FOTO/ Ziua Internațională a Autismului, marcată la Cugir
Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului a fost marcată miercuri, printr-un simpozion care a avut loc la Primăria Cugir sub auspiciile Serviciului Public de Asistență Socială (SPAS), prin reprezentantul acestui serviciu Jr. Nedel Viorica.
Evenimentul s-a adresat cadrelor didactice din cadrul școlilor gimnaziale și a celor două licee locale, având ca invitați și reprezentanți ai Primăriei și medicilor de familie din oraș. În cadrul simpozionului au prezentat lucrări specialiștii Centrului Social Multifuncțional Vinerea ( psiholog clinician Corina Olteanu și psihopedagogul Daniela Lespezianu), care au vorbit celor prezenți despre caracteristicile și specificul Tulburărilor din Spectrul Autist, caracteristicile de comportament, cogniție, comunicare și joc al elevului având ca diagnostic o tulburare din spectrul autist.
A fost prezentat pe scurt un studiu care dorește să aducă în atenția cadrelor didactice, specialiștilor din diverse domenii și părinților un fenomen apărut odată cu explozia de tehnologie din mediu virtual și a accesibilității acesteia, numit ,,Autism Virtual”. Potrivit specialiștilor, Autismul Virtual este un termen utilizat pentru a face referire la o tulburare a funcționalității și dezvoltării copilului datorată consumului excesiv de mediu virtual în primii trei ani de viață, care este similară cu tulburarea de spectru autist și întrunește criteriile de diagnostic descrise în manualele de specialitate DSM V și ICD 10. Diferența dintre cele două tulburări este relația directă dintre diagnosticul de autism și consumul de mediu virtual ca factor declanșator.
,,Simpozionul a avut ca scop conștientizarea și mobilizarea convergentă a acțiunilor specialiștilor , cadrelor didactice și părinților înspre activități menite să reducă incidența acestui fenomen și, prin urmare, reducerea numărului de copii diagnosticați cu acest tip de tulburări”, a declarat jr. Viorica Nedel. (C.P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
10 septembrie 2026 | Avarie la apă în Alba Iulia: Ce cartier este afectat și când este estimată reluarea alimentării
Avarie la apă în Alba Iulia: Ce cartier este afectat și când este estimată reluarea alimentării SC APA CTTA SA – Sucursala Alba Iulia a anunțat joi, 10 septembrie 2026, în jurul orei 22.00, întreruperea furnizării apei potabile în municipiul Alba Iulia, cartierul Ampoi 3, pe tronsonul cuprins între Transeuro și intersecția cu strada Emil […]
Incendiu în Poșaga: Focul a cuprins vegetație uscată și litieră de pădure Un incendiu s-a produs în seara zilei de joi, 10 septembrie 2026, în localitatea Poșaga. Focul a cuprins litieră de pădure. „Secția de pompieri Câmpeni intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetația uscată și litieră de pădure în localitatea Poșaga. Forțe alocate:1 […]
Video | Tânărul albaiulian Darius Bălăneanu și-a lansat primul volum de poezie, „(Ne)încântat de cunoștință”: Eveniment găzduit de Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan”
Tânărul albaiulian Darius Bălăneanu și-a lansat primul volum de poezie, „(Ne)încântat de cunoștință”, la Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Darius Bălăneanu, un tânăr poet din Alba care va împlini 20 de ani pe 12 septembrie 2026, și-a lansat joi, 10 septembrie 2026 primul volum de poezie, intitulat „(Ne)încântat de cunoștință”. Acesta este de fapt […]