Ştirea zilei

FOTO, VIDEO. Protest la DSVSA Alba: Angajații au întrerupt activitatea fiind nemulțumiți de Legea salarizării

Dragoş Suciu

Publicat

în

Circa 50 de angajați ai Direcție Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Alba protestează, luni, în fața instituției, fiind nemulțumiți de Legea salarizării.

Petrecerea Divorțaților

Ana Camelia Sârb, consilier superior, a declarat că protestul de luni este unul spontan, la care participă ”cam toată instituția”, angajații fiind nemulțumiți că, potrivit proiectului Legii salarizării, vor avea venituri mai mici.

”Suntem foarte nemulțumiți de actualul proiect de lege al salarizării care este discriminatoriu. Cu toate că ni s-a promis o menținere a salariilor, a veniturilor, în actualul proiect de lege, prin analiză se constată o reducere a drepturilor salariale cu până la 20-25%. Un alt aspect este legat de faptul că la nivel teritorial se face o discriminare între recunoașterea drepturilor personalului contractual și funcționarilor publici. În sensul că se recunoaște personalului contractual condițiile de muncă, riscul pe care îl implică meseria, iar pentru funcționarii publici din același loc de muncă nu este recunoscut acest drept. Și un alt aspect este legat de faptul că la nivel central se recunoaște implicarea în apărarea și menținerea sănătății oamenilor și animalelor, lucru care nu se răsfrânge la nivel teritorial, fapt care la fel implică o reducere a drepturilor care ni se cuvin”, a spus Ana Camelia Sârb.

Angajații DSVSA Alba, o parte dintre ei îmbrăcați cu halate albe, afișează mesaje precum: ”Legea salarizării”, ”Nu discriminați instituțiile publice” sau ”Tratament egal pentru toți angajații”.

Activitatea cu publicul este întreruptă luni dimineața.

Potrivit acestora, dacă protestul spontan nu va fi luat în considerare de guvernanți, sunt dispuși să facă grevă generală.

[nggallery id=4060]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Prima zăpadă din iarna 2026–2027 în Munții Șureanu! A început să ningă la sfârșit de octombrie

Bogdan Ilea

Publicat

în

Prima zăpadă din iarna 2026–2027 în Munții Șureanu! A început să ningă la sfârșit de octombrie A început să ningă ca în povești de luni seara în Munții Șureanu, în zona Poarta Raiului, deși este doar finalul lunii octombrie 2026. Zăpada începe să se așterne, iar stratul ar putea ajunge în curând la câțiva centimetri. […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Sergiu Pașca, cercetătorul originar din Aiud, face un nou pas în înțelegerea bolilor creierului: echipa sa a crescut țesut cerebral uman în creierul șoarecilor, cu perspective pentru tratarea unor boli incurabile

Ioana Oprean

Publicat

în

Sergiu Pașca, cercetătorul originar din Aiud, face un nou pas în înțelegerea bolilor creierului: echipa sa a crescut țesut cerebral uman în creierul șoarecilor, cu perspective pentru tratarea unor boli incurabile Cercetătorul român Sergiu Pașca, originar din Aiud, județul Alba, profesor la Facultatea de Medicină a Universității Stanford din California – SUA, a coordonat o […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Peste 600 de vestiare noi la Băile Sărate și planurile pentru viitorul Aqua Park din Ocna Mureș. Primar: „Am plecat de la 17 locuri de cazare. Astăzi avem peste 700 listate pe Booking”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Peste 600 de vestiare noi la Băile Sărate și planurile pentru viitorul Aqua Park din Ocna Mureș. Primar: „Am plecat de la 17 locuri de cazare. Astăzi avem peste 700 listate pe Booking” Orașul Ocna Mureș continuă să se dezvolte pe partea de turism și agrement, prin investiții care vizează atât extinderea infrastructurii de la […]

Citește mai mult