Curier Județean

FOTO-VIDEO: A început prima ediţie a Simpozionului Internaţional de Muzică Bizantină, la Alba Iulia

Alexandra Mates

Publicat

în

Municipiul Alba Iulia găzduieşte, în perioada  14-17 noiembrie 2013, prima ediţie a Simpozionului Internaţional de Muzică Bizantină, cu tematica „Muzica Bizantină. Istorie, teorie, cercetare”. Pe parcursul a 4 zile, albaiulienii, şi nu numai,  vor avea ocazia să participe la concerte de muzică bizantină în limba română, arabă şi greacă, comunicări ştiinţifice, la un masterclass de cânt bizantin  şi la Liturghia festivă arhierească, ce va încheia simpozionul, duminică seara.

 Simpozionul Internaţional de Muzică Bizantină a început joi, 14 noiembrie, de la ora 9.00, cu o slujbă de Te Deum la Catedrala Reîntregirii, iar deschiderea oficială a Simpozionului a avut loc de la ora 10.20 la Universitatea 1 „Decembrie 1918”, fiind făcută prin binecuvântarea Înalpreasfinţitului Arhiepiscop Irineu.

 “Ziua de astăzi este o sărbătoare. Este sărbătoare pentru că noi aducem omagiu unei arte bisericeşti, artei bizantine, muzicii bizantine, o parte integrantă a cultului liturgic creştin ortodox dar şi a culturii muzicale religioase în general. Această muzică are un rol important în susţinerea activităţii pastorale şi misionare a bisericii(…)

 Cum pictura bisericească este biblia în imagini pentru credincioşi, am putea spune că muzica sacră este frumuseţea cuvântului în armonii divine. Zic armonii divine, pentru că muzica este arta ruptă din cer. Fiinţele cereşti îl laudă neîncetat pe Dumnezeu, şi activitatea lor de căpătenie este, aşa cum se exprimă marele teolog profesor Dumitru Stăniloae, doxologie creatoare. Când promovăm muzica, şi în special muzica sfântă sau bisericească, noi ne asemănăm fiinţelor cereşti şi se validează sub soarele istoriei adevărul cuvintelor, precum în Cer aşa şi pe Pământ.

 Muzica optifică credinţa, muzica înviorează duhul, muzica iluminează mintea, muzica e stimulent spre evlavie şi spre o viaţă trăită după chipul lui Dumnezeu. În muzica bizantină, armonia dintre cuvânt şi melos, dintre adâncimea învăţăturii teologice şi bucuria elevaţiei spirituale este o ofrandă de laudă şi mulţumire adusă lui Dumnezeu. În acelaşi timp, muzica bizantină, regina muzicilor, cea mai frumoasă dintre muzici, este un izvor de palanare duhovnicească, de regenerare spirituală şi morală”, a spus ÎPS Irineu.

 Au vorbit de asemenea despre importanţa acestui eveniment şi despre muzica bizantină, Cornel Murg,  subprefectul judeţului Alba, protopsaltul Dimitrios Galanis din Atena (Grecia), părintele Meletios Shattahi, protopsalt al Catedralei din Damasc (Siria), şi Florin Coitoru, consilier cultural în cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia.

 Simpozionul Internaţional de Muzică Bizantină continuă astăzi, de la ora 11.30,  cu prezentare de comunicări ştiinţifice, a profesorilor din România, Siria, Grecia  tot la Universitatea „1 Decembrie 1918”, iar de la ora 19.00 cu un concert de Muzică Grecească susţinut de formaţia de muzică populară grecească „Klida”, condusă de maestrul Dimitros Galanis, la Casa de Cultură a Studenţilor.

 În cea de-a doua zi, vineri, va avea loc un Masterclass de Cânt Bizantin  iar în a treia zi un concert de muzică bizantină susţinut în Catedrala Reîntregirii de cursantii Centrului Cultural Lumină Lină alături de Protopsaltul Dimitrios Galanis din Atena (Grecia) şi Parintele Meletios Shattahi –Protopsalt al Catedralei din Damasc (Siria).

 Vă prezentăm în continuare programul simpozionului:

 Joi, 14 noiembrie:

Ora 11.30-17.30: Prezentarea lucrărilor ştiinţifice – Universitatea ,,1 Decembrie 1918”;

Ora 19.00: Concert de muzică grecească la Casa de Cultură a Studenţilor din Alba Iulia.

Vineri, 15 noiembrie:

Ora 9.00-12.00: Prezentarea lucrărilor ştiinţifice – Universitatea ,,1 Decembrie 1918”

Ora 12.00-20.00 Masterclass de Cânt Bizantin – Universitatea ,,1 Decembrie 1918”

 Sâmbătă, 16 noiembrie:

Ora 9.00-17.00: Masterclass de Cânt Bizantin – Universitatea ,,1 Decembrie 1918”,

Ora 19.00: Concert de muzică bizantină ( susţinut în limba română, greacă şi arabă) – Catedrala Reîntregirii.

 Duminică, 17 noiembrie:

Ora 10.00-12.30: Liturghia festivă arhierească -Catedrala Arhiepiscopală din Alba Iulia cu participarea grupului psaltic „Lumină Lină” şi invitaţii Simpozionului.

 Acest eveniment este organizat în parteneriat cu Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia, Consiliul Judeţean Alba, Centrul de Informare Consiliere şi Orientare în Carieră din cadrul Universităţii ,,1 Decembrie 1918” din Alba Iulia şi Casa de Cultură a Studenţilor din Alba Iulia.

[nggallery id=672]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

„Campion” la infracțiuni rutiere, trimis în judecată la Judecătoria Blaj: Va fi judecat pentru două fapte de conducere sub influența substanțelor psihoactive și una de conducere fără permis

Ioana Oprean

Publicat

în

„Campion” la infracțiuni rutiere, trimis în judecată la Judecătoria Blaj: Va fi judecat pentru două fapte de conducere sub influența substanțelor psihoactive și una de conducere fără permis Un bărbat a fost trimis în judecată în stare de liberate la Judecătoria Blaj pentru un cumul de infracțiuni rutiere. Faptele s-au petrecut în octombrie 2024 și […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Cetățean străin, prins pe Autostrada A1, pe sensul Sebeș – Sibiu, în timp ce transporta persoane și bunuri contra cost fără actele necesare: Amendă de 8.000 de lei

Bogdan Ilea

Publicat

în

Cetățean străin, prins pe Autostrada A1, pe sensul Sebeș – Sibiu, în timp ce transporta persoane și bunuri contra cost fără actele necesare: Amendă de 8.000 de lei Un cetățean străin, în vârstă de 39 de ani, a fost amendat cu 8.000 de lei după ce a fost depistat de polițiști pe Autostrada A1, pe […]

Citește mai mult

Curier Județean

Parcări noi, cu peste 150 de locuri, într-un oraș din Alba: „Undă verde” de la Direcția Județeană de Mediu Alba

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Parcări noi, cu peste 150 de locuri, într-un oraș din Alba: „Undă verde” de la Direcția Județeană de Mediu Alba Două proiecte, care vizează realizarea de parcări noi, cu un total de peste 150 de locuri, în municipiul Blaj, au primit „undă verde” din partea Direcției Județene de Mediu Alba.  Este vorba de proiectele „Amenajare […]

Citește mai mult