FOTO | Sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Alba poartă „straie” noi: Au fost finalizate lucrările de reabilitare
FOTO | Sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Alba poartă „straie” noi: Au fost finalizate lucrările de reabilitare
În a doua jumătate a anului 2022 au debutat lucrările de reabilitare termică a sediului Jandarmeriei Alba, în cadrul proiectului ”Creşterea eficienţei energetice a clădirii administrative la U.M. 0338 Alba Iulia (Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Alba)”.

Proiectul a fost finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), prin Programul Operațional Regional 2014-2020 (POR), axa prioritară 3 – sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon.
Lucrările de reabilitare termică au fost necesare atât pentru îmbunătăţirea spaţiului de muncă al angajaţilor, cât şi pentru reducerea cheltuielilor, având în vedere faptul că această clădire a fost construită în anul 1980.
Valoarea totală a proiectului a fost de 5.361.225,68 lei, din care 3.027.889,84 lei, valoare eligibilă nerambursabilă din FEDR – 85%; 534.333,50 lei, contribuția solicitantului la cheltuielile eligibile – 15 % și 1.799.002,34 lei, cheltuieli neeligibile inclusiv TVA.
Obiectivul principal al proiectului a fost reducerea consumului anual de energie și scăderea nivelului anual specific al gazelor cu efect de seră, prin măsuri de reabilitare termică, modernizarea instalațiilor aferente clădirii și utilizarea surselor de energie regenerabilă.
De asemenea, s-a realizat trecerea clădirii într-o clasă energetică superioară, în urma implementării măsurilor de reabilitare termică.
Citește și: Peste 200 de jandarmi la datorie în minivacanța de Revelion 2024: Recomandări ale jandarmilor montani pentru pasionații sporturilor de iarnă
Măsurile de intervenție propuse în cadrul expertizei tehnice au condus la refacerea capacității funcționale, a condițiilor de rezistență, confort și aspect estetic, astfel încât exploatarea clădirii să se efectueze în condiții optime. In acest sens, au fost intreprinse următoarele lucrări:
– reproiectarea instalației de furnizare a apei calde, de consum menajer pentru utilizarea energiei solare și reproiectarea centralei termice în vederea asigurării eficienței energetice prin utilizarea surselor de energie alternative în vederea valorificării resurselor de energie regenerabile.
– reducerea pierderilor de căldură prin izolarea termică a pereților exteriori și și a podului, a planșeului peste ultimul nivel, a planșeului peste canalul tehnic, precum și înlocuirea tâmplăriei cu o tâmplărie performantă.
– scăderea consumului de energie pentru prepararea apei calde de consum menajer prin înlocuirea cu un boiler bivalent, cu acumulare și panouri solare.
– reducerea costurilor pentru iluminatul artificial al încăperilor din clădire prin folosirea corpurilor de iluminat de tip LED.
Remarcăm faptul că fost redus consumul de energie și emisiile de CO2, asigurând totodată îmbunătățirea confortului, sănătății și siguranței angajaților – beneficiarii direcți ai investiției.
Totodată, a crescut numărul clădirilor publice cu o clasificare mai bună a consumului de energie la nivelul municipiului Alba Iulia și a județului Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
A rupt gardul, a ocupat un teren și a furat bare de fier beton: Ce pedeapsă a primit un bărbat în primă instanță la Judecătoria Câmpeni
A rupt gardul, a ocupat un teren și a furat bare de fier beton: Ce pedeapsă a primit un bărbat în primă instanță la Judecătoria Câmpeni Judecătoria Câmpeni a pronunțat, joi, 29 octombrie 2026, o sentință penală într-un dosar care vizează mai multe incidente petrecute în anul 2023, pe două terenuri din oraș. Un bărbat […]
Video | Laura Bogdan, judoka CS Unirea Alba Iulia, a cucerit medalia de aur la Campionatele Europene de Judo U23, categoria -48 kg: Parcurs impecabil cu patru victorii consecutive
Laura Bogdan, judoka CS Unirea Alba Iulia, a cucerit medalia de aur la Campionatele Europene de Judo U23, categoria -48 kg: Parcurs impecabil cu patru victorii consecutive Laura Bogdan a cucerit medalia de aur la Campionatele Europene de Judo U23, categoria -48 kg, după un parcurs impecabil, cu patru victorii consecutive, transmite Federația Română de […]
DEER – Sucursala Alba anunță întreruperile de energie electrică programate pentru intervalul 09.11-15.11.2026 și suplimentar pentru intervalul 02.11-08.11.2026
DEER – Sucursala Alba anunță întreruperile de energie electrică programate pentru intervalul 09.11-15.11.2026 și suplimentar pentru intervalul 02.11-08.11.2026 Distribuție Energie Electrică România – Sucursala Alba anunță întreruperea în alimentarea cu energie electrică. Întreruperile programate pentru intervalul 09.11-15.11.2026 Nr.crt. ADRESA INTERVAL 1. IGHIU, Strada PRINCIPALA 13/11/2026 07:00 – 13/11/2026 08:00 2. IGHIU, TELNA, Strada PRINCIPALA 13/11/2026 […]
