FOTO, VIDEO Protest la Alba Iulia: Peste 500 de persoane au scandat ”Jos Iohannis”și ”Meditații dacă dai, șase case poți să ai”. Între manifestanți, primari PSD și ALDE
Peste 500 de persoane, între care și primari PSD și ALDE, au protestat, vineri seara, la Alba Iulia, cerând demisia președintelui Klaus Iohannis și respectarea votului din 11 decembrie. Numărul protestatarilor este în creștere.
Între manifestanți s-a infiltrat și un tânăr cu o pancartă pe care scria ”Ocazie! Vând Guvern second-hand cu corupție inclusă. Ofer reducere 99%”, acesta fiind huiduit și alungat dintre susținătorii executivului. Oamenii i-au spus, în semn de reproș, că ei nu au venit la mitingul antiguvernamental.
Între protestatari se află și primari PSD și ALDE din județ, care au declarat că protestul este spontan și au și ei dreptul, ca orice oameni, să participe.
”Este un miting spontan, am aflat și eu acum despre el. Până acum nu a ieșit nimeni în stradă. Mi se pare nefiresc ca a zecea zi, după ce ministrul și-a dat demisia, ordonanțele au fost retrase, după ce Curtea Constituțională a spus clar că este o ordonanță perfect valabilă, să se continue cu același slogan, demisia guvernului. Mă deranjează substratul care este acela al schimbării clasei politice din România care a câștigat prin voturi dreptul de a conduce țara asta patru ani de zile”, a spus primarul comunei Stremț, social-democratul Traian Ștefan Popa.
La rândul său, Daniel Rusu, primarul comunei Șpring, ales pe listele ALDE, a spus că a venit pentru a protesta ”împotriva președintelui Iohannis care nu înțelege că trebuie să fie un mediator, un om al păcii”, dar și pentru a se respecta votul din 11 decembrie.
Între manifestanți sunt prezenți și primarul din Câmpeni, Călin Andreș, primarul din Arieșeni, Marian Jurj și primarul din Teiuș, Mirel Hălălai, toți aleși din partea PSD.
Oamenii au venit cu pancarte pe care scrie: ”Politica nu distruge prietenii”, ”Respect vot 11 decembrie”, ”Iohannis, nu uita, țara asta nu-i a ta”, ”Îndrăznește să crezi în România”, ”Noi am votat, tu ne-ai dezbinat. Respect vot 11 decembrie”, ”Iohannis = dezbinare”, ”Dragi studenți, nu mai protestați, puneți mâna și studiați, țara este plină de studenți manipulați” sau ”Opriți defrișarea în toată țara”.
De asemenea, ei au scandat: ”Demisia”, ”Jos Iohannis” ”Jos trădătorul”, Iohannis nu uita, poporul nu te vrea”, ”Iohannis, nu uita, România nu-i a ta”, ”Mediator, nu instigator”, ”DNA, fără cucuvea”, ”Meditații dacă dai, șase case poți să ai”.
Protestul a avut loc în fața Prefecturii Alba, cu începere de la ora 17.00 și s-a terminat două ore mai târziu.
[nggallery id=3405]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Primăria unei comune de munte din Alba a „angajat” un funcționar virtual: Ce sarcini are „Lupșanu”
Primăria unei comune de munte din Alba a „angajat” un funcționar virtual Primăria unei comune de munte din Alba, Lupșa, din Munții Apuseni, a prezentat, luni, 2 martie 2026, noul său funcționar virtual, „un angajat model”. „Lumea se schimbă, tehnologia galopează, așa că ne-a venit o idee: ce-ar fi să punem „Inteligența Artificială” la treabă […]
SURSE | Șoferii STP ar putea suspenda din nou circulația autobuzelor în Alba Iulia: Angajații, din nou fără salarii de mai bine de 2 luni
SURSE | Șoferii STP ar putea suspenda din nou circulația autobuzelor în Alba Iulia: Angajații, din nou fără salarii de mai bine de 2 luni Transportul public din Alba Iulia riscă să fie din nou suspendat după ce angajații nu și-au primit salariile de mai bine de 2 luni. Surse ziarulunirea.ro spun că programul curselor […]
TRAGEDIE în Alba: Un bărbat de 30 de ani, găsit SPÂNZURAT de un copac pe un teren din Pâclișa
TRAGEDIE în Alba: Un bărbat de 30 de ani, găsit SPÂNZURAT de un pom fructifer aflat pe un teren din Pâclișa Un bărbat de 30 de ani a fost găsit luni, 2 martie 2026, spânzurat de creanga unui pom fructifer aflat pe un teren viran din cartierul Pâclișa din Alba Iulia. Incidentul a fost semnalat […]