FOTO VIDEO| PROTEST al pensionarilor din Alba pentru creșterea pensiilor, la Prefectură: Care sunt cererile lor
FOTO VIDEO| PROTEST al pensionarilor din Alba pentru creșterea pensiilor, la Prefectură: Care sunt cererile lor
Federaţiile naţionale reprezentative ale asociaţiilor de pensionari organizează, marţi, la Guvern, dar şi la sediile tuturor prefecturilor din ţară, proteste prin care solicită respectarea obligaţiei constituţională de a creşte nivelul de trai prin creşterea pensiilor.
Protestatarii susţin că acţiunile de protest au la bază refuzul Guvernului de a aproba majorarea pensiilor asigurărilor sociale de stat, precum şi refuzul de a aplica prevederilor Legii nr. 263/2010 referitoare la indexarea pensiilor.
Pe lista cerinţelor se află: creşterea cu 26% a pensiilor începând cu luna noiembrie a acestui an, majorarea valorii punctului de pensie la 1.840 lei, măsuri de sustenabilitate a bugetului asigurărilor sociale de stat, pe anul 2023 aprobat de Parlament sau modificarea actului normativ privind transferul contribuţiilor de asigurări sociale la administratorii privaţi, astfel încât pentru anul viitor să nu se prevadă nicio sumă, estimându-se astfel 12 miliarde de lei care vor rămâne la bugetul de asigurări sociale pentru creşterea pensiilor.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Un nou eșec pentru Primăria Alba Iulia: Municipiul va organiza Târgul de Crăciun 2026, după ce singura firmă ofertantă s-a retras
Un nou eșec pentru Primăria Alba Iulia: Municipiul va organiza Târgul de Crăciun 2026, după ce singura firmă ofertantă s-a retras Primăria Alba Iulia a transmis joi, 5 noiembrie 2026, un comunicat de presă prin care anunță că administrația locală va organiza și în acest an Târgul de Crăciun, după ce singura firmă care a […]
Update video | Accident grav pe autostrada A1, pe sensul Sebeș – Sibiu: O cisternă încărcată cu acid sulfuric, implicată. O persoană, încarcerată
Accident grav pe autostrada A1, pe sensul Sebeș – Sibiu: O cisternă încărcată cu acid sulfuric, implicată. O persoană, posibil încarcerată Un accident rutier grav, în care este implicată o cisternă, s-a produs pe autostrada A1, la kilometrul 297, pe sensul de mers Sebeș – Sibiu, miercuri seara. Din primele informații o persoană ar fi […]
Stație de pompare îngropată, pentru ca în două comune din Alba apa potabilă să ajungă la rezervor și în verile secetoase: În ce stadiu este proiectul
Stație de pompare îngropată, pentru ca în două comune din Alba apa potabilă să ajungă la rezervor și în verile secetoase: În ce stadiu este proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Îmbunătățire alimentare cu apă potabilă a localităților Bucerdea Grânoasă și Crăciunelu de […]

