Actualitate

Fostul președinte Traian Băsescu: „E o copilărie să desemnezi un premier neangajat politic”

Ioana Oprean

Publicat

în

Fostul președinte Traian Băsescu: „E o copilărie să desemnezi un premier neangajat politic”

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, consideră că desemnarea unui nou premier ar trebui făcută cât mai rapid, susținând că doar un prim-ministru desemnat oficial poate negocia în mod credibil formarea unei majorități parlamentare.

Petrecerea Divorțaților

„Ar trebui să se accelereze procesul de desemnare a premierului, nu neapărat al guvernului, pentru că doar poţi presupune că ai o majoritate până când ajungi la vot în Parlament”, a declarat Traian Băsescu, duminică, 31 mai 2026, la România TV.

Acesta a subliniat că existența unei majorități parlamentare poate fi confirmată doar în momentul votului din Legislativ.

„Nu poţi să ştii cine are majoritate până nu se votează în Parlament”, a spus fostul șef al statului, explicând că există o diferență semnificativă între o majoritate negociată de un premier desemnat și situația în care partidele sunt chemate la consultări cu o majoritate deja constituită.

„Şi e una când această majoritate este negociată de un premier desemnat şi el are credibilitatea să negocieze o majoritate şi alta când spui: «nu veni la Cotroceni fără majoritate»”, a afirmat Traian Băsescu.

Fostul președinte a amintit că premierul desemnat beneficiază de un termen de zece zile pentru a-și construi programul de guvernare și pentru a obține sprijinul necesar în Parlament. Totodată, el a criticat ideea numirii unui premier fără afiliere politică.

„Este o copilărie ca, într-o situaţie cum e România, să desemnezi un premier neangajat politic”, a declarat acesta.

În ceea ce privește capacitatea partidelor de a forma o majoritate parlamentară, Băsescu este de părere că PSD are mai multe șanse decât PNL.

„PSD poate face majoritate, PNL nu poate”, a spus el.

Fostul președinte a argumentat că social-democrații au demonstrat în repetate rânduri că știu să construiască majorități parlamentare atunci când au nevoie de susținere pentru proiectele lor.

„Dar PSD are capacitatea de a negocia majorităţi în Parlament. Ştiu să facă asta de când s-au înfiinţat. Ştiu să-şi creeze majorităţi, mai mult sau mai puţin transparente, când au nevoie de voturi, le au acolo”, a afirmat Traian Băsescu.

El a comentat și posibilitatea unei noi desemnări a lui Ilie Bolojan pentru funcția de premier, apreciind că o astfel de variantă nu ar fi potrivită din punct de vedere constituțional.

„Adică nu poţi, după ce Parlamentul a dat un vot şi guvernul a căzut, să spui «votează-mă». Adică discreditezi şi Parlamentul. Probabil, soluţia corectă politic ar fi ca Bolojan să-şi reia funcţia de la Senat”, a declarat fostul președinte.

Declarațiile lui Traian Băsescu vin în contextul în care moțiunea PSD-AUR a fost adoptată cu 281 de voturi, iar până în prezent nu a fost identificată o formulă care să permită formarea unui nou guvern cu puteri depline.

foto: arhivă (cu rol ilustrativ)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cât a plătit statul român pentru pensiile speciale în septembrie 2026: Cu cât a crescut numărul de beneficiari

Ioana Oprean

Publicat

în

Cât a plătit statul român pentru pensiile speciale în septembrie 2026: Cu cât a crescut numărul de beneficiari Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu din România a ajuns la 12.003 în luna septembrie, cu opt persoane mai mult față de luna precedentă, potrivit datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP). Dintre aceștia, 7.934 […]

Citește mai mult

Actualitate

Foto | Ioan Bocșa, la Blaj: Lecția vie a colindului românesc, transmisă noilor generații

Ioana Oprean

Publicat

în

Ioan Bocșa, la Blaj: Lecția vie a colindului românesc, transmisă noilor generații Prof. univ. dr. Ioan Bocșa a adus la Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj frumusețea și profunzimea colindului tradițional românesc, într-un workshop dedicat rădăcinilor identității noastre culturale. Evenimentul, desfășurat vineri, 23 octombrie 2026, în cadrul proiectului „Repere identitare în armonie. Teme principale […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum procedezi în 2026 dacă ai teren extravilan în România și vrei să construiești o casă

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum procedezi în 2026 dacă ai teren extravilan în România și vrei să construiești o casă Proprietarii de terenuri extravilane din România trebuie să verifice regimul urbanistic al parcelei înainte să înceapă proiectarea unei locuințe. Intrarea în vigoare a noului Cod al amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, la 25 august 2026, schimbă cadrul legislativ, dar […]

Citește mai mult