Curier Județean

FOTO Scutul Pădurii: AMENZI de peste 15.000 lei și 107 de metri cubi de material lemnos, confiscați de polițiști în urma unor controale în teren

Ioana Oprean

Publicat

în

În urma unor controale efectuate în teren, polițiștii specializați în combaterea delictelor silvice, împreună cu specialiști ai Gărzii Forestiere și jandarmii, au confiscat peste 100 de metri cubi de material lemnos și au aplicat amenzi în valoare de 15.595 de lei.

Petrecerea Divorțaților

Potrivit IPJ Alba, la data de 15 septembrie 2020, polițiștii Serviciului de Ordine Publică – Biroul de Combatere a Delictelor Silvice din Inspectoratul de Poliție Județean Alba, împreună cu silvicultori din cadrul Gărzii Forestiere Cluj și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Alba, au efectuat controale în teren pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de arbori și a faptelor ilegale privind exploatarea, circulația, depozitarea și comercializarea materialului lemnos.

Astfel, polițiștii au efectuat 45 de controale în teren, au verificat 114 mijloace de transport și au constatat 4 infracțiuni.

Au fost aplicate 51 de sancțiuni contravenționale, din care 20 la Legea 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice și restul la alte acte normative.

Au fost confiscați 107 metri cubi de material lemnos și au fost aplicate amenzi în valoare de 15.595 de lei.

De exemplu, în urma controlului efectuat la un agent economic din comuna Valea Lungă, s-a constatat că reprezentantul acestuia a întocmit 11 avize de însoțire a mărfii, pentru cantitatea de 67,9 metri cubi de material lemnos, din locuri în care agentul economic nu deține puncte de lucru sau depozite temporare.

Polițiștii au luat măsura sancționării contravenționale, conform art. 19 din Legea nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, cu amendă în valoare de 3.000 lei, iar complementar s-a dispus confiscare valorică a cantităţii de 67,9 metri cubi de material lemnos.

Nereguli au fost constatate și în urma controlului în teren, efectuat de către polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Câmpeni, pe raza comunei Gîrda de Sus, unde a fost identificată cantitatea de aproximativ 50 de metri cubi de material lemnos, care ar fi fost tăiată ilegal, în perioada august – septembrie 2020.

Materialul lemnos a fost predat unui ocolul silvic, iar polițiștii au deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de tăiere ilegală de arbori și furt de arbori și efectuează cercetări pentru identificarea persoanelor care au săvârșit infracțiunile.

Acțiunile de combatere a delictelor silvice vor continua.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Foto | Echipa Poliției Municipiului Alba Iulia, locul I la Campionatul de Fotbal al Inspectoratului de Poliție Județean Alba – Sezonul 2026

Bogdan Ilea

Publicat

în

Echipa Poliției Municipiului Alba Iulia, locul I la Campionatul de Fotbal al Inspectoratului de Poliție Județean Alba – Sezonul 2026 Campionatul de Fotbal al Inspectoratului de Poliție Județean Alba, sezonul 2026, s-a încheiat. Opt echipe reprezentând structuri ale inspectoratului au participat timp de 14 etape. Câștigătoare a competiției a fost echipa Poliției Municipiului Alba Iulia, […]

Citește mai mult

Curier Județean

Video | Tânăr de 25 de ani din Vințu de Jos, reținut de polițiști: S-a îmbătat și l-a bătut pe un alt bărbat din Mereteu

Bogdan Ilea

Publicat

în

Tânăr de 25 de ani din Vințu de Jos, reținut de polițiști: S-a îmbătat și l-a bătut pe un alt bărbat din Mereteu Un tânăr de 25 de ani din Vințu de Jos a fost reținut de polițiști, după ce ar fi agresat fizic un bărbat de 46 de ani din Mereteu, pe fondul unor […]

Citește mai mult

Curier Județean

Minor de 15 ani, prins la volan în Ocna Mureș: Tatăl său, care se afla în mașină, l-a lăsat să conducă

Bogdan Ilea

Publicat

în

Minor de 15 ani, prins la volan în Ocna Mureș: Tatăl său, care se afla în mașină, l-a lăsat să conducă Un tânăr de 15 ani din Războieni-Cetate a fost prins de polițiști conducând un autoturism pe un drum din Ocna Mureș. În mașină se afla și tatăl acestuia, în vârstă de 46 de ani, […]

Citește mai mult