Ştirea zilei

FOTO ȘTIREA TA: Drumul comunal din Scărișoara spre peștera Ghețar este impracticabil. Turist: Am crezut că îmi rup mașina. Măcar să fie atenționări, că se poate ajunge doar prin Gârda!”

Ioana Oprean

Publicat

în

”Așa arată un drum comunal din Scărișoara înspre satele Preluca, Negești, Sfoartea. Am fost într-o drumeție și teoretic ar fi trebuit să ajung la Peștera Ghețar pe acest drum, dar m-am lovit de cratere efectiv în loc de asfalt, deși drumul apare pe harta comunei ca fiind practicabil”, ne-a scris un cititor al publicației ziarulunirea.ro, care a fotografiat drumul și a trimis imaginile pe adresa redacției.

Petrecerea Divorțaților

Turistul se arată nemulțumit de faptul că pe respectivul drum nu au fost puse indicatoare, în care să se precizeze că este inaccesibil cu mașina și că se poate ajunge la peștera Ghețarul doar prin Gârda de Sus.

”Am întâlnit oameni care s-au plâns de faptul că abia mai pot ajunge acasă și cu jeep-uri, iar mașinile de intervenție să ajungă aici este aproape imposibil, deși din ce mi-a fost relatat satele sunt destul de populate!

Zona este superbă, însă am rămas uimit de faptul că deși apare drum de legătură cu peștera Ghețar de la km 7 este fără asfalt și a trebuit să mă întorc în Scărișoara și să merg prin Gârda de Sus, unde este drumul perfect. Un domn mai în vârstă din satul Preluca mi-a spus cu dezămagire că nu mai pot urca nici cu căruța cu cai, la ce cratere sunt și că nu s-au mai făcut reabilitări de 13-14 ani, decât umpluturi de pământ care la prima ploaie mai mult rău fac.

Nu am știut că numai cu mașini de teren se poate urca și efectiv am crezut că îmi rup mașina. Măcar să fie atenționări că nu te poți duce pe drumul respectiv înspre peșteră decât cu mașini off road să nu îți pui viața în pericol”, ne-a transmis cititorul.

De cealaltă parte, reprezentanții primăriei Scărișoara spun că pe DN75 sunt indicatoare care te duc spre Peștera Ghețarul prin Gârda de Sus. Totodată, aceștia au afirmat că drumul comunal Scărișoara este asfaltat doar pe o porțiune de 8 kilometri, până la Negești, și au confirmat că de aici încolo drumul este inaccesibil.

———————————————-

Dacă vrei să ne semnalezi un eveniment, dacă ai văzut ceva neobișnuit, dacă vrei să pui o întrebare unei instituții publice sau unui politician, dacă ai filmat sau fotografiat ceva interesant, trimite-ne un mesaj pe adresa [email protected] sau pe pagina de Facebook, iar reporterii noștri vor lua legătura cu tine.

[nggallery id=4434]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Sute de căsuțe din turtă dulce, ornate de 80 de copii din Sebeș: Vor fi vândute la târgul de Crăciun, în scop caritabil. ,,Fiecare înseamnă o mână întinsă, un zâmbet, o masă de Crăciun și puțină speranță”

Ioana Oprean

Publicat

în

Sute de căsuțe din turtă dulce, ornate de 80 de copii din Sebeș: Vor fi vândute la târgul de Crăciun, în scop caritabil. ,,Fiecare înseamnă o mână întinsă, un zâmbet, o masă de Crăciun și puțină speranță” La Sebeș, magia Crăciunului are gust de turtă dulce și, mai ales, de solidaritate. Peste 80 de copii, […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Flaviu Buta și un fost polițist local, RESPINȘI la concursul pentru ocuparea postului de director executiv al Direcției Patrimoniu Public și Privat din Primăria Alba Iulia. Ce punctaje au obținut

Bogdan Ilea

Publicat

în

Flaviu Buta și un fost polițist local, RESPINȘI la concursul pentru ocuparea postului de director executiv al Direcției Patrimoniu Public și Privat din Primăria Alba Iulia. Ce punctaje au obținut Primăria Alba Iulia a organizat concurs pentru ocuparea funcției de director executiv, clasa conducere, grad II, în cadrul Direcției Patrimoniu Public și Privat. Atât Flaviu […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Va putea fi operațională noua companie de transport din Alba Iulia din 8 ianuarie 2027? Ce spune primarul Gabriel Pleșa

Ioana Oprean

Publicat

în

Va putea fi operațională noua companie de transport din Alba Iulia din 8 ianuarie 2027? Ce spune primarul Gabriel Pleșa Proiectul privind înființarea și operaționalizarea noii societăți de transport public local din Alba Iulia se află în linie dreaptă, autoritățile locale estimând pașii următori pentru ca noua companie să poată prelua activitatea la începutul anului. […]

Citește mai mult