FOTO-VIDEO | Mega-parcul fotovoltaic de la Bărăbanț-Alba Iulia: Documentația de urbanism, aprobată în Consiliul Local
Mega-parcul fotovoltaic de la Bărăbanț-Alba Iulia: Documentația de urbanism, aprobată în Consiliul Local
Consiliul Local Alba Iulia a luat în discuție, în ședința de marți, 25 februarie 2025, proiectul mega-parcului fotovoltaic de la Bărăbanț-Alba Iulia, care ar urma să fie construit pe o suprafață de aproape 180 de hectare, pe ordinea de zi aflându-se aprobarea documentației de urbanism PUZ. Proiectul de hoitărâre redactat în acest sens a fost adoptat de aleșii locali.
Arhitectul-șef al municipiului Alba Iulia, Alexandru Damian, a explicat că în acest moment documentația este completă, „după ce a trecut inclusiv prin diverse filtre notariale”. Alexandru Damian a precizat că practic aleșii locali urma să aprobe împărțirea în patru loturi de maximum 50 de hectare a suprafeței de teren pe care urmează urmează să fie realizat mega-parcul fotovoltaic.
Citește și: FOTO-VIDEO | Mega-parcul fotovoltaic de la Bărăbanț-Alba Iulia, dezbatere publică cu „voltaj” ridicat

Conform temei de proiectare se dorește realizarea unei capacități de generare și stocare a energiei electrice cu puterea instalată de cca 150 MW și racordarea acesteia la rețeaua națională energetică.
Accesul la amplasament se va realiza din zona DN1 (strada Alexandru Ioan Cuza) pe strada Turnătoriei și apoi pe drumurile de exploatare din zonă.
Pe terenul pe care urmează să fie construit mega-parcul fotovoltaic mai mulți fermieri își duc animalele la pășunat. Ei fac parte dintr-un composesorat. Oamenii au afirmat în repetate rânduri că vor să se asigure că își vor mai putea crește animalele pe acel teren. De altfel o parte dintre crescătorii de animale respectivi s-au întâlnit, înaintea ședinței de marți, 25 februarie 2025, a Consiliului Local Alba Iulia, cu primarul Gabriel Pleșa.
Cu câteva zile înaintea ședinței crescătorii de animale au cerut amânarea discutării proiectului de hotărâre din cauza unor neînțelegeri în cadrul composesoratului din care fac parte.
În timpul ședinței de Consiliul Local s-a subliniat că dezvoltatorul și-a asumat obligația legală ca pășunatul să fie permis pe perioada de funcționare a parcului fotovoltaic.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Ghid privind prevenirea și combaterea hărțuirii pe criteriul de sex, precum și a hărțuirii morale la locul de muncă în Universitatea din Alba Iulia: Ce se consideră hărțuire și cum se depune o plângere
Ghid privind prevenirea și combaterea hărțuirii pe criteriul de sex, precum și a hărțuirii morale la locul de muncă în Universitatea din Alba Iulia: Ce se consideră hărțuire și cum se depune o plângere Senatul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (UAB) a aprobat, în ședința din 28 octombrie 2026, Ghidul privind prevenirea și […]
Transport în comun în Alba Iulia: Pregătiri pentru delegarea gestiunii către noua companie a administrației locale. Proiect de hotărâre în consultare publică
Transport în comun în Alba Iulia: Pregătiri pentru delegarea gestiunii către noua companie a administrației locale. Proiect de hotărâre în consultare publică Primăria Alba Iulia a pus luni, 2 noiembrie 2026 în consultare publică proiectul de hotărâre privind delegarea gestiunii serviciului de transport public local. Documentul, susținut printr-un referat de aprobare, este însoțit de un […]
Corneliu Mureșan, noul prefect al județului Alba, a depus jurământul Corneliu Mureșan, noul prefect al județului Alba, a depus jurământul într-o ceremonie care s-a desfășurat la Instituția Prefectului – Județul Alba în dimineața zilei de luni, 2 noiembrie 2026. Corneliu Mureșan, președintele PSD Alba și fost membru al Guvernului României, a fost numit, vineri, 30 […]
