FOTO, VIDEO Concert memorabil cu Mihai Mărgineanu la Alba Iulia: Mii de oameni, sâmbătă, la Serbările Timișoreana
Prima seară din cadrul Serbărilor Timișoreana de la Alba Iulia a strâns pe Latura de Vest din Cetatea Alba Carolina mii de oameni, fani ai artistului Mihai Mărgineanu, dornici de distracție și voie bună.
Interpretul Mihai Mărgineanu a cântat, sâmbătă, la Alba Iulia, de la ora 21.30, regalul său muzical fiind apreciat de mii de persoane. Concertul a ținut mai bine de 60 de minute, timp în care cei prezenți au avut ocazia să servească o bere proaspătă și rece, grătare, mici și alte produse alimentare.
Înaintea de începerea concertului, s-au organizat concursuri în urma cărora participanții au câștigat sticle de bere.
Distracția continuă, duminică, cu Ansamblul Pădureanca care va readuce în Cetate bucuria muzicii populare tradiționale, iar Cargo, de la ora 21.15, va susține un concert aniversar pentru cei 30 de ani de carieră.
„Serbările Timișoreana sunt un mare motiv de bucurie pentru noi și un mod prin care ajungem și mai aproape de consumatori. Îi așteptăm cu drag pe locuitorii orașului Alba Iulia să se bucure de aceste două zile de vară cu bere bună și multă veselie la ultima ediție a Serbărilor Timișoreana din acest an. Le-am pregatit o mulțime de surprize: de la concursurile amuzante și standurile speciale, până la mâncarea tradițională alături de berea întotdeauna proaspătă și rece,” a declarat Cristina Gherman, Senior Brand Manager Timisoreana.
Concertele de duminică vor avea loc seara, însă persoanele care doresc se pot bucura de mâncare bună și bere proaspătă de la începutul zilei.
[nggallery id=915]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Benzina a ajuns la un nou record istoric în România: Litrul se apropie de pragul de 10 lei
Benzina a ajuns la un nou record istoric în România: Litrul se apropie de pragul de 10 lei Prețul benzinei a atins vineri dimineață, 11 septembrie, un nou record în România. Media națională pentru benzina standard a ajuns la 9,88 lei pe litru, iar în unele stații prețul a urcat până la 9,97 lei. La […]
VIDEO | Pompierii, paramedicii și voluntarii din județul vecin, gest de respect pentru salvatorii de la 11 septembrie din New York: Au parcurs un traseu echivalent cu 110 etaje, înălțimea celor două Turnuri Gemene
Pompierii, paramedicii și voluntarii din județul vecin, gest de respect pentru salvatorii de la 11 septembrie din New York: Au parcurs un traseu echivalent cu 110 etaje, înălțimea celor două Turnuri Gemene Pompierii, paramedicii și voluntarii „Salvator din Pasiune” de la ISU Cluj au urcat treptele Cetățuii din Cluj-Napoca, parcurgând un traseu echivalent cu 110 […]
11 septembrie 2026 | Ziua Crucii, omagiată pe Vârful Caraiman: Militari și salvatori montani vor urca la Crucea Eroilor
Ziua Crucii, omagiată pe Vârful Caraiman: Militari și salvatori montani vor urca la Crucea Eroilor Ziua Crucii va fi marcată vineri, 11 septembrie 2026, pe Vârful Caraiman, printr-un moment solemn dedicat memoriei eroilor români căzuți în Primul Război Mondial. Potrivit Ministerului Apărării Naționale, militari, veterani, reprezentanți ai instituțiilor din sistemul național de apărare, ordine publică […]