FOTO| Sfânta Lumină de la Ierusalim a fost adusă la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia
FOTO| Sfânta Lumină de la Ierusalim a fost adusă la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Lumina Sfântă de la Ierusalim a fost adusă la Catedrala arhiepiscopală din Alba Iulia, sâmbătă, 23 aprilie, în jurul orei 22.00.
Urmând tradiției inaugurate de către Părintele Patriarh Daniel în anul 2009, în seara zilei de sâmbătă, 23 aprilie 2022, Sfânta Lumină a fost adusă de la Ierusalim la București de către părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, fiind mai apoi oferită tuturor eparhiilor din Patriarhia Română.
Cu binecuvântarea și prin purtarea de grijă a Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Irineu, Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns şi la Alba Iulia. Reprezentantul delegației Eparhiei noastre, care a adus Lumina Sfântă de la Catedrala mitropolitană din Sibiu, a fost părintele ierom. Nicolae Ceobanu. Preacuvioșia sa a ajuns la Catedrala Reîntregirii în jurul orei 22.00, unde a fost întâmpinat de către părintele Silviu Florea, ecleziarhul Catedralei.
Pe această cale, numeroși clerici și reprezentanți ai parohiilor Eparhiei, precum și un număr însemnat de monahi și credincioși, au preluat Sfânta Lumină, urmând să o ofere așezămintelor mănăstirești și comunităților parohiale din Arhiepiscopia Alba Iuliei.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Ce salarii ar urma să aibă șoferii de la noua companie de transport a administrației locale din Alba Iulia
Ce salarii ar urma să aibă șoferii de la noua companie de transport a administrației locale din Alba Iulia Viitoarea companie publică de transport din Zona Urbană Funcțională Alba Iulia–Ciugud ar urma să aibă 105 angajați. Dintre ei, 77 ar fi conducători auto. Salariul brut bugetat pentru un șofer este de 8.493 lei pe lună. […]
VIDEO | Noul magazin Lidl din Aiud se deschide în 20 noiembrie 2026. Al doilea supermarket din oraș al retailerului, aproape de inaugurare
Noul magazin Lidl din Aiud se deschide în 20 noiembrie 2026. Al doilea supermarket din oraș al retailerului, aproape de inaugurare Locuitorii municipiului Aiud vor avea, începând cu 20 noiembrie 2026, un nou magazin Lidl. Noul supermarket, construit pe strada Transilvaniei nr. 156, se pregătește de deschidere, iar aprovizionarea cu marfă ar urma să înceapă […]
Ghid privind prevenirea și combaterea hărțuirii pe criteriul de sex, precum și a hărțuirii morale la locul de muncă în Universitatea din Alba Iulia: Ce se consideră hărțuire și cum se depune o plângere
Ghid privind prevenirea și combaterea hărțuirii pe criteriul de sex, precum și a hărțuirii morale la locul de muncă în Universitatea din Alba Iulia: Ce se consideră hărțuire și cum se depune o plângere Senatul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (UAB) a aprobat, în ședința din 28 octombrie 2026, Ghidul privind prevenirea și […]

