FOTO, VIDEO| Al treilea magazin Lidl din Alba Iulia, aproape de finalizare: Lucrările la supermarketul din Cetate, pe ultima sută de metri
Lucrările la cel de-al treilea supermarket Lidl din municipiul Alba Iulia sunt tot mai aproape de finalizare, existând posibilitatea ca până de sărbători albaiulienii șă-si face cumpărăturile în noua locație din apropierea stadionului Cetate.
Noul supermarket LIDL va avea o suprafață de 2306,5 mp, iar conceptul de funcționare grupează mai multe zone principale: sala de vânzare, dependințele destinate clienților, depozitul de aprovizionare marfă, încăperile tehnice și administrative.
Construcția va fi prevăzută cu 155 de locuri de parcare, din care 6 locuri de tip mamă și copilul și 2 locuri pentru persoane cu handicap. În zona în care va fi ridicat noul Lidl mai funcționează alte două supermarket-uri, Profi și Kaufland.
Accesul auto și pietonal se va realizeaza din B-dul Revoluţiei, str. Alcalla de Henares și Calea Moţilor. Parcajele se vor amenaja în incinta proprie. Reamintim că primul magazin LIDL din Alba Iulia s-a deschis în 2013 și este situat pe strada Lalelelor, iar în în lua septembrie 2018, Consiliul Local a aprobat construirea celui de-al doilea supermarket al firmei care urmează a fi inaugurat pe 5 noiembrie, în centrul municipiului Alba Iulia, în zona Pieței Sifor.
Aici construcția are două etaje, și un număr minim de 100 locuri de parcare. Potrivit documentației, la parterul construcției va funcționa magazinul propriu-zis, iar etajele vor fi ”populate” cu birouri, discounterul german Lidl urmând a-și muta aici activitatea regională.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Premieră medicală la Spitalul din Alba Iulia: Dr. Bogdan Nicolae introduce tratamentul minim invaziv pentru adenomul de prostată voluminos
Premieră medicală la Spitalul din Alba Iulia: Dr. Bogdan Nicolae introduce tratamentul minim invaziv pentru adenomul de prostată voluminos Dr. Bogdan Nicolae, medic specialist urolog în cadrul Compartimentului de Urologie al Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia, a realizat în premieră în cadrul spitalului o adenomectomie bipolară minim invazivă, oferind pacienților cu adenom de prostată […]
Conducta veche de 40 de ani care alimentează un oraș de munte din Alba cu apă brută va fi înlocuită
Conducta veche de 40 de ani care alimentează un oraș de munte din Alba cu apă brută va fi înlocuită Direcția Județeană de Mediu Alba a luat decizia etapei de încadrare – fara evaluarea impactului asupra mediului, în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, pentru proiectul „Reabilitare conductă de aducțiune apă brută la […]
O firmă din Sibiu, singura ofertă depusă la licitația pentru concesionarea serviciilor de organizare a Târgului de Crăciun și a Târgului de Paște de la Alba Iulia
O firmă din Sibiu, singura ofertă depusă la licitația pentru concesionarea serviciilor de organizare a Târgului de Crăciun și a Târgului de Paște de la Alba Iulia O firmă din Sibiu a depus singura ofertă pentru concesionarea serviciilor de organizare a Târgului de Crăciun și a Târgului de Paște de la Alba Iulia. Este vorba […]
