Curier Județean

FOTO | ,,Sus la `naltul Cerului” – concert de colinde în Ocna Mureș. Cinci coruri au participat la evenimentul organizat de Asociația Corală Doruleț

Ioana Oprean

Publicat

în

,,Sus la `naltul Cerului” – concert de colinde în Ocna Mureș. Cinci coruri au participat la evenimentul organizat de Asociația Corală Doruleț

La cea de-a patra ediție a concertului de colinde organizat de Asociația Corală Doruleț din Ocna Mureș au participat cinci coruri: Corul Doruleț, Corul Armonia din Turda,  Corul Astra din Câmpia Turzii, Corul Mihai Vodă din comuna Mihai Viteazu și Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români ( ASCOR) – filiala Alba Iulia împreună cu Grupul vocal ,,Serenitas” al Seminarului Teologic Ortodox Sfântul Simion Ștefan din Alba Iulia.

Cu binecuvântarea arhierească a I.P.S Irineu al Alba Iulia, concertul a avut loc sâmbătă, 13 decembrie 2025, în Biserica Ortodoxă ,,Nașterea Maicii Domnului” din Ocna Mureș, unde au fost prezenți și Pr. Protopop Ioan Bogdan, Pr. paroh Cristian Rațiu, Pr. Traian Ioan Duda, Pr. Constantin Purcariu, Pr. Razvan Muntenu.

De asemenea, oficialitățile orașului, dl. primar Silviu Vințeler, dl. viceprimar Paul Podariu, dl secretar Nicușor Pandor și doamna consilier Marcela Nicoară au confirmat susținerea morală și financiară a evenimentului. Ne-am bucurat de prezența, în mijlocul nostru, a președintelui Consiliului Județean Alba, dl. Ion Dumitrel.

Părintele Protop Ioan Bogdan a deschis seara cu un ales cuvânt duhovnicesc și a dat binecuvântare tuturor celor prezenți.

Primul cor din program a fost corul gazdă, corul Doruleț, dirijat de prof. Eva Foriko și prof. Levente Szocs. Pregătiți în multe ore de repetiții, coriștii s-au prezentat la un înalt nivel, colindele interpretate au atins ca un balsam sufletele celor prezenți.

Preotul Sebastian Zăhan a dirijat cu aceeasi măiestrie dintotdeauna Corul Armonia din Turda și Corul Mihai Vodă . Ambele coruri au impresionat prin interpretare și frumusețea colindelor bine alese.

Corul Astra din Câmpia Turzii, dirijat de prof. Rodica Trandafir a încântat auditoriu cu o serie de colinde exclusiv românești, iar calitatea interpretativă a adus bucurie și sensibilitate.

Concertul a fost încheiat de ASCOR și Grupul vocal ,,Serenitas” din Alba Iulia care au dat valoare colindelor tradiționale  românești printr-o interpretare de excepție. Au fost apreciate acuratețea interpretării și puterea vocilor, precum și urarea de final.

Preotul paroh Cristian Rațiu a adus cuvânt de mulțumire corurilor prezente, exprimând bucuria trăită împreună, în așteptarea Nașterii lui Hristos.

Primarul orașului Ocna Mureș, dl .Silviu Vințeler și-a exprimat aprecierea asupra acestei serate corale de colinde, felicitând toate corurile și pe toți dirijorii .

Ca un gest de mulțumire și recunoștință, Asociația Corală Doruleț a pregătit pentru fiecare cor și dirijor trofee, diplome de apreciere și flori înmânate de dl. primar. De asemenea, ca semn de mulțumire și recunoștință  pentru susținerea permanentă, Asociația  corală ,, Doruleț” a oferit o plachetă de apreciere părintelui protop și părintelui paroh.

Cu credința că toți cei prezenți  la acest concert au fost pătrunși de semnificația coborârii Mântuitorului din cer pe pământ, în încheiere într-un cadru festiv toate corurile au colindat  ,, O ce veste minunată!”

În fiecare colind se ascunde credința, speranța și bucuria Nașterii Domnului. Să ne deschidem sufletul  către farmecul colindelor, căci ele sunt ,,aur, smirnă și tămâie”, izvorâte din inimi și purtate pe buze, ca daruri și ofrande aduse Pruncului Iisus.

Cosmina Barbu, Vicepreședinte Asociația Corală Doruleț


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Rareș Alexandru Moldovan, de la Liceul Teoretic Teiuș, performanță obținută la Olimpiada Națională de Geografie, faza județeană: S-a clasat pe locul II

Bogdan Ilea

Publicat

în

Rareș Alexandru Moldovan, de la Liceul Teoretic Teiuș, performanță obținută la Olimpiada Națională de Geografie, faza județeană: S-a clasat pe locul II Elevul Rareș Alexandru Moldovan, din clasa a VIII-a a Liceului Teoretic Teiuș, a obținut Premiul al II-lea la etapa județeană a Olimpiadei Naționale de Geografie. Elevul a fost coordonat în pregătirea pentru competiție […]

Citește mai mult

Curier Județean

6-7 martie 2026 | Înmormântarea Fărșangului, la Rimetea: PROGRAMUL obiceiului-eveniment din localitatea din Alba unde soarele răsare de două ori

Ioana Oprean

Publicat

în

Înmormântarea Fărșangului 2026, la Rimetea: PROGRAMUL obiceiului-eveniment din localitatea din Alba unde soarele răsare de două ori „Înmormântarea Fărşangului”, de la Rimetea, județul Alba, este o tradiţie populară maghiară, veche de mai bine de 300 de ani, în care un alai colorat, asemănător celui de nuntă, condus de muzicanţi, preot, cantor, mire şi mireasă, şi […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Au început lucrările de canalizare într-un sat dintre dealuri din Alba: „Este un moment pe care l-am așteptat”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Au început lucrările de canalizare într-un sat dintre dealuri din Alba: „Este un moment pe care l-am așteptat” Au început lucrările de canalizare în satul Dumitra, din comuna Sântimbru, a anunțat, joi, 5 martie 2026, primarul Ioan Iancu Popa. Proiectul este realizat cu finanțarea prin Programul „Anghel Saligny” și lucrările se vor întinde pe parcursul […]

Citește mai mult