitul lunii august 2026, în creștere față de aceeași perioadă a anului trecut. Rata șomajului a fost de 3,9%, […]
