FOTO: Târgul de Fete de pe Muntele Găina 2013
Sâmbătă după-amiază, după terminarea Festivalului-concurs „Cultură pentru cultură” și a spectacolului folcloric care a avut ca invitați speciali pe Veta Biriș și Marius Ciprian Pop, ambele desfășurate în centrul comunei Avram Iancu, cea mai mare parte din participanți au urcat pe jos sau cu mașinile pe Muntele Găina, până la 1467 de metri. Aceștia au fost anunțați la festivitatea de premiere a concursului de către Ion Dumitrel, președintele CJ Alba, că pe munte îi va aștepta o surpriză, dar nu a precizat mai multe amănunte.
Deși numărul participanților la eveniment a fost mai mic decât în anii anteriori, până la miezul nopții au fost organizate pe munte concerte de muzică ușoară susținute de trupele Desperado și Spitalul de urgență, foc de tabără și un grandios foc de artificii.
Duminică dimineață de la ora 9, la Crucea lui Avram Iancu de pe vârful
muntelui, a avut loc un TE DEUM la care au participat printre alții mai multe personalități locale, județene și Mihai Răzvan Ungureanu, fost prim-ministru al României. Slujba religioasă a fost urmată de o depunere de coroane de flori din partea mai multor instituții, desfășurată în sunet solemn de fanfară și de tulnice.
De la ora 10.00, participanții au putut vizita Târgul meșterilor populari amplasat pe marginea drumului de acces spre vârf, iar puțin înainte de ora 11.00 a început spectacolul folcloric desfășurat pe scena ridicată sub Crucea lui Avram Iancu. În prima parte a spectacolului au susținut recitaluri artiștii Ansamblului Folcloric al județului Alba, Ionuț Fulea și Nicolae Furdui Iancu, acompaniat de formația „Crai Nou” din Alba Iulia.
Surpriza anunțată cu o zi înainte a avut loc în jurul orei 11.00 când pe munte, în dreptul scenei unde s-a desfășurat spectacolul, a ajuns președintele Traian Băsescu. Acesta a sosit cu mașina, însoțit de ofițerii SPP, după ce înnoptase la o pensiune din comuna Vidra.
Președintele a urcat pe jos până la Crucea Iancului pentru a depune o coroană
de flori. Pe tot drumul până în vârf și înapoi, acesta a fost asaltat de o mulțime de simpatizanți cu care a dat mâna, a discutat, a glumit, a făcut poze și a primit câteva cadouri simbolice. Declarații politice nu a făcut și a refuzat să răspundă ziariștilor iar oamenilor le-a urat multă sănătate și distracție plăcută. Un moment cu adevărat patriotic a avut loc la sfârșitul recitalului susținut de Nicolae Furdui Iancu atunci când președintele a trecut prin fața scenei cu steagul României și a cântat alături de spectatorii ridicați în picioare melodia ,,Noi suntem români”.
După acest recital, Daniela Florian, directorul Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba și Marinela Popa, șefa serviciului Școala de arte și meșteșuguri din
cadrul aceleași instituții au premiat meșterii populari care au participat cu expoziții pe munte oferind și diplome de absolvent pentru cursanții în arta lemnului din comuna Horea, clasă ce funcționează în cadrul aceluiași centru. Pentru meșterii populari s-au acordat câte trei premii la fiecare secțiune, premiul I fiind oferit astfel: secțiunea Arta lemnului – Traian Bădău din comuna Avram Iancu, secțiunea Ceramică-olărit: Mircea Borza din județul Hunedoara, secțiunea Țesături-cusături tradiționale: Anca Banda din județul Bihor iar la secțiunea Instrumente populare – Viorel Gligor din comuna Arieșeni.
După amiază, pe scenă au mai evoluat dansatorii din Ansamblul folcloric ” Oltenașii” din Basarabi-Calafat, Ansamblul folcloric “Spicul” din Olari, judeţul Arad, Ansamblul folcloric „Muguri și mlădițe de tezaur” din Beiuș, județul Bihor și Ansamblul 60 Plus din Alba Iulia care au oferit un spectacol apreciat prin aplauze de spectatorii rămași, chiar dacă mulți dintre ei au început să plece formând cozi de mașini la coborârea de pe munte.
Ovidiu CULDA
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Mesajul surprinzător publicat de un biciclist despre traficul din Alba Iulia: „M-am simțit ca într-un oraș civilizat din Europa”
Mesajul surprinzător publicat de un biciclist despre traficul din Alba Iulia: „M-am simțit ca într-un oraș civilizat din Europa” Un biciclist din Alba Iulia a publicat, pe o rețea de socializare, un mesaj prin care a mulțumit public șoferilor care, în ciuda traficului din oraș aglomerat, au dat dovadă de respect, răbdare și prudență atunci […]
VIDEO | Au apărut primele roșii românești în piețele din Alba Iulia. Cu ce preț se vinde un kilogram la mijlocul lui martie 2026: ,,Un lux pentru mulți cumpărători”
Au apărut primele roșii românești în piețele din Alba Iulia. Cu ce preț se vinde un kilogram la mijlocul lui martie 2026: ,,Un lux pentru mulți cumpărători” Primele roșii produse în România în acest an au ajuns și în piețele din Alba Iulia, dar prețul nu este pentru toate buzunarele. Primele roşii româneşti s-au copt […]
CTS Alba, apel URGENT la DONARE DE SÂNGE pentru grupa AB negativ: ,,O pacientă cu hemoragie, în urma unui accident rutier, are nevoie de sânge”
CTS Alba, apel URGENT la DONARE DE SÂNGE pentru grupa AB negativ: ,,O pacientă cu hemoragie, în urma unui accident rutier, are nevoie de sânge” Reprezentanţii Centrului de Transfuzie Sanguină (CTS) Alba au făcut, vineri, 13 martie 2026, un apel urgent către persoanele care pot să doneze sânge din grupa AB negativ. „O pacientă cu […]




















