FOTO, VIDEO: Percheziții la Cugir. Două persoane au fost reținute pentru contrabandă cu ţigări şi alcool. Au fost confiscate peste 8.600 de ţigarete şi 375 de litri de alcool
Poliţiştii din Alba au reţinut două persoane bănuite de contrabandă cu ţigări şi alcool. În urma a 6 percheziţii desfăşurate în oraşul Cugir, au fost confiscate peste 8.600 de ţigarete şi 375 de litri de alcool.
La data de 28 martie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din IPJ Alba au efectuat 6 percheziţii, toate în oraşul Cugir, în vederea documentării activităţii infracţionale a două persoane cercetate, într-un dosar penal, sub aspectul comiterii infracţiunii de „desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă”, faptă prevăzută de art. 270 alin. 3 din Cod Vamal.
Se pare că, în perioada 2017 – 2018, un bărbat, de 49 de ani, din Cugir ar fi achiziţionat ţigări din Ucraina pe care le-ar fi transportat disimulându-le în interiorul unor ambalaje pentru produse electrocasnice, iar ulterior le-ar fi valorificat, prin intermediul unei femei de 55 de ani, din Cugir, ce avea închiriată o tarabă în piaţa din oraş, dar şi în mod direct, către diverse persoane.
Totodată, poliţiştii au stabilit că femeia ar fi achiziţionat şi valorificat şi alcool, produs în mod ilegal, de persoane din România.
Prejudiciul adus bugetului de stat este de aproximativ 16.275 lei.
https://youtu.be/4orlGIevb7Q
În urma celor 6 percheziţii efectuate la domiciliile celor două persoane şi în alte 4 locaţii în care depozitau produsele de contrabandă, poliţiştii au găsit şi confiscat, 8.629 de ţigarete, de diferite mărci şi 375 de litrii de alcool.
Faţă de cele două persoane bănuite de contrabandă, a fost luată măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de azi, 29 martie, să fie prezentate în faţa procurorilor de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.
Activităţile s-au desfăşurat cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Noua lege a salarizării bugetarilor: Gabriel Pleșa și Ion Dumitrel, printre marii câștigători ai reformei Guvernului Bolojan. Salarii de peste 30.000 de lei pe lună
Noua lege a salarizării bugetarilor: Gabriel Pleșa și Ion Dumitrel, printre marii câștigători ai reformei Guvernului Bolojan. Salarii de peste 30.000 de lei pe lună Noua lege a salarizării prevede majorări consistente ale indemnizațiilor pentru demnitari. Astfel, aleșii locali ar urma să primească salarii mai mari, în unele cazuri cu până la 4.000 de lei […]
FOTO | Smart Tech Team, de la Liceul Domșa din Alba Iulia, pe primul loc într-o competiție cu aproape 20 de echipe de robotică și tehnologie din mai multe județe
Smart Tech Team, de la Liceul Domșa din Alba Iulia, pe primul loc într-o competiție cu aproape 20 de echipe de robotică și tehnologie din mai multe județe Vineri, 29 mai 2026, Smart Tech Team, echipa de robotică și tehnologie a Liceului Tehnologic „Alexandru Domșa” Alba Iulia, a participat la ediția a XXVI-a a Sesiunii […]
VIDEO | Prezența unui URS, semnalată în comuna Rimetea: Mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă. Intervine un echipaj de jandarmi
Prezența unui URS, semnalată în comuna Rimetea: Mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă. Intervine un echipaj de jandarmi Un echipaj de jandarmi intervine la Rimetea, după ce a fost semnalată prezența unui urs, astăzi, 1 iunie 2026. La fața locului se deplasează de urgență echipajul de intervenție al Jandarmeriei Alba, aflat în serviciu, echipat corespunzător […]
