Curier Județean

Foto: Slujba de sfinţire a unei troiţe şi părăstas de pomenire, în piaţa veche din Cugir

Ioana Oprean

Publicat

în

În ciuda vremii ploioase de toamna, peste 200 de credincioşi s-au adunat sâmbătă de la ora 17.00, în Piaţa Veche a Cugirului, pentru a lua parte la slujba de sfinţire a troiţei, amplasate recent, în fostul parc din această zonă, loc unde cu mult timp în urma a existat un cimitir peste care s-a aşternut uitarea.

Petrecerea Divorțaților

Propunerea privind acest demers a pornit de la preoţi ai bisericilor ortodoxe locale, care prin vocea părintelui protopop Gheorghe Donu au convins autorităţile din Cugir să fie de acord, cu ridicarea unei cruci şi desfăşurarea unui parastas de pomenire, în semn de recunoştinţă faţa de memoria celor care îşi duc somnul de veci în acest loc.

Data destinată manifestării a fost de ziua Sfintei Cruci, pe 14 septembrie, sărbătoare care i-a determinat pe enoriaşii bisericilor ,,Adormirea Maicii Domnului” – (preot paroh Mircea Giurgea) si ,,Sfântul Gheorghe” – (preot paroh Adrian Aldea) să pornească într-o procesiune cu prapori şi icoane de la bisericile respective până la locul destinat evenimentului.

Au fost prezenţi membri ai autorităţilor locale şi judeţene, primarul oraşului Adrian Teban, viceprimarul Horia Rotche, subprefectul Cornel Murg, consilierul judeţean Nicuşor Mihai, preşedintele PRO Cugir Aurel Voicu, consilierul local Mircea Teodorescu, managerul Spitalului din Cugir Silviu Samoilescu.

Autorul materialului: Constantin Predescu

[nggallery id=251]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Unitatea Militară 02539 Alba Iulia organizează concurs pentru ocuparea postului vacant de execuție de personal civil contractual pe durată nedeterminată, de Psiholog principal în cadrul Secției evaluare candidațior (Centrul Zonal de Selecție și Orientare Alba Iulia „Avram Iancu”)

Ioana Oprean

Publicat

în

Unitatea Militară 02539 Alba Iulia organizează concurs pentru ocuparea postului vacant de execuție de personal civil contractual pe durată nedeterminată, de Psiholog principal în cadrul Secției evaluare candidațior (Centrul Zonal de Selecție și Orientare Alba Iulia „Avram Iancu”) Unitatea Militară 02539 Alba Iulia, cu sediul în Alba Iulia, Bulevardul Revoluției 1989, nr. 25 județul Alba, […]

Citește mai mult

Curier Județean

UPDATE FOTO | Accident rutier la ieșire din Aiud spre Măgina: Un Mini Cooper a ieșit în decor

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident rutier la ieșire din Aiud spre Măgina: Un Mini Cooper a ieșit în decor Un accident rutier, cu o mașină implicată, a avut loc luni, în jurul orei 12.00, la ieșire din Aiud spre Măgina. Secția de pompieri Aiud intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical la evenimentul rutier produs la ieșire […]

Citește mai mult

Curier Județean

Video | O familie din București pedalează pe Via Transilvanica, alături de cățelușul lor. Cum și-au plănuit traseul și ce părere au despre Alba Iulia: ,,Foarte frumos”

Bogdan Ilea

Publicat

în

O familie din București pedalează pe Via Transilvanica, alături de cățelușul lor. Cum și-au plănuit traseul și ce părere au despre Alba Iulia: ,,Foarte frumos” O familie de 3 persoane din București, alături de cățelușul său, au plecat din capitala României pentru a merge cu bicicleta pe Via Transilvanica. Aceștia s-au deplasat cu trenul până […]

Citește mai mult