Curier Județean

FOTO Vizită în Italia: Elevi și profesori ai Colegiului Militar din Alba Iulia participă la a doua reuniune a proiectului bilateral Comenius

Ioana Oprean

Publicat

în

ALBA FEST 2026

A doua reuniune a proiectului bilateral Comenius în limba franceză „Trois langues, Deux cultures, Une même famille latine” a început în urmă cu câteva zile la Reggio Emilia, Italia. Proiectul se desfășoară în perioada 2013-2015 și își propune să dezvolte competențele lingvistice ale elevilor în limba franceză, limba italiana respectiv limba română prin valorificarea patrimoniului cultural al fiecărei regiuni și a moștenirii latine comune, de altfel ce-a de-a doua reuniune de poiect se desfășoară sub titlul „L`héritage romain – la source de la richesse culturelle européenne”. Din partea Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia participă, la această reuniune, 21 de elevi și 4 cadre didactice.

Programul reuniunii este unul deosebit de dens, pe parcursul întâlnirii se vor derula multiple activități didactice, ateliere de lucru, activități de socializare, vizite de documentare și dezbateri pe tema importanței pe care moștenirea culturală romană o are în dezvoltarea culturii europene. Întâlnirea le oferă elevilor și cadrelor didactice ocazia de a întări relațiile de colaborare stabilite pe parcursul celor doi ani de proiect și mai ales îe parcursul primei reuniuni de proiect, derulate în perioada 04-15.05.2015 la Alba Iulia.

Prima zi a reuniunii a debutat cu o vizită de documentare în centrul vechi al orașului Reggio Emilia. Gazdele au prezentat oaspeților cele mai importante obiective ale centrului istoric al orașului construit pe vechiul drum roman Via Emilia. Oaspeții au putut să compare modul în care arhitectura civilă romană a influențat dezvoltarea celor două orașe cu rădăcini romane: Alba Iulia și Reggio Emilia.

Deschiderea oficială a reuniunii de proiect a avut loc luni 23.03.2015 la Instituto d`Istruzione Superiore „Angelo Moti”, la care a participat conducerea instituției, cadrele didactice și elevii din echipele de proiect. Ziua a continuat cu vizitarea colegiului gazdă și participarea la orele de curs. Elevii și cadrele didactice au avut ocazia să-i vadă pe elevii italieni nu doar la orele de curs ci și la activitățile practice în laboratoarele de patiserie, gastronomie sau în restaurantul propriu. După amiaza s-au desfășurat cursurile de italiană, prilej pentru elevii militari de a își valorifica cunoștințele dobândite înainte de reuniune pe parcursul orelor de italiană organizate înainte de vizita de proiect.

Comunicat de presă

[nggallery id=194]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

A condus cu permisul SUSPENDAT pe DJ 107 H, în localitatea Galda de Jos: Albaiulian, cercetat de polițiști

Bogdan Ilea

Publicat

în

A condus cu permisul SUSPENDAT pe DJ 107 H, în localitatea Galda de Jos: Albaiulian, cercetat de polițiști  Un bărbat, de 47 de ani, din Alba Iulia a fost depistat în timp ce se afla la volanul unui autoturism având dreptul de a conduce suspendat.  Potrivit IPJ Alba, la data de 13 iunie 2026, în […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | A mers la fosta sa parteneră acasă și a încălcat ordinul de protecție: Bărbat din Alba Iulia, REȚINUT

Bogdan Ilea

Publicat

în

A mers la fosta sa parteneră acasă și a încălcat ordinul de protecție: Bărbat din Alba Iulia, REȚINUT Un bărbat din Alba Iulia a fost reținut după ce a mers la fosta sa parteneră acasă și a încălcat ordinul de protecție emis pe o perioadă de 3 luni. Conform IPJ Alba, la data de 13 […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Tânăr din Jidvei, REȚINUT: Și-a agresat partenera, o tânără de 20 de ani. S-a ales cu ordin de protecție provizoriu

Bogdan Ilea

Publicat

în

Tânăr din Jidvei, REȚINUT: Și-a agresat partenera, o tânără de 20 de ani. S-a ales cu ordin de protecție provizoriu Un tânăr de 24 de ani, din Jidvei, a fost reținut de oamenii legii după ce și-a agresat partenera, în vârstă de 20 de ani. S-a ales cu ordin de protecție provizoriu, pentru o perioadă […]

Citește mai mult