FOTO VIDEO| Percheziții în Alba: Două persoane, REȚINUTE, pentru braconaj cinegetic și nerespectarea regimului armelor și munițiilor
Percheziții în Alba: Două persoane, REȚINUTE, pentru braconaj cinegetic și nerespectarea regimului armelor și munițiilor
Poliţiştii din Sebeș cercetează 3 persoane care sunt bănuite de braconaj și nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Ar fi împușcat o căprioară, cu o armă de vânătoare artizanală, deținută ilegal. Două persoane au fost reținute. Au fost efectuate 4 percheziții.
În dimineața zilei de 9 martie 2022, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sebeș, în timp ce acționau pe raza localității Șugag, au identificat, în trafic, un autoturism, în care se aflau 3 bărbați, de 30, 37 și 43 de ani, din comunele Pianu și Săsciori.
În autoturism au fost găsite lanterne, iar în urma investigațiilor efectuate, polițiștii au identificat, abandonate, pe marginea carosabilului, o centură de vânătoare și 15 cartușe. Într-o grădină de pe raza localității Șugag a fost găsită o armă artizanală de vânătoare. Ulterior, pe raza localității Șugag, a fost găsit cadavrul unei căprioare care prezenta mai multe plăgi împușcate.
Întrucât exista suspiciunea că cei 3 bărbați ar fi fost implicați în săvârșirea unei activități de braconaj cinegetic, în după amiaza zilei de 9 martie 2022, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sebeș, împreună cu polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase și polițiștii Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, au efectuat 4 percheziții, ocazie cu care au fost identificate mai multe cartușe de vânătoare și petarde cu fitil, în legătură cu care există suspiciunea că ar fi urmat să fie folosite pentru braconaj.
În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de braconaj și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, iar față de doi dintre bărbați, ambii din comuna Pianu, a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore.
În cursul zilei de azi, 10 martie, toți cei 3 bărbați cercetați vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeș, pentru dispunerea măsurilor legale.
Cercetările sunt continuate.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Ce taxe locale și tarife datorate bugetului general al județului Alba se vor aplica în 2027: Lista
Ce taxe locale și tarife datorate bugetului general al județului Alba se vor aplica în 2027: Lista Consiliul Judeţean Alba a pus în consultare publică proiectul de hotărâre nr. 258/29 octombrie 2026 privind stabilirea de taxe locale şi tarife datorate bugetului general al judeţului Alba în anul 2027. Consiliul Județean Alba stabilește taxele și tarifele […]
De pe băncile Facultății de Drept în Senatul ULBS: Tudor Lodroman, tânărul din Alba Iulia care dă o nouă greutate cuvântului „reprezentant”
De pe băncile Facultății de Drept în Senatul ULBS: Tudor Lodroman, tânărul din Alba Iulia care dă o nouă greutate cuvântului „reprezentant” De la amfiteatrele Facultății de Drept la masa deciziilor universitare, Tudor Lodroman demonstrează că adevărata performanță nu se măsoară doar în rezultate academice, ci și în curajul de a-i reprezenta pe ceilalți. Originar […]
Corneliu Mureșan (PSD Alba) a fost numit prefect al județului: Aproape 30 de prefecți și 15 subprefecți numiți în ședința de guvern de astăzi
Corneliu Mureșan (PSD Alba) a fost numit prefect al județului Alba: Aproape 30 de prefecți și 15 subprefecți numiți în ședința de guvern de astăzi În ședința de Guvern de vineri, 30 octombrie, președintele PSD Alba, Corneliu Mureșan, a fost numit prefect al județului Alba. Urmează ca hotărârea de numire în funcții la conducerea Instituției […]

