FOTO/ ”Zilele Tiurului”, prima ediție. Dezvelirea monumentului simbol al satului , parada călăreților, bal și spectacol folcloric
Prima ediţie a „Zilelor Tiurului” a avut loc astăzi, 23 septembrie 2017, începând cu ora 10.00. Începând din acest an şi tiurenii au o zi a lor, prima ediţie chemându-și acasă fiii satului, cu mic, cu mare, la o reîntâlnire cu locurile copilăriei (în cazul celor plecaţi departe) şi cu persoanele dragi, rude sau prieteni.
Pentru a marca cum se cuvine prima mare sărbătoare a satului Tiur, a fost inaugurat un monument reprezentativ pentru această comunitate, care este amplasat la intrarea dinspre Blaj şi care are legătură cu principala ocupaţie a gospodarilor de aici, pentru care sunt renumiţi în toată zona. După oficierea unui Te-Deum în amintirea eroilor satului Tiur, manifestările au continuat în Căminul Cultural al satului, cu un concert de muzică populară, susţinut de artişti consacraţi, precum Ionuţ Fulea, Reta Rus, Ina Todoran, Grupul Vocal Obârşia, dar şi un bal, la care au fost invitaţi tinerii satului şi nu numai. La eveniment a participat și Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean.
Atestat documentar din anul 1332, satul Tiur (în maghiară Tűr, în germană Dürrdorf, în traducere „Satul secetos”, pentru că în subsolul localității se găsește un masiv de sare) are, conform recensământului din anul 2011, 1644 locuitori, între care se regăseşte o importantă comunitate maghiară. Tiur este cea mai mare dintre localităţile componente ale municipiului Blaj, care mai cuprinde satele Mănărade, Petrisat şi Spătac.
[nggallery id=4600]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Cât vor plăti locuitorii județului Alba în 2027 pentru certificate de urbanism și autorizații de construire: Taxele propuse de Consiliul Județean
Cât vor plăti locuitorii județului Alba în 2027 pentru certificate de urbanism și autorizații de construire: Taxele propuse de Consiliul Județean Locuitorii județului Alba care vor solicita în 2027 certificate de urbanism, avize sau autorizații de construire ar putea achita taxe cuprinse între câțiva lei și un procent din valoarea lucrărilor, în funcție de documentul […]
31 octombrie – 1 noiembrie 2026 | Radare de WEEKEND în județul Alba: Drumurile monitorizate de Poliția Rutieră la sfârșit de săptămână
31 octombrie – 1 noiembrie 2026 | Radare de WEEKEND în județul Alba: Drumurile monitorizate de Poliția Rutieră la sfârșit de săptămână Inspectoratul de Poliție Județean Alba a comunicat amplasarea radarelor pe drumurile din județ, în perioada 31 octombrie – 1 noiembrie 2026. Șoferii sunt îndemnați să circule cu prudență și să respecte limitele de […]
A rupt gardul, a ocupat un teren și a furat bare de fier beton: Ce pedeapsă a primit un bărbat în primă instanță la Judecătoria Câmpeni
A rupt gardul, a ocupat un teren și a furat bare de fier beton: Ce pedeapsă a primit un bărbat în primă instanță la Judecătoria Câmpeni Judecătoria Câmpeni a pronunțat, joi, 29 octombrie 2026, o sentință penală într-un dosar care vizează mai multe incidente petrecute în anul 2023, pe două terenuri din oraș. Un bărbat […]
