FOTO: Succes deplin în cea de a doua zi a festivalului de folclor de la Aiud
Ziua a doua de spectacole, din cadrul Festivalului Internațional de Folclor de la Aiud le-a oferit celor aproximativ o mie de spectatori prezenți în Piața „Dr. Constantin Hagea” un regal folcloric, ai căror protagoniști au fost câteva ansambluri remarcabile din țară și străinătate. S-a cântat și s-a dansat pentru spectatorii din fața scenei, chiar dacă, la începutul spectacolului, norii amenințau că-și deșartă încărcătura, fapt ce a făcut ca piața să se transforme într-o mare de umbrele.
Deschiderea spectacolului a fost făcută în sunetele ancestrale ale de formației tulnicăreselor de la Câmpeni, care au chemat aiudenii și locuitorii comunelor și orașelor din apropiere, dar și cele zece ansambluri folclorice care urmau să evolueze în fața mulțimii de spectatori.
Pe scena împodobită cu flori de mușcată au evoluat, rând pe rând, ansamblurile: „Doina Aiudului”, Asociația „Pontiac” din Filyro Tessalonik-Grecia, Ansamblul Folcloric „Transilvania” din Cluj Napoca, Ansamblul Folcloric „Codrii Neamțului” din Piatra Neamț, Ansamblul Folcloric „Zahumlje” din Niksic-Muntenegru, Ansamblul Folcloric „Cununa Chioarului” din Satulung-Maramureș, Ansamblul Folcloric „Rona” din Serbia, Ansamblul Folcloric „Păunița” din Sângiorz Băi și Ansamblul Folcloric „Guria” din Giorgia.
Credem că nimeni dintre cei prezenți în fața scenei aiudene nu ne poate contrazice când afirmăm că această a doua zi de spectacol a fost cu mult mai gustată de publicul spectator.
Se poate spune că profesionalismul artiștilor care au evoluat pe scena aiudeană, dansurile și cântecele sau făcut deliciul publicului. Remarcabile și de neuitat au fost evoluțiile atât a componenților ansamblurilor din Piatra Neamț cât și a celor din Sângiorz Băi, Satulung și Cluj Napoca. O impresie deosebită au lăsat artiștii din Muntenegru, dar surprizele cele mai plăcute le-au oferit giorgienii care au lăsat „cu gura căscată” sute de spectatori prin evoluția lor plină de vervă și acrobații. Nici aiudenii nu s-au lăsat mai prejos. Dansatorii ansamblului aiudean au prezentat, spre plăcuta surpriză a spectatorilor, noul lor dans intrat în repertoriu, „Călușul oltenesc”, dans cu care se vor prezenta peste câteva zile în Ungaria la unul dintre cele mai mari festivaluri de gen din țara vecină.
Dorel LAZĂR
[nggallery id=2162]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
VIDEO 22 octombrie 2025 | Sute de persoane și autovehicule verificate de polițiștii din Alba. Amenzi de peste 50.000 de lei
Sute de persoane și autovehicule verificate de polițiștii din Alba. Amenzi de peste 50.000 de lei Peste 500 de persoane au fost verificate și 400 de autovehicule în cadrul unei acțiuni organizate de polițiștii din Alba. Au fost constatate 246 de abateri de natură contravențională, dintre care 214 la normele legale privind circulația pe drumurile […]
FOTO | Elevi de gimnaziu de la 8 școli din mediul rural din Alba la ediția 2025 a concursului de matematică „ArhimatematicuS”, la Colegiul Militar din Alba Iulia: Care au fost câștigătorii
Elevi de gimnaziu de la 8 școli din mediul rural din Alba la ediția 2025 a concursului „ArhimatematicuS”, la Colegiul Militar din Alba Iulia: Care au fost câștigătorii Câteva zeci de elevi de la școli gimnaziale din mediul rural au participat, la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, la ediția 2025 a Concursului de […]
22 octombrie 2025 | Amenzi de peste 13.000 de lei în urma unei acțiuni cu efective mărite pe DN1 a polițiștilor din Alba: Ce nereguli au fost constatate
Amenzi de peste 13.000 de lei în urma unei acțiuni cu efective mărite pe DN1 a polițiștilor din Alba Polițiștii rutieri din Alba au dat amenzi de peste 13.000 de lei într-o singură zi, în urma unei acțiuni cu efective mărite desfășurată pe Drumul Național 1. Potrivit IPJ Alba, la data de 22 octombrie 2025, […]