Ştirea zilei

FOTO-VIDEO: Accidentul în care un şofer beat din Alba a lovit grav o tânără pe trotuar. A făcut maşina praf, iar fata se află în comă

Ioana Oprean

Publicat

în

accident razboieniUn şofer din Alba, care s-a urcat beat la volan, a provocat un accident grav miercuri după-amiaza, în urma căruia o tânără de 26 de ani a ajuns în stare gravă la spital, aflându-se acum în comă. Este vorba despre accidentul din Războieni, în care bărbatul C.S.M. de 33 de ani din Ocna Mureş a pierdut controlul volanului, a intrat într-un cap de pod şi a lovit-o grav pe tânăra B.B., aflată pe trotuar.

Petrecerea Divorțaților

Potrivit unor martori de la faţa locului, tânăra a fost lovită cu partea din spate a maşinii, izbită de o poartă şi aruncată la 10 metri distanţă în curtea unui localnic. Fata se află acum în stare gravă, iar medicii îi dau şanse mici de supravieţuire.

Ea este căsătorită, are un copil mic şi locuieşte cu chirie într-o casă aflată în apropierea locului unde s-a petrecut accidentul.

În imaginile video se poate vedea maşina răsturnată, „făcută praf” şi gardul casei în bucăţi.

Potrivit IPJ Alba,  la data de 18 februarie 2015, în jurul orei 15.35, pe  DJ 107 F, la kilometrul 3, pe raza localităţii Războieni, C.S.M., de 33 de ani, din Ocna Mureş, în timp ce conducea un autoturism în direcţia Unirea –Lunca Mureşului, a pierdut controlul asupra acestuia şi a intrat în coliziune cu un capăt de pod după care autoturismul a acroşat-o pe o tânără în vârstă de 26 de ani, din Războieni, care se afla pe trotuar, în dreptul imobilului cu numărul 242.

În urma accidentului tânăra a suferit leziuni corporale grave şi a fost transportată la spitalul din Aiud de unde a fost transferată la spitalul din Alba Iulia.

Conducătorul auto a  fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,74 mg/l, alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate probe de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Va putea fi operațională noua companie de transport din Alba Iulia din 8 ianuarie 2027? Ce spune primarul Gabriel Pleșa

Ioana Oprean

Publicat

în

Va putea fi operațională noua companie de transport din Alba Iulia din 8 ianuarie 2027? Ce spune primarul Gabriel Pleșa Proiectul privind înființarea și operaționalizarea noii societăți de transport public local din Alba Iulia se află în linie dreaptă, autoritățile locale estimând pașii următori pentru ca noua companie să poată prelua activitatea la începutul anului. […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Structura Centrală a DNA pune sub semnul întrebării clasarea dispusă de DNA Alba Iulia în dosarul plângerii STP împotriva primarului Gabriel Pleșa: „Nu a fost efectuat niciun act de urmărire penală”

Ioana Oprean

Publicat

în

Structura Centrală a DNA pune sub semnul întrebării clasarea dispusă de DNA Alba Iulia în dosarul plângerii STP împotriva primarului Gabriel Pleșa: „Nu a fost efectuat niciun act de urmărire penală” Structura Centrală a DNA pune sub semnul întrebării clasarea dispusă de DNA Alba Iulia în dosarul plângerii STP împotriva primarului Gabriel Pleșa și spune […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Comune comasate, orașe retrogradate la rang de comune și posibile modificări la nivelul județelor în România: Ce planuri sunt luate în calcul

Ioana Oprean

Publicat

în

Comune comasate, orașe retrogradate la rang de comune și posibile modificări la nivelul județelor: Ce planuri sunt luate în calcul Comune comasate, orașe retrogradate la rang de comune și posibile modificări la nivelul județelor. PSD pregătește o reformă administrativ-teritorială de amploare, care ar putea schimba radical harta României. Pragul analizat este de 3.000 de locuitori, […]

Citește mai mult