FOTO, Vinerea – Cugir: Parada portului popular la Festivalul Naţional de Dansuri şi Tradiţii Populare
Ultima zi şi cea mai bogată a Festivalului Naţional de Dansuri şi Tradiţii Populare Vinerea – Cugir a debutat duminică, pe durata a aproape două ore cu Parada portului popular, eveniment desfăşurat pe traseul Căminul Cultural- Monumentul Eroilor din Vinerea.
Manifestarea mult aşeptată a luat startul la ora 11.30, în prezenţa a aproximativ 250 de persoane din Cugir, Vinerea şi din alte localităţi, care aşezaţe în faţa Bisericii ”Sfântu Nicolae” au avut prilejul să urmărească o frumoasă desfăţurare a ansamblurilor de dansatori şi a ansamblurilor folclorice, să le admire portul popular, măestria dansurilor şi a strigăturilor.
Aplaudate la scenă deschisă au trecut prin faţa spectatorilor opt formaţii şi anume: Valea Dacilor –Orăştioara de Sus, Codruleţ din Verona-Botoşani, Doina din Albeşti –Mureş, Rujiţa din Rupea Braşov, Mărginenii din Săliştea Sibiului, Plaiuri Sălăjene, Mioriţa din Vaideni-Vâlcea, Câmpul Pâinii din Vinerea.
Cum era de aşteptat de la eveniment n-au lipsit reprezentanţii administraţiei locale şi ai partidelor politice, din rândul cărora i-am remarcat pe primarul şi viceprimarul Cugirului, Adrian Teban, respectiv Horia Rotche (gazdele evenimentului), deputatul Dan Simedru, preşedintele PSD Cugir, Mircea Trifan, consilierii judeţeni Nicolae Truţă şi Nicuşor Mihai, directorul general al UMCugir, Romulus Micu, directorul general Parcul Industrial Cugir, Emil Muntean, preşedintele ”PRO-CUGIR”, Aurel Voicu, preşedintele Asociaţiei ,,Vinereana’’, Dorin David, directorul Casei de Cultură din Cugir, prof. Rodica Florea ş.a.
La ora când transmitem mateialul pentru presă, pe scena amenajată pe platoul din Poiana cu Goruni-Vinerea, are loc un program cultural artistic unde îşi dau concursul ansamblurile enumerate, la care se adaugă recitalurile unor interpreţi şi formaţii consecrate din Cugir şi din alte localităţi.
Constantin PREDESCU
[nggallery id=2223]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Prins pe DN75, cu 0,76 mg/l alcool în aerul expirat! Un șofer din Câmpeni, condamnat după ce a urcat băut la volan
Prins pe DN75, cu 0,76 mg/l alcool în aerul expirat! Un șofer din Câmpeni, condamnat după ce a urcat băut la volan Un bărbat în vârstă de 56 de ani, de profesie tâmplar, a fost condamnat de Judecătoria Câmpeni la un an și două luni de închisoare cu suspendare, după ce a fost prins conducând […]
Video | Ninge pe Transalpina: Circulația între Rânca și Obârșia Lotrului, închisă temporar din cauza vremii nefavorabile
Ninge pe Transalpina: Circulația între Rânca și Obârșia Lotrului, închisă temporar din cauza vremii nefavorabile Ninsoarea și condițiile meteorologice nefavorabile au dus la închiderea temporară a circulației pe sectorul montan al DN 67C – Transalpina, între Rânca și Obârșia Lotrului, începând de luni, 26 octombrie 2026, de la ora 18:00. ,,Începând cu data de 26 […]
Unitatea Militară 02539 Alba Iulia organizează concurs pentru ocuparea postului vacant de execuție de personal civil contractual pe durată nedeterminată, de Psiholog principal în cadrul Secției evaluare candidațior (Centrul Zonal de Selecție și Orientare Alba Iulia „Avram Iancu”)
Unitatea Militară 02539 Alba Iulia organizează concurs pentru ocuparea postului vacant de execuție de personal civil contractual pe durată nedeterminată, de Psiholog principal în cadrul Secției evaluare candidațior (Centrul Zonal de Selecție și Orientare Alba Iulia „Avram Iancu”) Unitatea Militară 02539 Alba Iulia, cu sediul în Alba Iulia, Bulevardul Revoluției 1989, nr. 25 județul Alba, […]
