FOTO, VIDEO S-a deschis Parcul Sărbătorilor de Iarnă la Alba Iulia. Piața Cetății, mai strălucitoare ca niciodată. Pavilion cu mii de luminițe, brad și căsuțe ca-n povești
Piața Cetății din Alba Iulia a fost, sâmbătă seara, mai strălucitoare ca niciodată, odată cu deschiderea Parcului Sărbătorilor de Iarnă.
Magia sărbătorilor de iarnă a cuprins orașul Alba Iulia. În 5 decembrie a fost deschis oficial Parcul de Crăciun, iar iluminatul festiv a cuprins întreg municipiul. Zeci de albaiulieni, adulți, tineri și copii au simțit atmosfera de basm din Piața Cetății.
Alături de ei au fost și reprezentanți ai administrației locale, viceprimarii Paul Voicu și Gabriel Pleșa și primarul Mircea Hava, însoțit de nepoțel. Bucuria deschiderii parcului a fost mare, mai ales pentru copii, care s-au întâlnit cu reni și cu Moș Crăciun, iar adolescenții au surprins imagini și selfie-uri înconjurați de mii de luminițe. Cei mai friguroși se pot încălzi la butucii de lemn cu făclii, așezați în jurul bradului artificial.
Pavilionul din Piața Cetății, cu mii de beculețe peste brad, face ca atmosfera sărbătorilor de iarnă să fie mai minunată ca niciodată. Căsuțe ca în povești, patinoar de 600 de metri pătrați, atmosferă specifică sărbătorilor de Iarnă, colinde și alte bucurii îi așteptă pe cei care trec prin Piața Cetății.
Pavilionul, care reprezintă principala noutate din acest an, are formă poligonală regulată, cu înălţime de 12 metri, respectiv 4,5 – 6 metri a stâlpilor periferici fiind construit pe o suprafață de 1063,5 mp.
Bradul este altul decât cel din anii trecuți construit pe un schelet metalic și feeric împodobit.
La marginea pavilionului se află se află o mică iesle, locaș în care s-a născut, acum 2015 ani, Domnul nostru Iisus Hristos.
Patinoarul din acest an este diferit față de cel de anul trecut, fiind amplasat tot în Piața Cetății înspre Sala Unirii și
Muzeul Principia. O oră pe gheață costă 10 lei, iar închirierea unei perechi de patine, 5 lei.
Amatorii de patinaj sunt așteptați, în fiecare zi, timp de două luni, în intervalul orar 10.00 – 22.00.
Pentru închirierea patinoarului, Primăria Alba Iulia plătește firmei specializate cu care a încheiat contractul de prestări servicii suma de 12.000 de euro.
Cei care vor veni să patineze sau pur și simplu să se bucure de atmosfera creată se vor putea încălzi, contra cost, cu un ceai fierbinte, vin fiert, cafea sau ciocolată caldă. De asemenea vor putea servi produse alimentare, turtă dulce, cozonaci, kurtos colac şi multe altele, de la căsuţele amenajate în Piața Cetății.
Mii de beculețe care împodobesc Cetatea Alba Carolina, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, s-au aprins feeric, cu o zi înaintea sărbătoririi Zilei Naționale a României, iar restul sunt funcționale din 5 decembrie, odată cu inaugurarea Parcului de Sărbători din Piața Cetății.
Atmosfera de sărbătoare a cuprins cea mai mare Cetate din Europa Centrală și de Sud-Est – Cetatea Alba Carolina -, o altă noutate a iluminatului festiv fiind luminițele ornamentale sub forma Cetății de tip Vauban, o stea, definită prin cele șapte colțuri.
Totodată, pe laturile de Est și Vest ale Cetății au fost montate instalații ornamentale cu cifra 300 – vârsta împlinită, în 2015, de Cetatea de tip Vauban.
Primăria Alba Iulia va plăti 270.000 de euro pentru iluminatul de sărbători, suma fiind de aproape trei ori mai mare faţă de cea alocată anul trecut – 100.000 euro.
Pe podurile din cetate au fost montate tuneluri de lumini, copacii din parcul Unirii au fost ”îmbrăcați” în luminițe, iar pe stâlpii de pe arterele principale au fost montate decoraţiuni luminoase.
Aproximativ 5.000 de metri pătrați de instalaţii luminiase au fost întinse doar în interiorul Cetăţii, plus alte câteva mii în restul oraşului.
FOTO, VIDEO Dragoș SUCIU și Alexandra MATEȘ
[nggallery id=1377]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Undă verde pentru un proiect energetic major în Alba: Sistem de stocare în baterii de 36 MW în Sâncel și Blaj
Undă verde pentru un proiect energetic major în Alba: Sistem de stocare în baterii de 36 MW în Sâncel și Blaj Investițiile în infrastructura energetică și în stabilizarea rețelei electrice de distribuție primesc un nou impuls în județul Alba. Direcția Județeană de Mediu (DJM) Alba a emis decizia etapei de încadrare pentru un proiec de […]
Poluare cu formaldehidă la Sebeș: Două firme, din industria prelucrării lemnului și cea chimică, alături de doi responsabili de mediu, trimiși în judecată
Poluare cu formaldehidă la Sebeș: Două firme, din industria prelucrării lemnului și cea chimică, alături de doi responsabili de mediu, trimiși în judecată Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată, în stare de libertate, a două societăți comerciale cu sediul în municipiul Sebeș, active în industria […]
Trafic modificat pe Calea Moților, sensul de mers Micești-Alba Iulia: Banda reversibilă va fi activată dimineața. De când se aplică măsura
Trafic modificat pe Calea Moților, sensul de mers Micești-Alba Iulia: Banda reversibilă va fi activată dimineața. De când se aplică măsura Începând de joi, 10 septembrie 2026, traficul rutier pe Calea Moților din municipiul Alba Iulia va fi reorganizat în intervalul orelor de vârf. Pentru fluidizarea circulației, banda suplimentară reversibilă va fi reamenajată pe sensul […]




