FOTO: Trafic infernal la intrarea în Alba Iulia dinspre Cluj. Lucrările la partea carosabilă au format cozi kilometrice pe ambele sensuri
O serie de lucrări desfășurate în zona devierii de la Pârâul Iovului, de la intrarea în Alba Iulia dinspre Cluj-Napoca a provocat haos în trafic, chiar dacă suntem într-o zi de sâmbătă. Coloanele interminabile de mașini se întind pe ambele sensuri, până în apropiere de Oiejdea dar și pe șoseaua de centură.
Deși sunt semnalate echipaje de la poliția rutieră care dirijează circulația, faptul că doar o bandă mai este deschisă, din cauza lucrărilor, iar autovehiculele trebuie să aștepte semnalul agenților, a provocat formarea de cozi considerabile, atât spre localitatea Oiejdea, cât și pe șoseaua de centură a municipiului și strada Alexandru Ioan Cuza.
Cel mai probabil, lucrările care se desfășoară la această oră sunt datorate incidentelor semnalate de participanții la trafic în zilele trecute și care s-au ales cu avarii la autoturismele personale, după ce au nimerit într-o groapă formată în zona devierii pentru lucrările de la autostrada A10 Sebeș-Turda.
sursa foto: facebook INFO TRAFIC jud. ALBA/waze.com
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
38 de ani de la accidentul care i-a schimbat viața ultramaratonistului Levente Polgar. Ultima fotografie cu el ,,întreg”, readusă la viață cu ajutorul AI: ,,Port mereu cu mine acea amintire a copilului care am fost”
38 de ani de la accidentul care i-a schimbat viața ultramaratonistului Levente Polgar. Ultima fotografie cu el ,,întreg”, readusă la viață cu ajutorul AI: ,,Port mereu cu mine acea amintire a copilului care am fost” Marți, 17 martie 2026, se împlinesc 38 de ani de la momentul care a schimbat radical destinul aiudeanului Levente Polgár. […]
Noua companie de transport a Primăriei Alba Iulia: Procedură de selecție a administratorilor în desfășurare. A fost publicată scrisoarea de așteptări
Noua companie de transport a Primăriei Alba Iulia: Procedură de selecție a administratorilor în desfășurare Primăria Alba Iulia a publicat, marți, 17 martie 2026 componenta inițială a planului de selecție a celor 3 administratori ai societății „Alba Iulia-Transport Local” și scrisoarea de așteptări a autorității tutelare – Consiliul Local Alba Iulia pentru administratorii noii companii […]
FOTO | Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie
Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie La sediul Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud a avut loc, marți, 17 martie 2026 evenimentul de prezentare a rezultatelor proiectului de modernizare a Laboratorului de microbiologie, finanțat în cadrul Priorității 3 a Programului Sănătate Managerul unității medicale, Noiela […]
