FOTO| Trei ”plămâni mecanici” au ajuns la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia. Alte șapte ventilatoare vor intra în posesia unității săptămâna viitoare
Spitalul Județean de Urgență a intrat în posesia a trei ”plămâni mecanici”, din totalul de 10 ventilatoare achiziționate de Primăria Alba Iulia.
Cele trei aparate sunt primele care intră în dotarea spitalului din Alba Iulia, din sursă externă, ca rezultat al colaborării dintre primărie, Comitetul Local Pentru Situații de Urgență și conducerea unității medicale. Demersul a pornit de la nevoia identificată, în contextul pandemiei COVID-19, de a întări capacitatea de răspuns a secției ATI prin suplimentarea numărului de ventilatoare pulmonare. Primăria a inițiat procedura de achiziție la sfârșitul lunii aprilie, în urma alocării a 1,6 milioane lei în prin rectificarea bugetului în Consiliul Local.
Primele trei ventilatoare staționare au ajuns pe secție. Utilizarea acestora se poate face inclusiv în zona de pediatrie, având un senzor de debit care permite administrarea de oxigen inclusiv copiilor. Setările performante permit un sistem de ventilație complex, chiar și pentru apnee sau eliberarea căilor respiratorii, cu panou de control de asistență la presiune și circuit reutilizabil. O caracteristică importantă este dată de mobilitatea aparatelor, acestea putând funcționa în regim staționar sau ca echipament mobil, fiind transportabile acolo unde este nevoie.
”Vești bune cu V mare. Cu V de la Viață. Pentru că, în definitiv, asta vor face ventilatoarele pentru ATI cumpărate de Primăria Alba Iulia: îi vor ajuta pe cei mai grav afectați de COVID-19 și vor salva vieți omenesti, indiferent de patologia care presupune utilizarea lor. Am preferat, ca întotdeauna, să vorbim mai puțin și să facem tot ce putem să intrăm în posesia acestor aparate cât mai repede. Fără concesii în privința calității, a operării și garanției. Cu toate că trăim vremuri ce impun concesii, noi ne-am dorit să fie totul clar de la început, până la livrare și utilizare.
Primele 3 ventilatoare au ajuns deja, urmatoarele 7 sunt programate pentru săptămâna viitoare. A fost nevoie de răbdare, calm și înțelegere. Odată ajunse însă în oraș, nu ne rămâne decât să sperăm că vor fi folosite cât mai puțin și cu rezultate cât mai bune. Nevoia acestei solidarități de conjunctură ne-a arătat că viața trebuie apărată, de toată comunitatea, de toate instituțiile, de oricine poate și vrea, cu un răspuns ferm, acolo unde este nevoie”- Paul Voicu, viceprimar cu atribuții de primar al municipiului Alba Iulia.
”Sub asediul unui astfel de dușman, ca și COVID19, astfel de aparate, în număr suficient, nu reprezintă doar un mod de a ne apăra ci, aș spune, șansa care face diferența în lupta pentru viață. Pentru noi sunt rutină, alături de aparate ca cele de hemodializă sau plasmafereză, dar puse la treabă de medici fac acordul fin dintre ”critic” și ”stabilizat”. Aceste trei aparate sunt deja pe secție, în utilizare. Partea bună este că aici, la Alba Iulia, datorită precauției celor implicați, oamenilor și Bunului Dumnezeu, nu ne-au fost testate limitele. Mai sunt astfel de aparate care trebuie să ajungă, iar faptul că azi sunt pe stand by, în așteptare, nu înseamnă că nu au la ce sa fie folosite pe viitor. Sunt necesare în multe alte patologii și este un lucru extraordinar că vom reuși să avem un număr de ventilatoare cel puțin egal cu numărul de paturi de pe ATI”, dr. Silviu Tuzeș, medic-șef Secția ATI.
Costul unei unități de ventilație mecanică cu posibilitatea de utilizare în regim portabil a fost de aproximativ 19 000 de euro fără TVA. Fiecare aparat contine kit-uri cu flux crescut de oxigen și circuite de unică folosință și reutilizabile pentru pacientul copil sau adult.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Cetatea Alba Carolina, CÂȘTIGĂTOARE la ,,Destinația Anului” 2026, categoria Sanctuare ale istoriei
Cetatea Alba Carolina, CÂȘTIGĂTOARE la Destinația Anului 2026, categoria Sanctuare ale istoriei Cetatea Alba Carolina a fost aleasă “Destinația Anului 2026” în cadrul unui eveniment organizat la Cazinoul din Constanța, astăzi, 14 mai 2026. ,,Vă mulțumim pentru votul dat. Alba Iulia este un oraș viu, în care s-a investit mult și se investește în continuare. […]
Polițist lovit cu piciorul în cap într-o autospecială MAI de un bărbat aflat în stare de ebrietate: Amendă penală decisă în instanță în urma incidentului dintr-o comună din Alba
Polițist lovit cu piciorul în cap într-o autospecială MAI de un bărbat aflat în stare de ebrietate: Amendă penală decisă în instanță în urma incidentului dintr-o comună din Alba Judecătoria Alba Iulia a pronunțat, joi, 14 mai 2026, sentința într-un dosar de ultraj și distrugere, având ca inculpat un bărbat trimis în judecată pentru că […]
VIDEO | ,,Va fi un fel de Arena Leilor”: 13 echipe de liceeni prezintă planurile de afaceri în semifinala județeană la „Maratonul pentru Educație Antreprenorială” 2026, la Alba Iulia
,,Va fi un fel de Arena Leilor”: 13 echipe de liceeni prezintă planurile de afaceri în semifinala județeană la „Maratonul pentru Educație Antreprenorială” 2026, la Alba Iulia Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) – Sucursala Alba a început joi, 14 mai 2026, de la ora 10:00, la Sala de Evenimente Primăria Alba Iulia, semifinala județeană […]



