FOTO| Sebeșul premiază din nou excelența în educație în cadrul unui eveniment public: invitați peste 300 de elevi și 68 de profesori
FOTO| Sebeșul premiază din nou excelența în educație în cadrul unui eveniment public: invitați peste 300 de elevi și 68 de profesori
Vineri, 6 octombrie 2023, în grădina Muzeului Municipal „Ioan Raica” din Sebeș a avut loc un eveniment prilejuit de Ziua Mondială a Educației, în cadrul căruia primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor, a premiat elevii și cadrele didactice care au obținut rezultate meritorii la concursurile și olimpiadele cuprinse în calendarul anului școlar 2022/2023.
Au fost felicitați peste 300 de elevi și 68 de cadre didactice, care au pășit pe covorul roșu, parte din decorul pregătit de organizatori pentru a-i sărbători cu prilejul evenimentului mondial dedicat excelenței în educație. Municipiul Sebeș a oferit diplome de merit și premii în bani unui număr de 312 de elevi, care au participat la olimpiade și concursuri naționale și județene, la care s-au clasat pe podium, precum și unui număr de 68 de profesori, care i-au îndrumat pe acești elevi merituoși. În acest an, atenția municipalității s-a îndreptat și spre ciclul primar, fiind premiați 26 de mici matematicieni, care au participat la concursul „Gazeta matematică junior”, pregătiți de doamnele învățătoare, recunoscând astfel importanța acestei prime etape din parcursul școlar al elevilor, prețuind munca cadrelor didactice care îi îndrumă odată sosiți pe băncile școlii. Municipiul Sebeș se mândrește cu un tânăr olimpic la nivel internațional: Alexandru Lorintz, medaliat cu bronz la faza internațională a concursului Masters of Informatics. La etapele naționale ale olimpiadelor școlare au urcat pe podium 16 elevi care studiază la școlile din Sebeș.
Evenimentul a fost animat muzical de o parte din cursanții Școlii de muzică „DoReMi” – Lusia Morariu, Isabela Albu, Nora Popescu, profesori coordonatori Alexandra și Adrian Pamfilie, precum și o parte din actorii care activează în cadrul atelierelor de artă dramatică „Ion Kamla” – trupele „Gepetto” și „Pied Piper” – îndrumați de profesor Lavinia Kamla Donose, proiecte culturale susținute de Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș.
La finalul evenimentului, participanții au fost invitați să servească din produsele gastronomice atât de îndrăgite de ei, să socializeze, să se bucure de muzică și de momentele create special pentru a le recompensa munca și dăruirea cu care se implică în activitățile școlare.
Organizatorii evenimentului au fost: Primăria Municipiului Sebeș și Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Rimetea, localitatea din Alba unde soarele răsare de două ori, pas spre mobilitatea verde: A fost pusă în funcțiune stația de încărcare pentru mașini electrice
Rimetea, localitatea din Alba unde soarele răsare de două ori, pas spre mobilitatea verde: A fost pusă în funcțiune stația de încărcare pentru mașini electrice Rimetea, localitatea din Alba în care soare răsare de două ori, beneficiază de acum de o stație publică de încărcare a autovehiculelor electrice, amplasată în apropierea Primăriei, lângă postul de […]
Bătaie cu țevi de metal între tată și fiu: Cei doi, trimiși în judecată la Blaj în urma conflictului din curtea locuinței
Bătaie cu țevi de metal între tată și fiu: Cei doi, trimiși în judecată la Blaj în urma conflictului din curtea locuinței Un conflict între tată și fiu, petrecut în după-amiaza zilei de 21 august 2026, ajunge în faza de judecată. Prin încheierea penală din 20 octombrie 2026, judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria […]
Peste 6.000 de șomeri în județul Alba, la sfârșitul lunii august 2026: Rata șomajului, peste media națională. În ce orașe sunt cei mai mulți
Peste 6.000 de șomeri în județul Alba, la sfârșitul lunii august 2026: Rata șomajului, peste media națională. În ce orașe sunt cei mai mulți Numărul șomerilor înregistrați în județul Alba a ajuns la 6.006 persoane la sfârșitul lunii august 2026, în creștere față de aceeași perioadă a anului trecut. Rata șomajului a fost de 3,9%, […]

