FOTO| Sezonul de SCHI 2022-2023 pe Domeniul Schiabil Șureanu, aproape de marea deschidere: A nins din abundență la Oașa
Sezonul de SCHI 2022-2023 pe Domeniul Schiabil Șureanu, aproape de marea deschidere: A nins din abundență la Oașa
Iubitorii de sporturi de iarnă mai au puțin timp de așteptat până când Domeniul Schiabil Șureanu își va deschide porțiile pentru vizitatorii de toate vârstele.
Așa cum reiese și dintr-un mesaj postat în mediul online de către reprezentanții acestuia, pregătirile sunt în plin avânt.
„Pregătirile au început de câteva săptămâni.
Momentan stratul de zăpadă este prea mic pentru a deschide sezonul de schi. Așteptăm zăpadă în continuare.
Sperăm ca în cel mai scurt timp să vă dăm vestea cea bună cum că reușim să dăm startul acestui sezon de schi 2022/2023!”, au scris reprezentanții Domeniului Schiabil Șureanu, în mediul online.
În prezent, accesul pe DOMENIUL SCHIABIL ȘUREANU se realizează iarna pe ruta:
SEBEȘ – barajul OAȘA, pe DN 67C, pe o șosea care vara face legătura cu TRANSALPINA, apoi la dreapta, pe lângă lacul de acumulare pe DJ 704, ruta: OAȘA – Mănăstirea OAȘA – LUNCILE PRIGOANEI (stațiune de pensiuni, aflată la 4,5 km distanță de DOMENIUL nostru) – stațiunea POARTA RAIULUI (aflată la 1,2 km distanță de DOMENIUL nostru, cu spații de cazare și alimentație publică deosebite – HOTEL SF. PETRU și pensiunile ȘUREANU și BELLAMY) – DOMENIUL SCHIABIL ȘUREANU.
Distanța din Sebeș este de 82 de kilometri și se realizează, în condiții de iarnă în aproximativ 1,30 – 2 ore, incluzând popasurile.
Valorile de temperatură nu vor consemna variaţii importante pe parcursul următoarelor două săptămâni, un interval mai cald urmând să se înregistreze în perioada 2 – 4 decembrie, când temperaturile ar putea ajunge la 10 grade Celsius în Banat şi Crişana, arată prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie publicată luni.
În Transilvania, media temperaturilor maxime va oscila între 3 şi 6 grade. Cele mai calde zile vor fi în intervalul 2 – 4 decembrie, iar cele mai reci în zilele de 6 şi 7 decembrie. Temperaturile minime se vor menţine în general negative pe tot parcursul celor două săptămâni, valori în jur de 0 grade fiind estimate doar în 3 şi 4 decembrie, iar în cele mai reci nopţi (7 şi 8 decembrie) media acestora va fi de -6 şi -5 grade.Probabilitatea pentru precipitaţii va creşte în a doua săptămână de prognoză (5 – 11 decembrie). Sunt posibile precipitaţii slabe şi în ziua de 2 decembrie.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Mihnea Costachi, de la CSM Unirea Alba Iulia, locul 2 la Open Orăștie – Șah Rapid: Aproape 100 de participanți de toate vârstele au luat startul la competiție
Mihnea Costachi, de la CSM Unirea Alba Iulia, locul 2 la Open Orăștie – Șah Rapid: Aproape 100 de participanți de toate vârstele au luat startul la competiție Sâmbătă, 31 octombrie, Orăștie a găzduit un puternic concurs de Șah Rapid. Aproape 100 de participanți de toate vârstele au luat startul la competiție. Sportivii de la […]
FOTO | Mihaela Mih-Dehelean, sportiva din Alba Iulia, în TOP 8 mondial la Campionatul Mondial de Culturism și Fitness din Spania: ,,Am reușit să ajung în vârf cu inima la moții mei a căror istorie e piatră și vis și nerenunțare”
Mihaela Mih-Dehelean, sportiva din Alba Iulia, în TOP 8 mondial la Campionatul Mondial de Culturism și Fitness din Spania: ,,Am reușit să ajung în vârf cu inima la moții mei a căror istorie e piatră și vis și nerenunțare” Sportiva Mihaela Mih-Dehelean, din Alba Iulia, a obținut un rezultat de excepție la Campionatul Mondial de […]
Video | Primul oraș din Alba cu parc fotovoltaic își modernizează investiția, cu baterii de stocare de 1,72 MWh. Primar: „Vor putea asigura iluminatul public pe timpul nopții”
Primul oraș din Alba cu parc fotovoltaic își modernizează investiția, cu baterii de stocare de 1,72 MWh. Primar: „Vor putea asigura iluminatul public pe timpul nopții” Ocna Mureș a fost primul oraș din județul Alba și unul dintre primele din România care a realizat un parc fotovoltaic. Administrația locală urmează să modernizeze centrala fotovoltaică printr-un […]


