Curier Județean

FOTO ”Ziua Mondială a Apei”, sărbătorită la Colegiul Național ”David Prodan” Cugir

Ioana Oprean

Publicat

în

Sub genericul ,,Blue day !”,  marți, 22 martie , elevii  Colegiului  Național ,,David Prodan” și ai Școlii  Gimnaziale  ,,Singidava”din  Cugir,  au sărbătorit ,Ziua Mondială a Apei”, eveniment desfășurat în cadrul proiectului de educație ecologică ,,Eco – Educația”, încheiat între cele  două instituții locale de învățământ.  Îndrumați de profesoarele Stela Predescu,  Dorina Rotar (Școala Gimnazială ,,Singidava”), Tatiana Ungurianu și Serafina Oargă (Colegiul Național ,,David Prodan”), în cadrul Cabinetului Documentare și Informare(CDI) al liceului , elevii  au avut parte de  o atractivă și instructivă activitate de informare ecologică   dedicată apei,  acestei substanțe misterioase care întreține viața pe Pământ.

Ziua Apei - Cugir08Rezolvând jocuri puzzle,  elevii au aflat despre importanța apei, circuitul apei în natură sau despre poluare și au scris apoi părerile lor despre formele prin care putem proteja apele și mediul înconjurător. Vizionând power pointuri  despre formele de existență  a apei și despre apele din orașe, răsfoind  interesantele atlase ale Universului ale Terrei,  elevii au aflat cât de multă apă se consumă în uzul casnic, câtă se pierde  inutil, cât de mult poluăm apa cu toții prin diverse moduri. Ei au mai primit informații despre cât de greu se obține apa potabilă în alte locuri de pe planeta noastră și cât este de necesară  respectarea legilor scrise și nescrise, de bun simț în ceea ce privește ocrotirea apei, pentru a  asigura existența plantelor, animalelor dar și a propriului nostru viitor.

Elevii au desenat și pictat  frumoase și reprezentative imagini  pentru această zi, desene care au fost expuse pe panoul din spațiul CDI.

Sărbătorită în România începând cu anul 1993, ,, Ziua apei” a avut  ca scop final dobândirea cunoştinţelor de educaţie ecologică, formarea  elevilor cu  atitudine sănătoasă, ecologică faţă de apă și mediu, punerea în evidență a necesității protejării apelor sub aspect calitativ și cantitativ, definirea rolului, îndatoririlor  și răspunderilor tuturor oamenilor, ca cetățeni ai planetei  albastre.

(C.P.)

[nggallery id=1812]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Video | Municipiul Alba Iulia a lansat o nouă ofertă publică de obligațiuni municipale: Pasaj subteran, mobilitate urbană și refinanțarea unor credite, printr-o emisiune de 30 de milioane de euro

Bogdan Ilea

Publicat

în

Municipiul Alba Iulia a lansat o nouă ofertă publică de obligațiuni municipale: Pasaj subteran, mobilitate urbană și refinanțarea unor credite, printr-o emisiune de 30 de milioane de euro Municipiul Alba Iulia a lansat luni, 21 septembrie 2026, o nouă ofertă publică de obligațiuni municipale, prin care urmărește susținerea obiectivelor de investiții și a programului de […]

Citește mai mult

Curier Județean

Șase persoane au murit, iar alte 22 au fost afectate de intoxicații cu monoxid de carbon, în 2026, în aria Delgaz Grid: Alba, printre județele cu astfel de cazuri

Bogdan Ilea

Publicat

în

Șase persoane au murit, iar alte 22 au fost afectate de intoxicații cu monoxid de carbon, în 2026, în aria Delgaz Grid: Alba, printre județele cu astfel de cazuri În primele opt luni ale acestui an, în aria de activitate a Delgaz Grid s-au produs 14 intoxicații cu monoxid de carbon în județele Mureș, Bistrița-Năsăud, […]

Citește mai mult

Curier Județean

21 septembrie 2026 | Motorina se apropie de 11 lei/litru în Alba Iulia, iar benzina costă 9,99 lei la mai multe stații. Prețurile carburanților astăzi în oraș

Bogdan Ilea

Publicat

în

Motorina se apropie de 11 lei/litru în Alba Iulia, iar benzina costă 9,99 lei la mai multe stații. Prețurile carburanților astăzi în oraș Motorina s-a scumpit în ultimele zile, iar prețul benzine a rămas ,,blocat” la 9,99 lei în mai multe stații din Alba Iulia. Creșterile survin din cauza situației geopolitice tensionate în mai multe […]

Citește mai mult