FOTO: Şcoala Profesională Germană Alba a fost inaugurată nemțește. Aici toți elevii sunt bursieri și învață o meserie
Astăzi, 18 septembrie, a fost inaugurată Şcoala Profesională Germană Alba, ce funcționează într-o clădire a Colegiului Tehnic „Alexandru Domșa”.
Astfel că prima generație de elevi ai școlii și-a început cursurile în prezența a numeroase oficialități locale și județene, secretari de stat din Ministerul Educaţiei, reprezentanţi ai două ministere din landul Baden Württemberg, Germania, dar și ai companiilor pertenere în acest proiect.
În total, 54 de elevi se vor specializa în următorii doi ani și jumătate în electromecanică, utilaje și instalații industriale și modelărie. Aceștia vor primi o bursă lunară de 400 lei.
La eveniment au fost prezenți reprezentanţi ai Ministerului Culturii și Educației din landul Baden Württemberg (Germania), ai Academiei de Stat Esslingen (Germania), ai L-Bank, Daimler AG, DWK, Star Transmission, secretarul de stat din Ministerul Educaţiei din România, Stelian Fedorca, preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel, vicepreședintele instituției Alin Cucui, viceprimarul din Alba Iulia – Dorin Şerdean, șeful ISJ Alba Dorin Sandea, inspectorii școlari Marcela Dărămuș și Rodica Groza, directorul Colegiului Tehnic “Alexandru Domşa”, Nicolae Goţia, directorul general al Star Transmission Bernd Krottmayer și alții.
Președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, a sugerat că această şcoală profesională are nu doar menirea de a forma specialişti bine pregătiţi pentru investitorii din județul Alba, ci şi să schimbe o mentalitate, respectiv aceea de a merge toți tinerii la facultate în defavoarea școlilor profesionale, în timp ce piața are nevoie de meseriași. “În vreme ce unii au zece diplome de facultăți la sertar și nu au un loc de muncă, cu diploma de aici absolvenții vor merge direct la angajare, nu la șomaj”, a spus Ion Dumitrel
Marele avantaj al acestei scoli este ca pe lângă o meserie învățată și atestată printr-un certificat recunoscut internațional, elevul poate primi pe parcursul celor doi ani de școlarizare o bursă în valoare de 400 de lei, din care jumătate sunt asigurați de Guvern iar cealaltă jumătate de agenții economici parteneri în cadrul proiectului. Condiția ca elevul să beneficieze de această bursă este să nu depășească 20 de absențe nemotivate pe semestru.
Societățile partenere, în cadrul cărora cursanții vor învăța partea practică, în funcție de profilul clasei, vor asigura transport gratuit pentru elevi la unitățile de producție, o masă gratuită zilnic, echipamente de protecție sau, în cazul celor mai serioși cursanți, susținerea financiară pentru continuarea studiilor.
Alt avantaj este ca absolventul are prioritate la angajare si practic are un loc de munca asigurat. Totodata se pune accent pe limba straina din tara de provenienta a agentului economic. Deasemenea, foarte importantă este partea practică, adică în primul an de studiu 60% pregătire practică și 40% teoretică, iar în cel de-al doilea an, ponderea practicii va fi de 75%, iar a teoriei de 25% din totalul orelor de studiu, stagiile de practică urmând a se desfășura în cadrul companiilor
Proiectul se derulează în parteneriat cu companiile Star Transmission, Bosch Rexroth, Supremia, Saturn, IPEC, Apulum, Transavia.
[nggallery id=273]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Marius Hațegan, reacție la replica PSD Alba: ,,PSD-iștii din Alba s-au supărat fiindcă am vorbit despre „oamenii cinstiți” pe care i-au înfiletat la conducerea UM Cugir!”
Marius Hațegan, reacție la replica PSD Alba: ,,PSD-iștii din Alba s-au supărat fiindcă am vorbit despre „oamenii cinstiți” pe care i-au înfiletat la conducerea UM Cugir!” Marius Hațegan, reacție la replica PSD Alba: ,,PSD-iștii din Alba s-au supărat fiindcă am vorbit despre „oamenii cinstiți” pe care i-au înfiletat la conducerea UM Cugir!” Marius Hațegan, vicepreședintele […]
Comunicat – drept la replică | PSD Alba: Marius Hațegan se ocupă de ceea ce știe mai bine: atacuri politice și bârfe. Problemele județului rămân nerezolvate
PSD Alba: Marius Hațegan se ocupă de ceea ce știe mai bine: atacuri politice și bârfe. Problemele județului rămân nerezolvate Declarațiile vicepreședintelui Consiliului Județean Alba, Marius Hațegan, reprezintă un atac politic lipsit de probe și argumente, îndreptat împotriva unor persoane. De fapt, Hațegan face ceea ce știe mai bine: poze cu câte o bucată de […]
Comunicat | Marius Hațegan (PNL Alba): PSD-iștii fac parada „inculpaților” în fruntea UM Cugir
Marius Hațegan (PNL Alba): PSD-iștii fac parada „inculpaților” în fruntea UM Cugir PSD-iștii fac parada „inculpaților” în fruntea UM Cugir. După ce i-a înscăunat în fotoliul de director pe Sava și Trifan, amândoi cercetați pentru probleme cu legea, „ciuma roșie” își încearcă din nou norocul și împinge la înaintare un nou șef la conducerea Uzinei […]