FOTO, VIDEO: Barajul sau lacul de la Canciu, o rezervă de viață și istorie ascunsă în Munții Cugirului

Barajul sau lacul de la Canciu, o rezervă de viață și istorie ascunsă în Munții Cugirului

Pe cursul superior al Râului Mare – Cugir, la confluenţa cu Valea Canciu şi Gropşoara, s-a construit barajul lacului de acumulare Canciu.

O parte din aceste ape sunt deviate spre bazinul hidrografic al Râului Sebeş pentru a completa resursele de apă ce asigură funcţionarea hidrocentralelor construite pe cursul acestui râu. Amenajarea acumulării de la Canciu captează în secţiune 1,8 mc/s din bazinul propriu de 105 km, la care se adaugă aducţiunea secundară de curgere liberă Cugirul Mic – Cugirul Mare, în lungime de 3,25 km, care transferă de pe o vale pe alta 0,4 m/s dintr-un bazin verant de 21 km. Volumul acumulării este de 1 milion de mc.

Altă aducţiune secundară, cu curgere liberă de 6,54 km, duce apele captate din acumularea Canciu – Cugir la staţia de pompe Gâlceag de pe valea pârâului cu acelaşi nume. Barajul Cugir este un baraj arcuit din beton, înalt de 48 m şi cu o lungime la coronament de 120 m. Prin pompaj apele Cugirului Mic, Cugirului Mare şi Gâlceag (galerii de 9,8 km) sunt duse cu un debit de 2,45 mc/s, în barajul de la Oașa.

Barajul este din anrocamente cu mască de beton armat, are o înălţime de 91 m şi permite o acumulare de 136 milioane mc de apă. În 2003 s-a pus în funcțiune Stația de pompare Gâlceag care, cu ajutorul a două pompe de 10 MW, transferă apa acumulată în lacul Cugir, în conducta forțată a hidrocentralei Gâlceag și apoi în lacul Oașa, cu scopul de a suplimenta energia produsă în Amenajarea Hidroenergetică Sebeș.

În 2008 și 2009 au fost puse în funcțiune două microhidrocentrale de 0,14 MW respectiv 0,108 MW la Obrejii de Căpâlna și Cugir. Prof. Ioan Bele a explicat pentru Ziarul Unirea: ”În perioada cât am fost vicepreședinte al Consiliului Județean Alba, după 1990 imediat, am cerut să se stopeze lucrările la acest baraj. Făcusem un studiu despre apa necesară orașului Cugir, cu ajutorul unor localnici, și a rezultat că există perioade din an când necesarul de consum de apă la uzina din Cugir, de 600 de litri zilnic, era mai mare decât debitul râului. Atunci am discutat cu directorul de la Hidroconstrucția Sebeș și s-au stopat lucrările de la Canciu vreo 2-3 ani.

Între timp, consumul de apă la Uzina Cugir a scăzut de la 600 de litri la 200 de litri. Astfel rămânea o rezervă importantă de apă pentru populația din oraș. Așa că am decis că se pot relua lucrările la amenajarea hidrotehnică de la Canciu. Debitul râului de la Canciu în sus este de cam 2 mc/s. Apoi s-a pus și problema Râului Mic, și acesta fiind pompat în barajul Canciu, prin Tăul Lupșii.

Apa acumulărilor din râurile de la Cugir se pompează în Barajul de la Oașa, în timpul nopții, când curentul este mai ieftin. Dimineața, când curentul este de trei ori mai scump, apa se uzinează și se obține curent electric”. În 1997 a început construcţia actualei Cabane Canciu, finalizată în 1999. Destinaţia iniţială ”Locuinţa Cantonală Canciu” s-a schimbat pe parcurs ca urmare a modificărilor în structura de proprietate a pădurii, astfel încât actuala destinaţie este ”Cabana Vânătoare Canciu”.

Având ca punct de plecare Cabana Canciu, obiectivele turistice se desfăşoară ca un evantai spre toate punctele cardinale: Poarta Raiului şi Rezervaţia Naturală Iezerul Șurianu, Vârful lui Pătru şi Culmea Auşelului, Luncile Prigoanei, Culmea Balelor, Lacurile de acumulare Oaşa şi Tău, Manăstirile Țețu şi Oaşa, păşunile alpine şi golurile de munte. Cabana Canciu este amplasată la confluența văilor Cârpă şi Bosorogu, pe malul Lacului de acumulare Canciu, la 38 km de Cugir.

Accesul se poate face dinspre Cugir din DN 7 Şibot – Vinerea – Cugir – DJ 704 –Râul Mare – Canciu sau dinspre Sebeş din DN 1 Sebeş – DN 67C – Şugag – Tău – DF Tău – Curmături – Canciu . lPlutăritul pe Râul Mare În sectorul de munte, în exploatările forestiere se foloseau cursurile de apă ale râurilor pentru transportul lemnelor, prin plutire sălbatică ori plutire liberă, cum i se spunea.

Ing. Valentin Chiroșca, din Cugir, a cules și a imortalizat mai multe date istorice despre această activitate: ”Pe Râul Mare – Cugir s-au construit baraje de lemn şi piatră. Un baraj de însemnătate mare era barajul de la Canciu, formându-se tăul Canciu. Un alt baraj, o opritoare mare a apei, era la luncile Rogojinii şi alte locuri de tăuire. Erau construite şi greble de lemn, pentru oprirea şi gruparea lemnului: grebla Cocoşelului, grebla de la părăul Afinetului, grebla de la depozitul ”Ploaţ”, lacul dintre râu şi calea ferată, lângă uzină, în partea de nord a localităţii. Lemnul era apropiat de râu prin jilipuri (canale cu apă) şi era ajutat de ţapinari să-l ia în undă.

Pe traseul de 40 km lemnele se opreau la curbe mai pronunţate. Muncitorii forestieri de plutire ”ostaşi”, observatori de teren, interveneau la timp pentru a nu se forma ”plăghi ” (îngrămădiri). Din plăghi şi de pe mal, ţapinarii dirijau lemnul în fluxul apei. Se rupeau malurile, se stricau barajele şi se făceau amenajări tradiţionale – amplasări de capre şi măgari de lemn. Muncă grea, toată manuală. Plutirea era periculoasă, cu accidente şi în special cu urmări grele pentru sănătate.

Lemnul sănătos era băgat la apă. Debitul era mare când venea ”tăul ” cu apă tulbure, din loviturile ce le făceau lemnele în albie. Era lemn de brad, trunchiuri lungi de 5 – 6 m şi lemn de fag despicat. În urmă cu aproape 100 de ani era plutit până la valea Gruşerii şi apoi era tras de cai pe sănii din lemn, pe o cale ferată, cam de un kilometru. Se introduceau lemnele în Uzina de Fier folosindu-se la ardere în cuptoarele de la turnătorie etc.

Mai târziu plutirea se făcea până la depozitul Cugir de unde se încărca pe tren, ori se ducea la fabrica de cherestea, dinjos de uzină (amplasată în zona serelor de azi), în aval de depozitul de lemne. Plutirea se făcea până la Şibot unde era o greblă, o izală şi de aici pe un canal separat de râul Şibot se duceau trunchiurile de brad până în zona târgului Şibot. De aici se încărcau pe vagonete şi se duceau și mai departe. La viituri mai mari, lemnele, trunchiuri de brad şi lemn de un stânjen, erau presărate pe luncă de la Cugir până la Şibot.

Se opreau multe la grebla de la Moara de Sus, Vinerea. Dar cele care mergeau pe albia naturală ajungeau la Şibot, Balomir şi în Mureş. Muncitorii forestieri pentru plutire erau mulţi, plătiţi slab şi în special erau constituiți din sărăcimea care nu muncea la pământ. Plutirea se făcea la ore – lucru stabilit, cunoscut de plutaşi. Barajul de la Canciu se umplea în 12 ore. Când era secetă în 12 – 18 – 24 ore. Interesantă este relatarea unui muncitor angajat la plutire, izolat la aprovizionare, în munte.

Barajul de la Canciu era dirijat de un muncitor. Acest muncitor a fixat dispozitivul de deschidere a stăvilarului barajului la nivelul plin. De acest dispozitiv ancorat a legat o capră pe care o dusese cu el ca să-i de-a lapte, la munte. În momentul în care se umplea lacul, apa ajungea la picioarele caprei, se speria animalul şi în încercarea de a fugi trăgea dispozitivul de deschidere a apei. Astfel stăpânul ei putea să plece după cumpărături, să-şi vadă de treburi (Micu Ioan, Cânepi – Cugir).

Și Apele Râului Mic au fost folosite la plutirea lemnului. În 1923 – 1924, strângând râul ca într-o chingă s-a construit barajul de lemn şi piatră de la strânsura curmăturii Lupşei, formându-se ”Tăul Lupşii ” folosit pentru plutire. Dar debitul Râului Mic fiind scăzut, începe s-a construit calea ferată forestieră Cugir – Valea Răchiţii. Apoi în 1936 – 1937 calea ferată îngustă Cugir – Arieş.

Lemnul, mai la început, era adus până la Tăul lui Nilă şi de aici era încărcat în vagonete trase de cai până jos la joagărul lui Simian aşezat înain­te de primele aşezări de pe Râul Mic. Începând din 1940, linia s-a prelungit cu o locomotivă care trăgea trenul mic şi aducea lemnele de la Arieş până-n gara Cugir. Plutăritul ca mijloc de transport pe Valea Cugirului a continuat până în 1952”.

Email: stiri@ziarulunirea.ro
Tel: 0258.811.419

Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Acceptă Mai mult...