FOTO: Vâltorile de la Șugag, mașinile de spălat ecologice ale strămoșilor, folosite și în ziua de azi de localnici

FOTO: Vâltorile de la Șugag, mașinile de spălat ecologice ale strămoșilor, folosite și în ziua de azi de localnici

Comună veche de ciobani, Şugagul se regăsește în documentele vremii abia spre sfârşitul secolului al XVI-lea, în 1575, când au fost donate Săsciorul, Sebeşul şi Şugagul judeţului crăiesc. În 1871, şugăgenii, punând mână de la mână, au cumpărat întregul teritoriu. Valea Sebeşului cea frumoasă a fost din cele mai vechi timpuri drumul de legătură între românii aşezaţi pe cei doi versanţi ai Carpaţilor, iar până la construirea Transfăgărăşanului, era cea mai înaltă şosea transcarpatică, care lega Sebeşul de localitatea Novaci din Oltenia.

Numele comunei provine de la valea numită Şugage, care astăzi se numeşte Valea Grosăștilor. Această vale, ca şi altele ce-şi varsă apele în râul Sebeş, precum şi râul Sebeş, venind repezi peste bolovani fac spume albe, care se numesc ”şugăgi”, cuvânt de la care se crede că provine numele comunei Şugag. Cu asemenea ”șugăgi”, încă din vechime, apele Sebeşului au fost folosite pentru punerea în funcţiune a morilor de apă, a vâltorilor şi a pivelor de postav, mai ales pe Valea Dobrii.

De fapt, în comuna Șugag pe strada Vâltori, înspre Dobra de Sus, pe Valea Dobra există chiar un lanț de vâltori, unele folosite și în ziua de azi. Vă puteți imagina o spălătorie ecologică de capacitate mare, fără detergenți, fără curent electric și care funcționează de câteva sute de ani? Ei bine, una dintr-asta există și e funcțională, în Șugag, aproape de confluența Văii Dobra cu râul Sebeș.

De fapt, aceasta datează cam de prin 1950, când a fost amenajată și ca pivă pentru bătătorirea postavului dar și ca vâltoare pentru spălatul tuturor hainelor de prin gospodării. Hai să zicem că ștergarele și fețele de masă le mai spală femeile în casă, dar covoarele și cergile trebuie duse la vâltoare. Orice detergent ai folosi și oricât le-ai freca, nu ies ca după câteva ceasuri de framântat în șugăgile vâltorii. De pe strada Vâltori, evident, din Dobra de Jos.

*Ce-or fi vâltorile?

Mecanismul unei vâltori folosește viteza naturală a apei, iar procedeul este unul cât se poate de simplu. Aceasta este dovada faptului ca ingeniozitatea străbunilor noștri a fost mai mare decât se crede în prezent. Vâltorile sunt instalate pe văile repezi de munte, unde un fir de apă este deviat din vale și direcționat către o cuvă realizată din lemn. Lemnele din care e făcută cuva sunt dispuse vertical, în forma conică, cu distanță între ele, pentru ca apa să poată ieși. Apa intră în cuvă cu viteză și formează un vârtej puternic, asemănător celui din mașina de spălat, generând puterea necesară învârtirii chiar și a unui covor. Astfel se realizează spălarea. Chiar dacă tehnologia modernă oferă posibilități nenumărate și programe de spălare automată, gospodarii din Șugag spun că nu vor renunța la vâltori.

Vâltorile au fost folosite, la început, pentru spălarea lânii de oaie. „Se știe că grăsimea de oaie se curăță cel mai bine cu apă rece” ne-a explicat o gospodină din Șugag.

Vâltorile au fost cândva esenţiale pentru prelucrarea lânii. Instalaţia este formată dintr-un un coş, denumit coşul de îngroşat, cu vârful în jos, fixat pe un canal în apropierea unui pârâu din localitate. Prima operaţiune în obţinerea unei ţesături perfecte era „vâltoritul“. Ţesăturile din lână ţurcană se introduceau în acest coş şi erau învârtite ca într-o maşină de spălat, o jumătate de zi. Totul era acţionat prin forţa apei. După spălare, ţesătura se întindea la soare, pe pari, unde era lăsată la uscat. Prin această tehnică, ţesătura se îngroşa. A doua etapă era „păruitul“. Ţesăturile se aşezau pe un cilindru din lemn de vreo doi metri, acţionat tot de forţa apei, care se învârtea peste un covor de ţepi, pentru a scoate firele care nu erau la locul lor. Odată bine „pieptănate“, ţesăturile se aşezau din nou în vâltoare o jumătate de zi.

Vâltoarea de pe Valea Dobrii avea și o pivă de postav, o instalație formată dintr-o împletitură circulară de nuiele, amenajată sub o cădere de apă, în care se dădeau la piuă scoarțele, pănura și alte țesături groase. ”Se înmuiau țesăturile din lână din pivă de parcă erau date cu balsam de rufe” ne-a explicat și primarul din Șugag, Constantin Jinar, care a prins și el în trecut piva funcțională. În ziua de azi piva nu mai funcționează, camera este folosită de proprietar ca magazie. În schimb, oamenii încă își mai duc covoarele la vâltoare, mai ales la intrarea în primăvară. Când se face marea curățenie pentru Paști, gospodinele fac rând aici, respectând tradiția dar mai ales respectând natura și ajutorul pe care aceasta încă i-l oferă omului. (N.I.T)

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI