FOTO/ VIDEO| Drama deportaților în Bărăgan povestită de o localnică din Săgagea: ”Ne-au pus în luna decembrie să stăm în bordeie de chirpici, fără uși și fără geamuri”

*Povestea tristă a Sabinei Șdeorna din Săgagea, deportată cu familia în Bărăgan în urmă cu 60 de ani

Un mic sat din Apuseni, cu o populație ceva mai mare de 200 de suflete, are o istorie tristă în timpul regimului comunist. Aproape jumătate din populația cătunului Săgagea, comuna Poșaga, a fost deportată în anul 1959, în Bărăgan.

Vina oamenilor a fost aceea de a-i fi ajutat pe partizanii din gruparea Șușman, care se asundeau de comuniști în zona Muntelui Mare. Cei mai mulţi au revenit acasă după ani de pribegie, dar unii au murit sau au fost ucişi în timpul anchetelor şi torturilor la care au fost supuşi. De asemenea, mulți bărbați au fost condamnaţi pentru tăinuire, primind pedepse între şapte şi zece ani de închisoare.

În pribegie la doar 8 ani

Sabina Șdeorna avea doar 8 ani atunci când ”militarii” au venit acasă și le-au spus că trebuie să plece. Acum are 67 de ani și își amintește evenimentele tragice de atunci ca și cum ar fi fost ieri. ”Au început cu bunicul meu în anul 1957. Nu știu exact ce a făcut, cred că i-a mai ajutat cu mâncare pe partizani. Au venit noaptea și l-au pus cu fața la perete să nu mai întoarcă capul deloc și să nu mai vorbească nimic. L-au ținut așa până s-a făcut ziuă. După aia l-au luat, l-au dus”, spune tanti Sabina cu lacrimi în ochi, amintindu-și evenimentele triste de acum 60 de ani ca și cum ar fi fost ieri. ”Asaltul” securității comuniste asupra satului Săgagea a avut loc doi ani mai târziu, în 1959.

”Ne-am trezit, la fel ca la bunicul, noaptea cu militarii în casă. Ne-au spus să ne pregătim că ne vor duce la Câmpia Bărăganului. Aveam un car, tras de două juninci în care au pus părinții ce aveam pe acasă. Tăiasem porcul și așa am avut noroc în iarna aia. Au mai pus grâu și ceva haine. Ne-au dus până la gura văii și apoi în gară la Câmpia Turzii, unde ne-au urcat în vagoane de marfă”, povestește femeia din Săgagea.

Sabina Șdeorna își amintește perfect și drumul spre satul din Bărăgan unde avea să își petreacă cinci ani din viață. ”Trenul mergea doar noaptea, iar dimineața se oprea și stătea pe loc până seara. Ne dădeau de mâncare conserve și lapte. Eram tratați ca niște bandiți care am furat nu știu ce. Era în 14 decembrie și era frig tare rău. Am mers două sau 3 nopți, nu mai țin minte exact”, spune femeia.

Puși să locuiască în condiții inumane

Șapte familii din Săgagea au fost coborâte în gara Cioara din localitatea Valea Călmățuiului, în prezent un sat component al orașului Însurăței, județul Brăila. ”În gară au venit mașinile și ne-au dus în satul nou, ne-a dat președintele casele în primire. Erau bordeie din chirpici, făcute în anul 1950 de bănățeni. Nu aveau geamuri și uși, era vai de noi. Până la urmă ne-au dat geamuri și uși, dar nu aveam sobă cu ce să ne încălzim. Părinții mei nu aveau voie să meargă mai mult de 15 kilometri distanță de sat. Tatăl meu a cerut voie să meargă în altă comună ca să cumpere o sobă și astfel am reușit să avem căldură. Făceam foc numai cu tulei de cucuruz. Aceștia erau lemnele pentru noi. Până să avem sobă am dormit pe la vecini, pe unde am putut”, ne mărturisește tanti Sabina.

Cinci ani și 4 luni a stat în satul din Bărăgan. Părinții acesteia avea D.O. pe buletin (domiciliu obligatoriu) și lucrau cu ziua la Gostat și câștigau 15 – 20 de lei. A avut, totuși, posibilitatea să meargă la școală. Când au plecat din Bărăgan, în anul 1964, era în clasa a VIII-a. ”A trecut foarte greu. Eram șapte familii de aici și ne înțelegeam bine. În fiecare duminică, securiștii făceau prezența. Părinții mergeau la poliție, pentru ca să semneze de prezență”, mai spune Sabina Șdeorna.

Dezastrul de la întoarcere

În primăvara anului 1964, autoritățile comuniste au decis să îi elibereze pe deportați. De pe buletine au fost șterse literele D.O și, astfel, oamenii au avut posibilitatea să revină acasă. Sabina și părinții ei au revenit la Săgagea doar în toamna acelui an, în luna octombrie. ”Am găsit, când ne-am întors, totul vandalizat. Casa era fără geamuri și fără uși, era devastat și furat tot. Buncii mei au venit primăvara și ei au stat în grajd. Casa fusese dată unui profesor din sat, care nu a plecat până ce a venit iarna. După ce am venit, nu aveam voie să vorbim nimic despre locul unde am fost deportați. Se știa, însă, în sat unde suntem pentru că frați de-ai tatălui meu au putut să vină la noi să ne viziteze”, mai afirmă Sabina Șdeorna.

Aceasta își trăiește acum bătrânețile tot la Săgagea, fericită, alături de copii și nepoți. Femeia a păstrat timp de 60 de ani versurile unei poezii scrise de femeile din satul deportaților, intitulată ”Poezie de la Bărăgan”: Câteva verusuri citite cu emoție de tanti Sabina arată în felul următor: ”(…) Noi suntem în Bărăgan / Și trăim tot cu amar / De amar și de chin greu / De ce am lăsat în satu’ meu / De-amar și de bănat De ce noi am fost lăsat / Că porțile-s încuiate / Și ușile sigilate”.

Secțiune Știri sub articolul principal

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne pe Google News