FOTO/ VIDEO/Tragedie în Italia: Un bărbat din Petrești a murit, chiar de ziua lui, într-un accident de motocicletă iar fiul său a ajuns în stare gravă la spital
Comunitatea românească din Alessandria, Italia, dar și comunitatea din localitatea Petrești, de lângă Sebeș, sunt în doliu după ce două persoane au fost implicate într-un accident rutier mortal. Este vorba de Valentin Berbece, care chiar ieri a împlinit 47 de ani și care a murit pe loc, și fiul său, în vârstă de 22 de ani, trasportat de urgență la spital, cu răni grave, relatează presa locală din zonă.
Cei doi români originari din localitatea Petrești, rezidenți la Alessandria (Piemonte), călătoreau pe o Yamaha Fazer 600. Accidentul a avut loc în Novi Ligure pe strada Bosco Marengo, duminică, în jurul orei 17.30. Tatăl, care conducea motocicleta, a murit pe loc, ca urmare a leziunilor grave.
Din motive încă necunoscute, bărbatul care a decedat a pierdut brusc controlul motocicletei și a fost proiectat într-un stâlp de curent de pe marginea drumului, în timp ce tânărul a căzut pe carosabil suferind mai multe răni. În acest timp, motocicleta a continuat să ruleze pe o distanță de aproximativ încă o sută de metri.
Valentin Berbece era născut la 1 aprilie 1971. Originar din Petrești, județul Alba, trăia de ani buni împreună cu soția și cei doi copii în Italia, la Tortona, provincia Alessandria. Duminică, 1 aprilie 2018, călătorea pe motocicleta sa împreună cu fiul de 22 de ani, Constantin. Cu doar trei ore înainte de tragedie, el a postat pe pagina sa de socializare și un video filmat live de fiul său, pe o parte din drumul pe care l-au făcut în ziua respectivă.
Din nefericire, urările de ”La Mulți Ani” și felicitările s-au transformat, în aceeași zi, în mesaje de condoleanțe, pe care rudele și prietenii continuă și azi să le transmită familiei. Mulți dintre aceștia spun că nu pot să înțeleagă cum a fost posibil ca o zi de sărbătoare să se transforme, atât de brusc, într-o zi de doliu și transmit că sunt alături de familia care trece printr-o asemenea tragedie.
”Nu depărtarea este cel mai greu plumb care se prăvăleşte pe suflet ci lipsa definitivă a ancorelor făurite să aducă orizontul mai aproape. Identitatea noastră se construieşte pe amintiri care se zidesc zi de zi şi suferim când turnul vieţii se fisurează, se surpă implacabil iar amintirile încetează să se alipească prezentului şi se scurg într-un singur sens, în trecut. Dumnezeu sa te odihnească in pace drag var Berbece Valentin….”, a scris una dintre rudele bărbatului decedat, pe rețeaua de socializare.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
ANGAJĂRI la STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 29 martie 2026. Calendarul examenelor și condițiile de înscriere la CONCURS
ANGAJĂRI la STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 29 martie 2026. Calendarul examenelor și condițiile de înscriere la CONCURS Mai multe instituţii publice din Alba anunță posturi vacante la data de 29 martie 2026 și organizează concursuri în următoarea perioadă. Pentru ocuparea posturilor, candidaţii trebuie să îndeplinească anumite condiţii, privind […]
VIDEO | Prima creșă modernă din Zlatna, aproape de finalizare. Când ar urma să devină funcțională investiția de aproape 12 milioane de lei
Prima creșă modernă din Zlatna, aproape de finalizare. Când ar urma să devină funcțională investiția de aproape 12 milioane de lei Lucrările la noua creșă din Zlatna, care va putea găzdui 40 de copii, avansează într-un ritm accelerat, iar primarul Silviu Ponoran a prezentant și o dată pentru finalizarea lucrărilor la investiția de aproape 12 […]
FOTO | Tanti Victoria, singurul locuitor al unui cătun din Poșaga, sărbătorită la împlinirea a 88 de primăveri: ,,O lecție de viață, de curaj și de omenie”
Tanti Victoria, singurul locuitor al unui cătun din Poșaga, sărbătorită la împlinirea a 88 de primăveri: ,,O lecție de viață, de curaj și de omenie” Tanti Victoria sau ,,Codrița” este singurul locuitor al cătunului Corțești din comuna Poșaga. Vârstnica a fost sărbătorită în urmă cu două zile la împlinirea a 88 de primăveri. Primarul comunei […]
