FOTO, VIDEO. Trei persoane, pasionate de natură și pescuit, au populat un pârâu cu pești din județul Alba
Trei persoane, pasionate de natură și pescuit, au popular, joi, pârâul Valea Bucerzii din județul Alba, cu câteva sute de pești păstrăv fântânel și păstrăv indigen, dorind ca exemplul lor să fie urmat și de alții cărora le pasă de natură.
Astfel, ei au cumpărat câteva sute de pești pe care i-au transportat într-un butoi pe Valea Bucerzii, aproape de piatra Craivei, ultimul loc de refugiu al lui Decebal.
”Îi îndemn pe săteni, care au astfel de pârârui să nu le lase în paragină și să facă o mică investiție”, a spus Alex, unul dintre ei.
Peștii au fost distribuiți pe o distanță de circa doi kilometri.
”Am vrut să fie o acțiune simbolică mai ales că astăzi e Sfântul Petru și Pavel. Vrem, contrar a ceea ce se induce, că nu se mai poate face nimic în privința asta, să arătăm că se poate, iar astfel să dăm un exemplu”, a spus Mircea Trifu, consilier local al municipiului Alba Iulia.
[nggallery id=4268]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Guvernul va declara situație de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere: Adaosul comercial la motorină și benzină va fi limitat
Guvernul va declara situație de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere: Adaosul comercial la motorină și benzină va fi limitat Guvernul va adopta marți, 24 martie 2026, o ordonanță de urgență prin care va fi instituită situație de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere, se arată într-un comunicat de presă al […]
SUBIECTE SIMULARE Bacalaureat 2026: Ce au avut de rezolvat elevii la Limba și literatura română
SUBIECTE SIMULARE Bacalaureat 2026: Ce au avut de rezolvat elevii la Limba și literatura română Luni, 23 martie 2026, elevii de clasa a XII-a din peste 95% din liceele din țară au susținut proba scrisă la Limba și literatura română din cadrul simulării examenului național de Bacalaureat 2026. Este vorba despre un număr de peste […]
VIDEO | Povestea ultimului cojocar din județul Alba: Liviu Similie, din Șugag, duce mai departe o meserie pe cale de dispariție: „Cojocul este casa ciobanului”
Povestea ultimului cojocar din județul Alba: Liviu Similie, din Șugag, duce mai departe o meserie pe cale de dispariție: „Cojocul este casa ciobanului” Liviu Similie, din Șugag, este ultimul cojocar din județul Alba care încă produce cojoace ciobănești de miel și de oaie pentru ciobanii din țară și din străinătate. Bărbatul a învățat meseria de […]