A murit Marius Keseri. Bateristul emblematic al trupei Direcția 5 a încetat din viață la 60 de ani, după o carieră de 30 de ani în muzica românească
A murit Marius Keseri. Bateristul emblematic al trupei Direcția 5 a încetat din viață la 60 de ani
Marius Keseri, bateristul trupei Direcția 5, a încetat din viață la vârsta de 60 de ani, au anunțat miercuri membrii formației pe pagina oficială de Facebook. „Am fost împreună 30 de ani. Îți mulțumim din suflet! RIP Marius Keseri”, au transmis aceștia. Până în prezent, nu au fost oferite detalii despre cauzele decesului.

Cunoscut colegilor și prietenilor sub porecla „Tete”, Keseri a contribuit la succesul unor piese emblematice ale formației, precum „Am nevoie de tine”, „Obsesia”, „Primul meu sărut” sau „Vreau să mă îndrăgostesc”.
El a început colaborarea cu Direcția 5 în urmă cu trei decenii, iar după o pauză discografică de patru ani, trupa a revenit în 1998 cu single-ul „Altul mai bun”, urmat de albumul „Superstar” în 1999.
Înainte de a se alătura formației conduse de Marian Ionescu, Keseri a colaborat cu mai multe trupe importante din muzica românească, printre care Voltaj, Quartz, Vali Sterian și Compania de Sunet, dar și cu formația rock Hardton din Târgoviște, potrivit DigiFM.
La începutul anilor ’90, Direcția 5 era formată din Marian Ionescu (bas), Marius Keseri (tobe), Nicu Damalan (chitară) și Cristi Enache (voce). De-a lungul timpului, componența s-a schimbat, însă Keseri a rămas constant în postura de baterist.
Și colegii din industria muzicală i-au adus un ultim omagiu, inclusiv solistul trupei Trooper, Alin „Coiotu’” Dincă, care a transmis un mesaj de adio pe rețelele sociale.
Sursa foto: Facebook – Directia 5
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Video | Când va fi adoptată noua lege a salarizării? Florin Manole: „Cu certitudine în 2027”
Când va fi adoptată noua lege a salarizării? Florin Manole: „Cu certitudine în 2027” Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat sâmbătă, 24 octombrie 2026, la Alba Iulia, că noua lege a salarizării din sectorul public ar urma să fie adoptată în 2027. Oficialul a precizat că reforma trebuie să respecte anvelopa bugetară stabilită de coaliția […]
Câți dintre pensionarii din România au sub 2.500 de lei pe lună: Bătrânețea, o luptă cu facturile și scumpirile
Câți dintre pensionarii din România au sub 2.500 de lei pe lună: Bătrânețea, o luptă cu facturile și scumpirile Pentru mai mult de jumătate dintre pensionarii României, venitul lunar rămâne sub pragul de 2.500 de lei. Într-o economie în care prețurile continuă să crească, plata alimentelor, a facturilor și a medicamentelor pune presiune pe bugetele […]
Video | Florin Manole, despre menținerea CASS pentru pensii în 2027: „Subiectul nu este epuizat, încă nu a fost abordat la nivelul Guvernului”
Florin Manole, despre menținerea CASS pentru pensii în 2027: „Subiectul nu este epuizat, încă nu a fost abordat la nivelul Guvernului” Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat, sâmbătă, 24 octombrie 2026, la Alba Iulia, că problema contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS) pentru pensionari nu a fost încă discutată la nivelul Guvernului. Oficialul a […]
