Foto | Spania – Argentina, finala epică a Campionatului Mondial de Fotbal 2026
Spania – Argentina, finala epică a Campionatului Mondial de Fotbal 2026
Spania – Argentina este finala epică a Campionatului Mondial de Fotbal 2026, pe „MetLife Stadium” din New Jersey, marea confruntare care va trage cortina peste un turneu final care intră în istorie!
Se înfruntă două echipe de poveste, campioana europeană versus deținătoarea titlului mondial, „pumele” apărându-și trofeul! Este și o dispută cu iz de poveste, cu inegalabilul Leo Messi versus minunatul adolescent Lamine Yamal și o simbolică predare de ștafetă între „rege și prinț” în Catalunia și la Barça.
Citește și: Cristian Pustai, antrenorul Unirii Alba Iulia, „nașul” lui Tuchel, la fel ca Argentina lui Scaloni la Mondial

Argentina e în finală, 2-1 cu Anglia, după 0-1 și o remontada sudamericană sen-za-ți-o-na-lă!!! O victorie a spiritului, a fotbalului adevărat, contra „perfidului Albion” care a crezut că din foarte puțin se poate obține mult. Învingătoarea pășește într-a șaptea finală mondială, iar englezii rămân cu acel „sixty-six” petrecut „at home”.
Dependența Argentinei de Messi, cel mai bătrân fotbalist dintr-o semifinală de Mondial (39 de ani și 21 de zile) atinge o doză cosmică, iar Leo a fost iarăși genial cu două pase incredibile! Cu iz de reeditare a „Războiului Malvinelor”, meciul a avut o încărcătură deosebită din cauza tensiunilor din anii ’80 (Războiul din Falkland, din aprilie 1982), dincolo de rivalitatea sportivă și presiunea imensă! De la „Mâna lui Dumnezeu” la magia lui Leo, prin inima lui Maradona, după 40 de ani, și Anglia numără în continuare anii care trec de la unica încoronare, acum 6 decenii.
Franța și Spania au fost indicate înaintea turneului de comentatori și de case de pariuri ca fiind primele două favorite la titlu.
O victorie cu 2-0 a uneia dintre ele nu ar fi trebuit să fie o mare surpriză. Și totuși, fotbalistic vorbind, a fost cea mai mare surpriză de până acum a Mondialului, peste eliminarea Germaniei de către Paraguay, egalul Spaniei cu Capul Verde, cel al Portugaliei cu Congo, sau eliminarea „Seleção” de vikingii lui Haaland! 14 iulie s-a dovedit ziua Revoluției spaniolă…
Trebuia să fie un meci istoric pentru Franța, dar n-a fost decât Marseilleza cântată minunat și un eșec abrupt după un parcurs imacula ce cuprindea 6 victorii. După 16 ani, „Furia roja” a cunoscut iarăși gustul dulce a unei finale, a doua pentru o reprezentativă superbă, cu un singur gol încasat în 7 dispute!
„Viva España” sau „Vamos, vamos, Argentina”, care va fi refrenul fredonat începând de luni dimineața de un întreg mapamond???
foto – cu rol ilustrativ
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Liga 3 | CS Universitar Alba Iulia – CSC Ghiroda și Giarmata Vii 0-2 (0-0): „Dubla” lui Ardel a făcut diferența
Liga 3 | CS Universitar Alba Iulia – CSC Ghiroda și Giarmata Vii 0-2 (0-0): „Dubla” lui Ardel a făcut diferența CS Universitar din Alba Iulia nu a reușit vineri, 16 octombrie 2026, să obțină niciun punct în duelul de pe teren propriu cu CSC Ghiroda și Giarmata Vii, din etapa a noua din Seria […]
Video | CSM Unirea Alba Iulia, victorie mare la Deva: Ayeni și Giurgiu, marcatori pentru lider
CSM Unirea Alba Iulia, victorie mare la Deva: Ayeni și Giurgiu, marcatori pentru lider CSM Unirea Alba Iulia a obținut vineri, 16 octombrie 2026, o victorie mare la Deva, în etapa a noua din Seria 7 a Ligii 3 de fotbal. În urma acestui rezultat uniriștii albaiulieni își consolidează poziția de lider. Uniriștii s-au impus […]
Live Video | CSM Deva – CSM Unirea Alba Iulia, pe Stadionul „Cetate” din… Deva: Duel încins pentru supremație în Seria 7
CSM Deva – CSM Unirea Alba Iulia, pe Stadionul „Cetate” din… Deva: Duel încins pentru supremație în Seria 7 CSM Deva și CSM Unirea Alba Iulia se înfruntă în etapa a noua din Seria 7 a Ligii 3 de fotbal. Este o dispută a orgoliilor, cu Roman și Roșu împotriva fostei echipe. Meciul este programat […]
